Cât vom plăti pentru gaze?

De această situaţie hamletiană „a fi sau a nu fi” încearcă să profite politicienii, care uneori ridică flamura „apocalipsei gazifere”. Însă, în fine, indiferent cine se află la putere, guverne ostile Moscovei sau, dimpotrivă, prietenoase, acordurile sunt semnate, mai devreme sau mai târziu, iar Republica Moldova nu rămâne fără gaze.

„Calvarul” cu semnarea unei anexe la acordul vechi a început în 2011, când a expirat contractul din 2006 pentru livrările din 2007.

Contractul a fost semnat în decembrie 2006 şi prevedea majorarea treptată a preţului de import. În consecinţă, preţul de achiziţie a crescut de la o medie de 76,1 dolari SUA pentru o mie de metri cubi în 2005 până la circa 400 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaz în trimestrul patru 2011. Doar în 2011 preţul de achiziţie a gazului a crescut cu aproape 35 la sută, iar tariful pentru consumatorii casnici s-a mărit cu 26 la sută. O consecinţă negativă a acestui fapt este reducerea consumului. Importul de gaze a scăzut de la 1418,6 milioane metri cubi în anul 2005 până la 1187,8 milioane metri cubi în 2010.

În 2011 a venit timpul negocierii unui contract dorit de autorităţi pe o perioadă mai îndelungată. Discuţiile cu Valerii Golubev, vicepreşedintele concernului rus, au început în iunie. Republica Moldova anunţase că în discuţiile cu furnizorul de gaze din Rusia va încerca să se alinieze la practicile europene. Până în 2011, statele europene erau obligate să achite volumul de gaze contractat, chiar dacă consumau un volum mai mic de gaze sau găseau surse alternative, la preţuri mai mici. Consumatorii europeni au obţinut posibilitatea de a include în contract o marjă de 10-15 la sută a volumului de gaze naturale contractat, ce nu este achitat în cazul în care consumul este mai mic cu 10-15 la sută sau acest volum este acoperit din surse alternative.

Este clar că, indiferent de negocieri, nu putem să ne aşteptăm la un preţ fix la gaze pe o perioadă îndelungată, preţurile la resursele energetice au fluctuat pe parcursul anilor. Dar, spun experţii, problema nu este în fluctuaţia costurilor, ci în faptul că preţul a fost aproape totdeauna prea mare pentru noi, în comparaţie cu capacitatea de plată a consumatorilor. Aceasta este cea mai mare problemă. Republica Moldova este un spectator, dar nu un jucător pe piaţa gazului şi acest lucru este cel mai grav.

Nici până la sfârşitul anului 2011 nu a fost semnat un acord de livrare a gazului. Şi atunci s-a ajuns la înţelegerea ca negocierile să continue în primul trimestru 2012, iar între timp livrările să se facă la condiţiile vechi. Discuţiile privind noul contract au fost suspendate după ce la mijlocul lunii octombrie 2011 Republica Moldova a semnat cel de-al treilea Pachet Energetic al Uniunii Europene, care presupune divizarea companiilor de furnizare şi distribuţie în entităţi diferite. Administraţia Gazprom a aşteptat să vadă care va fi poziţia oficială a Moldovei privind modelul de implementare a Pachetului energetic III. Oficialităţile moldovene au declarat că nu vor renunţa la implementarea acestui pachet, dar sunt dispuse să utilizeze un model, care nu ar defavoriza drepturile patrimoniale şi interesele concernului rus, care deţine pachetul de control la Moldovagaz.

Termenele contractelor de furnizare şi tranzit al gazelor încheiate între Gazprom şi Moldovagaz au fost prelungite prin acordul părţilor şi în anii următori. Modul de stabilire a preţului de import a rămas acelaşi, stipulat încă de acordul semnat în 2006. Republica Moldova nu a rămas fără gaz în perioada de iarnă. Singura deosebire a fost preţul de import, care când cobora, când urca, în funcţie de situaţia pe piaţă.

La 30 decembrie 2016, Moldovagaz a prelungit prin acorduri adiţionale contractul de livrare şi tranzitare a gazelor naturale cu Gazprom, pentru încă trei ani, până la sfârşitul anului 2019. Formula de calculare a preţului de import însă a rămas aceeaşi. Acesta este calculat în baza unei formule complexe, ţinându-se cont de preţurile medii la mai multe produse petroliere din ultimele trei trimestre, anterioare calculării preţului. Astfel, la finele fiecărui trimestru preţul la gazele cumpărate de Moldovagaz este firesc să se schimbe în funcţie de evoluţia preţurilor la gaz, păcură şi motorină în ultimele nouă luni.

Aşadar, chiar dacă după ani de prelungire a contractului pe un an, ce ţinea Republica Moldova într-o mare incertitudine, în 2016 s-a reuşit un acord adiţional ce prevedea o perioadă de trei ani, totuşi era vorba de prelungirea şi nu de semnarea unui nou contract, cu noi condiţii de formare a preţului.

