Climatul de pe piaţa forţei de muncă a continuat să se amelioreze în trimestrul doi al anului 2018, pe fondul ciclului investiţional: rata şomajului s-a redus cu 0,5 puncte procentuale anual până la 3% (minimul din trimestrul III 2016), cu următoarea distribuţie: 3,2% la bărbaţi şi 2,8% la femei, arată datele Biroului Naţional de Statistică.
Populaţia ocupată a constituit 1343,4 mii persoane, fiind în creştere cu 5,8% faţă de trimestrul II 2017 (1270,3 mii). Ca şi în cazul populaţiei economic active, nu au fost înregistrate disparităţi pe sexe (50,4% femei şi 49,6% bărbaţi), iar ponderea persoanelor ocupate din mediul rural a fost mai mare faţă de cea a persoanelor ocupate din mediul urban (60,5% mediul rural şi, respectiv, 39,5% mediul urban).
În ceea ce priveşte domeniile de activitate, în activităţile non-agricole au fost ocupate 806,0 mii persoane, cea mai mare pondere, fiind în descreştere cu 2,8% faţă de trimestrul II 2017. Ponderea persoanelor ocupate în industrie a constituit 10,9% (în 2017 – 11,9%), iar în construcţii 4,9% (în 2017 – 5,4%). Numărul persoanelor ocupate în industrie (146,1 mii) a fost în scădere faţă de nivelul trimestrului respectiv al anului trecut cu 3,7%, iar în construcţii a constituit 66,2 mii, micşorându-se cu 3,0% faţă de 2017. În sectorul servicii au activat 593,7 mii sau 44,2% din totalul persoanelor ocupate (în 2017 – 48,0%), numărul acestora micşorându-se cu 2,6% faţă de trimestrul II 2017.
Dezvoltarea industriei cablajelor auto în Republica Moldova a angajat o parte din populaţia din regiuni, iar acest lucru a favorizat reducerea şomajului. Majorarea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor industriei automotive în următorii ani va genera o cerere mai mare pe piaţa muncii.
În Raportul de dezvoltare umană al UNDP se spune că accesul inegal al populaţiei la infrastructură este considerat un factor care afectează ocuparea în special non-agricolă în mediul rural. Iar infrastructura de proastă calitate la nivel local impune anumite constrângeri de dezvoltare a sectorului de afaceri. Toate acestea reduc şansele pentru crearea noilor locuri de muncă la nivel local şi conduc la creşterea luxurilor de mobilitate internă a forţei de muncă din comunităţile fără o infrastructură dezvoltată spre cele cu o infrastructură dezvoltată, care au servicii de primă necesitate, cum ar fi cele sociale.
Tendinţele curente ale pieţei muncii vizează inclusiv auto-ocuparea forţei de muncă. Opţiunile de dezvoltare a acestui tip de angajare, deşi sunt modeste la nivel naţional, câştigă popularitate în rândul tinerilor – antreprenoriat (ecologic, social etc.), întreprindere individuală sau întreprinzător individual, titular al patentei de întreprinzător şi gospodărie ţărănească (de fermier).
Un mare număr de oameni, în special tineri, sunt auto-ocupaţi, deoarece aceştia nu au posibilitatea de a fi angajaţi salariaţi, ceea ce ar prefera dacă ar putea obţine un loc de muncă remunerat. În acest sens, în rândul acestora dezvoltarea culturii antreprenoriale este esenţială, care trebuie să fie complementară cu diverse programe de microcreditare. O măsură de sustenabilitate a pieţei muncii şi antreprenoriatului per ansamblu ar fi stabilirea unui fond de microcreditare din fonduri naţionale dedicate producătorilor casnici din sectorul individual (care include gospodăriile casnice şi terenurile de pe lângă casă, proprietate privată) şi auto-angajaţilor pentru a încuraja valorificarea produselor locale (de casă).
De asemenea, prin intermediul acestui fond public ar putea fi valorificate la maxim competenţele şi calificările auto-angajaţilor/liber profesionişti. Printr-un astfel de fond, diverse agenţii naţionale ar putea contracta liber profesioniştii pentru executarea diverselor lucrări sau servicii. Totodată, este importantă diversificarea programelor de finanţare, granturi şi subvenţii, precum şi simplificarea condiţiilor de creditare utilizate de sectorul bancar.
