BNM suspectează câteva bănci de speculaţii pe piaţa valutară

Banca Naţională a Moldovei (BNM) suspectează un şir de bănci de acţiuni speculative de cumpărare a valutei la un preţ ridicat. Potrivit agenţiei “INFOTAG”, regulatorul pieţei a creat operativ săptămâna trecută un grup de lucru cu specialişti din cadrul BNM, care au studiat vânzarea de către bănci a dolarului SUA şi euro.

Potrivit spuselor guvernatorului BNM, Dorin Drăguţanu, grupul a depistat un şir de bănci, implicate în acţiuni speculative, legate de stabilirea unor cursuri valutare, de vânzare/cumpărare a valutei, prea mari şi nefondate.
Specialiştii unui şir de bănci au explicat corespondentului “INFOTAG” că necesitatea acestora de valută este dictată de cererea clienţilor de cumpărare a euro şi dolari SUA.
“În general, cereri au venit din partea companiilor din sectorul energetic, care achită importul surselor energetice în Moldova”, a spus unul din interlocutorii agenţiei.
“BNM s-a implicat în situaţie şi a vândut valută mai mult decât volumele obişnuite”, a spus viceguvernatorul BNM, Marian Moloşag, care califică situaţia de pe piaţa valutară drept una “artificială”.
Potrivit spuselor sale, BNM va aştepta reacţia pieţei, considerând că saltul euro şi a dolarului SUA “este nefondat”, şi acei, care astăzi se lasă duşi de panică şi cumpără valută la un curs ridicat, vor pierde după ce cursul leului moldovenesc se va stabiliza.
La BNM atrag atenţia la aspectul că pe pieţele internaţionale nu a avut loc o astfel de majorare a cursului euro faţă de dolarul SUA, cum ar fi, de exemplu, în Moldova.
“INFOTAG” precizează: Pe piaţa interbancară de joi, BNM a vândut $20 mil. Până acum regulatorul pieţei nu a efectuat operaţiuni de acest gen în astfel de proporţii.

Numarul ziarului: 
Nr.08 (528) din 5 martie 2014