CNPF celebrează educaţia financiară în cadrul Săptămânii Internaţionale a Investitorului

Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) desfăşoară, în perioada 3-9 octombrie 2022, o serie de acţiuni care au drept scop conştientizarea importanţei şi rolului educaţiei financiare.

Activităţile sunt organizate în contextul Săptămânii Internaţionale a Investitorului (World Investor Week 2022), o iniţiativă susţinută de Organizaţia Internaţională a Reglementărilor de Valori Mobiliare (IOSCO).

Astfel, pe parcursul săptămânii curente, CNPF va publica materiale informative menite să contribuie la creşterea nivelului educaţiei financia­re investiţionale în domeniul pieţei de capital, în vederea îmbunătăţirii nivelului de înţelegere a conceptelor şi a mecanismelor financiare.

Tot în această săptămână, cu sprijinul FINedu, un grup de elevi de la Clubul de educare financiară a Liceului Teoretic „Spiru Haret” (FINEDU SH) vor avea posibilitatea să se familiarizeze, la sediul CNPF, cu cele trei sectoare reglementate de autoritatea de supraveghere şi cu instrumentele financiare nebancare. De asemenea, tinerii vor afla cum se pot efectua investiţiile pe piaţa de capital din Republica Moldova, cine sunt participanţii pieţei, drepturile şi obligaţiile investitorului şi alte informaţii utile.

Totodată, la 6 octombrie curent, Quizul #4 organizat de Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale va conţine o rundă de întrebări dedicată tranzacţionării instrumentelor financiare pe piaţa de capital, iar echipa câştigătoare va fi premiată simbolic de CNPF.

Notă: World Investor Week este un eveniment în cadrul căruia comunităţi întregi îşi unesc eforturile într-o campanie internaţională a investitorilor pentru a stimula o mai bună cunoaştere a mediului financiar, prin diseminarea unor mesaje-cheie legate de educaţia şi protecţia investitorilor, precum şi prin promovarea oportunităţilor de învăţare pentru aceştia.

Serviciul de presă al CNPF

Numarul ziarului: 
Nr.39 (963) din 5 octombrie 2022