De regulă, majoritatea celor ocupaţi în sectorul agrar practică o agricultură de subzistenţă. Iar pentru cei angajaţi cu contract de muncă, salariul mediu lunar este foarte mic. Pe de altă parte, în mediul rural, lucrătorii din sectoarele non-agricole sunt afectaţi într-o măsură mult mai mică de riscul sărăciei. În acelaşi timp, deţinerea unui loc de muncă nu garantează evitarea riscului sărăciei. Migraţia forţei de muncă calificată a provocat creşterea ponderii forţei de muncă cu nivel redus de calificare pe piaţa muncii, iar aceasta a condus la o reorganizare a structurii ocupaţiilor pe piaţa muncii. Deşi migraţia forţei de muncă a generat modificări esenţiale atât în câmpul muncii, cât şi în structura demografică a societăţii (teză analizată în continuare în acest capitol), nu trebuie să neglijăm faptul că acum două decenii sărăcia şi lipsa unor venituri stabile în cadrul gospodăriilor au provocat acest fenomen.
Îmbătrânirea populaţiei pe fundalul reducerii grupului de vârstă fertilă şi nivelului înalt al mortalităţii premature în rândul bărbaţilor, creează serioase deraieri de la sustenabilitatea sistemului de pensii. Bineînţeles, toţi aceşti factori influenţează piaţa forţei de muncă.
Este important de subliniat că, de fapt, creşterea numărului persoanelor vârstnice în câmpul muncii este o necesitate economică, dar totodată reprezintă şi o reală problemă privind recalificarea lor.
“Odată cu trasarea ţintelor preliminare ale Obiectivului 8 de dezvoltare durabilă, care urmăreşte diversificarea productivităţii, modernizarea tehnologică şi inovaţia cu utilizarea intensivă a forţei de muncă, apare necesitatea de pregătire şi (re)calificare a capitalului uman, astfel încât competenţele să se adapteze la nevoile pieţei forţei de muncă.
Dezvoltarea unor sectoare noi de activitate economică, precum şi retehnologizările în economie (lucrul cu computerul şi tehnologiile informaţionale/digitale) au un impact direct asupra forţei de muncă – nevoia de actualizare a competenţelor prin formare continuă şi prin educaţie pe tot parcursul vieţii (life long learning). Spre deosebire de grupurile mai tinere, adulţii, în special vârstnicii, se expun cu un grad de rigiditate nevoilor schimbării, ceea ce le poate costa locul de muncă. În acest sens, implementarea programelor de instruire şi reinstruire profesională la nivel de întreprinderi asigură această recalificare sau tranziţie de la o etapă a muncii la alta. În spaţiul rural ocuparea persoanelor vârstnice este mai problematică din lipsa locurilor de muncă şi din cauza unei infrastructuri nedezvoltate”, se mai spune în raportul dezvoltării umane.
Ocuparea redusă în rândul tinerilor se explică nu doar prin salarii mici şi nivelul de instruire, dar şi prin o corelare slabă a calificărilor resurselor umane cu necesităţile pieţei muncii. Tranziţia indivizilor de la studii la muncă este lentă inclusiv din cauza nepotrivirii cunoştinţelor obţinute cu calificările cerute de către angajatori. Or, această lipsă de armonizare între curricula formării în sistemul de educaţie cu cerinţele pieţei muncii marchează existenţa unor inegalităţi la nivel de salarii: cazul lucrătorilor supra-calificaţi, care deţin o diplomă de învăţământ superior şi cazul lucrătorilor slab calificaţi, care deţin un grad de educaţie mai inferior. Astfel de cazuri vorbesc despre existenţa unor reale deficite la nivel de abilităţi.
Întrucât pe piaţa forţei de muncă intră mai mulţi tineri cu studii superioare, forţa de muncă din Republica Moldova devine preponderent înalt calificată, în timp ce cele mai multe oportunităţi de angajare sunt pentru absolvenţi cu educaţia vocaţională. În absenţa unor motoare locale de creştere economică, mediul rural s-a orientat la remitenţe şi exporturi de forţă de muncă, ambele fiind o soluţie de avarie, nesustenabilă pe termen mediu pentru creşterea economică şi menţinerea unor dezechilibre în dezvoltare.
Victor URSU
