Cel mai important eveniment economic internaţional al anului – Moldova Business Week 2024 – a fost inaugurat la Chişinău. Acesta reuneşte circa o mie de participanţi care vor explora în perioada 16-20 septembrie curent oportunităţile investiţionale ale ţării noastre, transmite MOLDPRES.
În ediţia din acest an, un accent aparte se va pune pe promovarea brandului de ţară şi paşii întreprinşi în promovarea investiţiilor de viitor. La eveniment participă investitori străini, antreprenori locali şi internaţionali, oameni de afaceri, experţi, analişti, reprezentanţi ai instituţiilor statului, ministere, agenţii, dar şi membri ai misiunilor diplomatice.
Prezent la deschiderea Moldova Business Week, premierul Dorin Recean a afirmat că „acest eveniment este o ocazie pentru participanţi să vorbească cu potenţiali parteneri şi să exploreze noi oportunităţi”.
„Eficienţa instituţiilor statului este importantă, debirocratizăm şi digitalizăm procesele. Nu este totul ideal, dar Guvernul îmbunătăţeşte continuu serviciile pe care le oferă antreprenorilor”, a menţionat premierul.
Directoarea Agenţiei de Investiţii, Natalia Bejan, a comunicat că în cadrul Moldova Business Week 2024 vor fi organizate 18 evenimente în patru regiuni-cheie ale ţării: Chişinău, Edineţ, Bălţi şi Ungheni. Acestea vor fi dedicate celor mai competitive domenii ale economiei naţionale: imobiliare şi IT, industria agroalimentară, electronică, turism şi vinificaţie, industria farmaceutică şi turism medical, industria auto.
Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mažeiks, a declarat la deschiderea evenimentului că Republica Moldova şi Uniunea Europeană „au un parteneriat puternic şi acesta se bazează pe Acordul de Asociere care este în vigoare deja de 10 ani”. „2/3 din exporturile Moldovei merg în Uniunea Europeană. Totodată, UE este sursa a 80 din investiţiile directe străine în tară. Sunt sigur că procesul de aderare la UE va crea şi mai multe oportunităţi pentru afaceri de succes în Moldova. Aderarea la UE vine cu multe provocări şi cu multe reforme. Ţara trebuie să funcţioneze mai bine în avantajul cetăţenilor şi al afacerilor. Acum lucrăm cu Moldova ca un viitor membru al UE”, a spus oficialul.
Ambasadorul a punctat că „reforma justiţiei este esenţială pentru îmbunătăţirea sectorului de afaceri şi investiţii”. „Sunt sigur ca autorităţile vor gestiona cu succes reforma justiţiei şi o vor duce la final”, a menţionat Janis Mažeiks, care a invitat companiile străine să vină să investească în Moldova.
Coordonatoarea asistenţei pentru Europa de la Departamentul de Stat al SUA, Maria Longi, a afirmat că Statele Unite susţin aspiraţiile Republicii Moldova de aderare la UE, cu accent pe transparenţă şi practici anticorupţie. „Încercăm să ajutăm Moldova să creeze un mediu mai propice pentru investiţii. Asistenţa din partea SUA vine într-un timp în care Moldova este la un punct de cotitură. Moldova a făcut paşi mari în înlăturarea birocraţiei şi îmbunătăţirea regulamentelor pentru afaceri. Vom continua cu investiţiile, în special în sectorul privat. Datorită parteneriatelor pe care le-am creat acum, vom vedea o Moldovă care va fi din ce în ce mai independentă, mai competitivă, mai rezistentă la influenţele maligne şi mai aliniată la UE şi parteneriatele atlantice”, a afirmat Maria Longi.
Vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice şi Digitalizării, a remarcat că Moldova trece prin schimbări rapide. „Mesajul meu este simplu: investiţi acum în Republica Moldova şi nu veţi regreta peste cinci ani! Fără dubii, ţara noastră va fi următorul stat membru al UE, cu o economie puternică, diversificată, eficientă, inovativă, deschisă şi liberă, parte a Pieţei Unice Europene. Aceasta este viziunea noastră. Iar pentru a creşte mai repede, Republica Moldova are nevoie de investiţii. De aceea, agenda noastră de reforme este axată pe dezvoltarea şi întărirea unui mediu de afaceri stabil şi atractiv”, a spus vicepremierul.
Moldova Business Week 2024 este o platformă importantă pentru Moldova de a-şi prezenta potenţialul economic şi progresul la nivel de ţară investitorilor externi, proiectele de viitor şi oportunităţile pentru afacerile locale. Aceasta în contextul în care, odată cu integrarea în Uniunea Europeană până în 2030, Moldova va avea acces la mai multe pieţe europene, cu peste 1 miliard de consumatori.