Aurul strugurilor sclipind de după frunzele din vii e ca o ameninţare. Un firav sentiment de teamă face ca această toamnă să fie un pic diferită de toamnele noastre mai vechi. O şedinţă organizată la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului a adunat oameni care trăiesc această teamă, dar care, în acelaşi timp, încearcă să găsească soluţii pentru o situaţie extrem de complicată. Vine toamna, strugurii adună zahăr din soarele darnic al lunii august, însă beciurile ţării încă mai păstrează mult, foarte mult vin.
Şedinţa vinificatorilor a fost prezidată de doamna ministră a agriculturii. Deşi s-au arătat destul de marcaţi de problemele curente, au avut destul spaţiu şi probleme de ordin strategic, probleme legate eminamente de viitorul domeniului. Abordarea este una pe deplin corectă, aşa cum gândirea şi asumarea unei strategii de durată face ca dificultăţile să fie evitate cu mult înainte de ivirea lor de după orizont. Da, există un plan de dezvoltare a industriei, însă acesta expiră deja în anul 2020. Mai mult decât atât, evoluţia schimbărilor în viticultură şi vinificaţie este una extrem de rapidă, timpul operând intervenţii greu de prevăzut la momentul elaborării documentului respectiv.
Sectorul este puternic conectat la piaţa externă, ceea ce ne obligă să ţinem cont sau chiar să acţionăm în funcţie de tendinţele mondiale. Necunoaşterea sau neglijarea acestor tendinţe influenţează în cel mai direct mod prezenţa noastră pe piaţa lumii, influenţează exporturile şi ne poate trece pe linie moartă. Tendinţele mondiale trebuie să se reflecte în tendinţele interne, în politicile statului care sunt parte importantă a interesului naţional.
Cei prezenţi la discuţia iniţiată de minister au făcut trimitere la un şir de probleme a căror nesoluţionare creează tensiuni şi împiedică buna dezvoltare a ramurii. Producătorii de vinuri şi-ar dori foarte mult semnarea unui acord de liber schimb cu China, or piaţa acestei ţări este una extrem de tentantă. Este cea mai mare piaţă de vinuri din lume, numărul consumatorilor de vin este în creştere, iar penetrarea acestei zone echivalează cu un adevărat act de curaj. De ce? Pentru că la fel de atrăgătoare este şi pentru toţi ceilalţi producători de vinuri, mulţi dintre aceştia având deja trecut testul calităţii. Piaţa chineză devine din ce în ce mai exigentă pe dimensiunea calităţii vinurilor. În plus, China cere cantităţi extrem de mari, condiţie pe care Moldova nu o poate asigura în totalitate, chiar dacă, de cele mai multe ori, operăm cu cifre foarte şi foarte mari în procesul estimării cantităţilor pe care le deţinem.
Au fost abordate şi subiecte mai vechi, unul dintre acestea fiind problema certificării. Costurile certificării influenţează negativ preţul vinului. Obţinerea unui certificat în Spania, bunăoară, costă şapte euro, pe când în Moldova producătorul trebuie să scoată din buzunar peste cincizeci de euro. Desigur, despre certificare s-a vorbit de atâtea şi atâtea ori, încât subiectul devine unul plictisitor. Mai puţin însă, pentru producătorii de vinuri.
Şi totuşi, majoritatea celor prezenţi la discuţie au venit, fiind preocupaţi de problemele recoltării din acest an. Este un an în care plantaţiile de viţă de vie se arată a fi extrem de generoase. În principiu, acestea nu prea ţin cont de stocurile pe care le avem, însă, oricum, recolta de struguri este expresia investiţiilor pe care le facem pe parcursul unui an agricol. Există operaţiuni obligatorii, iar ele au costurile lor, inclusiv forţa de muncă pe care o vedem tot mai deficitară şi tot mai scumpă. Cumulativ, aceste costuri formează costul final, iar apoi şi preţul afişat pe lada cu struguri. Teoretic, e ordine-n toate. Teoretic, la această dată avem parcursă cea mai mare parte a drumului dintre curăţit şi cules, însă scena finală se arată a fi una tristă de tot.
Scriu, având în scaunul de alături un producător de struguri, venit la Chişinău pentru a raporta stocurile de vinuri. Îl sună cineva la telefon. Discuţia e scurtă de tot: Codreanca nu se întreabă în România. Codreanca, nişte struguri frumoşi cum nici prin abecedare nu întâlneşti, ar putea rămâne pe butuc. Să faci vin? Cum să faci vin din Codreanca? Şi chiar dacă faci, cine are nevoie de vinul tău. Dar nu e vorba doar de Codreanca. Toată poama are, la capăt de drum nişte întrebări dintre cele menţionate mai sus.
Fabricile au stocuri mari de vinuri. Foarte mari. Pentru că în general, în plan mondial s-a atestat una dintre cele mai sălbatice creşteri a stocurilor. E drept, există nişte capacităţi pe ici-colo, însă procesatorii au deja propriile plantaţii şi ei vor procesa înainte de toate strugurii de pe aceste plantaţii. Apoi, nu e exclus să deschidă porţile şi pentru ceilalţi proprietari de vii. Se spune că actualmente în ţară mai există aproximativ trei mii de deţinători de plantaţii mici. Se mai spune că anul curent este unul decisiv pentru ei şi că, un preţ sub doi lei îi va obliga să le defrişeze. Şi asta, după ce s-au investit suficiente mijloace pentru crearea şi întreţinerea lor. Golul pe care îl vor lăsa aceste defrişări ar putea influenţa rău starea de lucruri în domeniul respectiv. Unele dintre aceste plantaţii au fost create beneficiind de suport acordat de stat. Ce ne-a lipsit atunci şi ce ne lipseşte acum: clarviziune sau politici cu bătaie lungă.
Stocurile vor rămâne încă mult pe agenda discuţiilor. Unii dintre cei preocupaţi văd soluţionarea problemei prin distilarea vinurilor. Deşi distilarea nu este nici ea uşoară, ea nu rezolvă problema în totalitate. Pur şi simplu povara se ia de pe umerii procesatorilor pentru a fi trecută pe umerii celui care poartă la brâu cheia beciurilor în care divinul adună zile şi ani. În plus, de multe ori este vorba de vinuri cu concentraţie mare de SO2, iar asta nu garantează aproape deloc o bună calitate.
Din câte ştiu, în zilele care vin, viticultorii şi vinificatorii se vor întruni iarăşi la Chişinău. Mai ştiu că doamna ministră a agriculturii pleacă în China unde va fi însoţită de reprezentanţi ai domeniului. Şi mai ştiu că mâine-poimâine va fi toamnă. Un anotimp care, de cele mai multe ori, ne bucură, dar care acum ne-ar putea întrista.
Constantin Olteanu