Sacramentala întrebare dacă va avea Republica Moldova gaz, nu va îngheţa la iarnă, în cazul în care Gazprom va stopa tranzitul prin Ucraina, dacă nu se va ajunge la o înţelegere cu Naftogaz, este din nou la ordinea zilei. Unele oficialităţi afirmă că pomparea gazului în regim revers din Isaccea, România, este deocamdată singura soluţie fezabilă. Totodată se poartă discuţii cu Gazprom privind semnarea unui nou contract (de fapt, prelungirea vechiului contract – n.r.).

După vizita din 5 septembrie la Moscova, preşedintele Igor Dodon anunţa că a convenit cu preşedintele rus Vladimir Putin ieftinirea gazelor livrate de către Gazprom Republicii Moldova. “Astfel, începând cu 1 octombrie, preţul la gazele ruseşti furnizate Moldovei va scădea”, se spune într-un comunicat al Preşedinţiei. Mai mult, şeful statului a vorbit că preţul gazelor ruseşti furnizate Republicii Moldova va scădea începând cu 1 octombrie cu 10-15 dolari, de la 1 ianuarie 2020 ar putea scădea cu 40-50 dolari, iar de la 1 aprilie 2020 – chiar şi cu 70 dolari. Acest lucru va permite autorităţilor să nu majoreze tarifele la gaze pentru populaţie. Potrivit lui, în situaţia actuală, “majorarea ar fi aproape inevitabilă, deoarece preţul real al gazelor furnizate este de 235 dolari SUA pentru o mie de metri cubi, iar în tarif este inclus preţul de 178 dolari”.

Secretarul de presă al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, însă a concretizat că, deşi s-a discutat acest subiect la întâlnirea dintre cei doi lideri, părţile încă nu au ajuns la o decizie definitivă privind preţul gazului, a scris presa rusească.

Care, în fine, va fi preţul, vor arăta acordurile adiţionale la contractul semnat în anul 2006 şi evoluţia pe pieţele internaţionale la componentele incluse în formula de calcul a preţului pentru Republica Moldova şi dacă Chişinăul va reuşi să schimbe formula de calcul. Mai mulţi experţi spun însă că indiferent la ce înţelegere s-a ajuns cu Putin, preţurile la gaz vor scădea în anul viitor.

Între timp, gazul natural continuă să se ieftinească în Europa şi a ajuns la 120 dolari. Gigantul rus Gazprom a anunţat că preţul va scădea în medie cu 13 procente faţă de cel înregistrat anul trecut.

Ultimul raport al DG Energy, directoratul pentru Energie al Comisiei Europene, arată că România plăteşte cel mai mare preţ din zonă, şi a patra din Uniunea Europeană pentru gazele pe care le importă. Astfel, preţul mediu angro al gazelor naturale a fost, potrivit datelor DG Energy, de 18,44 euro/MWh, preţ care este “o estimare a preţului la graniţă pentru gazul importat din Rusia în perioada aprilie-iulie 2017”. Este al patrulea cel mai mare preţ din Europa, după cel din Finlanda (23,39 euro), preţ de hub, cel din Suedia (19,56 euro, preţ pentru gazul importat din Danemarca) şi Estonia (19,69 euro pentru gazul de import din Rusia).

Şi în cazul Ungariei şi al Bulgariei, preţul de import este mai mic decât cel pentru România. În cazul Bulgariei, gazul rusesc a avut un preţ de 18,19 euro, iar pentru Ungaria, preţul gazului rusesc a fost de 17,91 euro/MWh. Polonezii, în cazul cărora referinţa este preţul de hub, au un preţ de import de 17,08 euro, iar cehii, pentru care statistica DG Energy arată două preţuri, au 16,04 euro/MWh preţ de import prin hub, şi 15,85 euro, preţ de import al gazului venit direct din Federaţia Rusă.

Rusia exportă, prin Gazprom, gaze naturale către 20 de ţări din Europa, în majoritate prin contracte bilaterale pe termen lung. România este, dintre statele care importă gaz rusesc, printre cele mai puţin dependente de gazul din Federaţia Rusă, atât din cauza producţiei interne, cât şi din cauza scăderii consumului din ultimii ani, generată de colapsul industriei producătoare de îngrăşăminte chimice. În 2016, România a importat doar 1,48 miliarde de metri cubi de gaze naturale din Rusia, adică 0,85% din toate exporturile Gazprom, în condiţiile în care Petrom şi Romgaz au produs, împreună, 9,5 miliarde de metri cubi.

Totuşi, în perioada de iarnă, importurile cresc semnificativ şi ajung să reprezinte şi 40 la sută din consumul zilnic de gaz, în funcţie de temperatura exterioară.

Vlad Bercu