CNPF a lansat discuţii referitoare la dezvoltarea unui mecanism de soluţionare alternativă a litigiilor în sectorul financiar

Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF), cu sprijinul programului USAID Reforme Instituţionale şi Structurale în Moldova (MISRA), a iniţiat discuţii privind dezvoltarea unui mecanism de soluţionare alternativă a litigiilor (SAL) dintre consumatori şi prestatorii de servicii financiare. Un mecanism SAL oferă soluţii mai rapide, fiind o procedură mai simplă şi mai puţin costisitoare pentru părţi decât acţiunile în instanţă.

Această iniţiativă se aliniază noilor prevederi ale Legii privind protecţia consumatorilor, care transpun directivele europene ce impun necesitatea creării unor mecanisme de soluţionare alternativă a litigiilor în toate sectoarele economice, pentru rezolvarea litigii­lor dintre consumatori şi profesionişti în afara instanţelor de judecată.

Conform bunelor practici din Uniu­nea Europeană, o entitate de soluţionare alternativă a litigiilor trebuie să fie echitabilă, imparţială, independentă şi transparentă. De obicei, în statele-membre ale UE, durata de soluţionare a litigiilor prin aceste mecanisme SAL este redusă la un termen ce nu depăşeşte 90 de zile, comparativ cu lunile sau anii necesari pentru obţinerea unei hotărâri definitive în instanţele de judecată.

Discuţiile iniţiate de CNPF au ca scop consultarea viziunilor părţilor interesate în crearea unei soluţii extrajudiciare de soluţionare a litigiilor pentru clienţii prestatorilor de servicii financiare, care să fie eficientă, transparentă şi utilă atât clienţilor, cât şi prestatorilor de servicii financiare.

Dumitru Budianschi, preşedintele Comisiei Naţionale a Pieţei Financia­re, a declarat: „Implementarea unui sistem de soluţionare alternativă a litigiilor va oferi consumatorilor o cale mai scurtă pentru a-şi apăra drepturile, în timp ce furnizorii de servicii financiare vor beneficia de o metodă eficientă de rezolvare a disputelor. De asemenea, prin instituirea mecanismului SAL se va reduce presiunea pe sistemul judecătoresc. Astfel va spori eficienţa acestuia. Este un drum lung de parcurs şi acest eveniment este doar primul pas. Cu siguranţă vor urma un şir de alte discuţii pe diverse aspecte.

Vă invităm să participaţi activ în procesul de instituire a mecanismelor SAL pentru sectorul financiar. Doar prin dialog şi cooperare vom reuşi să găsim cea mai bună soluţie, în interesul consumatorilor şi furnizorilor”.

Cristina Bolun, şefa Secţiei protecţia consumatorilor şi supravegherea pieţei din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice şi Digitalizării, a subliniat: „Alinierea la standardele europene în domeniul protecţiei consumatorilor este o prioritate pentru noi. Transpunerea Directivei 2013/11/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind soluţio­narea alternativă a litigiilor este un pas important în acest sens. Prin crea­rea unui mecanism extrajudiciar de soluţionare a litigiilor, oferim consumatorilor o alternativă mai rapidă la instanţele de judecată. Ne dorim un sistem transparent, imparţial şi independent, care să genereze încredere şi să contribuie la o piaţă financiară mai echitabilă”.

Cristian Onica, specialist financiar, Proiectul USAID „Reforme Instituţio­nale şi Structurale în Republica Moldova”, a specificat: „Sistemul financiar din Republica Moldova se confruntă şi în prezent cu o lipsă de încredere a consumatorilor, cauzată de crizele de imagine din 2014-2015. Într-un sondaj realizat recent, doar 35% dintre respondenţi şi-au exprimat încrederea în instituţiile financiare. Deşi s-au depus eforturi pentru îmbunătăţirea situaţiei, consumatorii nu au încă o cale eficientă de soluţionare a litigiilor cu furnizorii de servicii financiare decât în instanţele de judecată. Conform experienţelor internaţionale, un mecanism SAL în domeniul financiar ar aduce eficienţă şi accesibilitate şi ar ajuta la construirea încrederii în piaţă, însă este esenţial ca toate părţile interesate să fie aliniate şi să recunoască beneficiile sale”.

Direcţia generală comunicare şi educaţie financiară a CNPF

Numarul ziarului: 
Nr.44 (1070) din 6 noiembrie 2024