CNPF a organizat două sesiuni de educaţie financiară, dedicate copiilor şi adolescenţilor

Două sesiuni de educaţie financiară, dedicate copiilor şi adolescenţilor, au fost moderate în această săptămână de reprezentanţii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare la taberele de odihnă Tabăra Cireşarii din Vadul lui Vodă şi Poieniţa Veselă din s. Dănceni, r. Ialoveni.

În cadrul acestor activităţi educaţionale, copiii au fost familiarizaţi cu noţiuni elementare privind:
– produsele şi serviciile financia­re disponibile în Republica Moldova;
– ce reprezintă piaţa de capital şi ce instrumente financiare există pe această piaţă;
– cum să investeşti şi să economiseşti banii;
– cum te protejează o poliţă de asigurare;
– care sunt riscurile aferente unei investiţii etc.

Sesiunile de educaţie financiară au avut loc în format interactiv, iar cei mai activi participanţi au fost premiaţi de către CNPF cu cărţi de dezvoltare personală.

În perioada următoare, CNPF va continua acest gen de activităţi educaţionale cu scopul de a contribui la dezvoltarea unor comportamente financiare responsabile în rândul copiilor şi adolescenţilor.

Direcţia generală comunicare şi educaţie financiară a CNPF

Numarul ziarului: 
Nr.32 (1007) din 16 august 2023