Interviu acordat în exclusivitate agenţiei “INFOTAG” de către şefa Reprezentanţei BERD în Moldova, Julia Otto
– Dnă Otto, perioada de implementare a strategiei BERD în Moldova pentru anii 2012-2013 a luat sfârşit. Care a fost scopul principal al acestei strategii şi cum a fost aceasta realizată?
– Pentru început, aş vrea sa menţionez că BERD este cel mai mare investitor instituţional din Moldova cu un volum total al investiţiilor de circa 900 mil. euro, acordate pentru implementarea a peste 100 de proiecte. Inclusiv, cu finanţele proprii, BERD a reuşit să atragă 1,65 mlrd. euro în investiţii locale şi străine în Moldova.
Pe parcursul implementării strategiei, BERD s-a axat pe finanţarea proiectelor legate de îmbunătăţirea infrastructurii, creşterea eficienţei energetice, modernizarea sectorului financiar şi sprijinirea întreprinderilor orientate spre export, a celor care doresc să deschidă sau să-şi extindă afacerile în Moldova. Pe parcursul ultimilor trei ani, BERD a semnat 38 de proiecte investiţionale în valoare totală de 300 mil. euro. Anul 2013 a fost unul record pentru investiţiile BERD în Moldova – 128,5 mil. euro alocate pentru realizarea a 15 proiecte.
Strategia a fost implementată cu succes, fiind obţinute mai multe realizări importante. Aş vrea să atrag atenţia asupra câtorva momente: în sectorul de infrastructură, BERD a implementat cu succes proiectul de reabilitare a drumurilor în valoare de 70 mil. euro şi a semnat un nou program de creditare în valoare de 150 mil. euro pentru reabilitarea a 200 km de drumuri. Acesta este cel mai mare proiect finanţat de instituţiile internaţionale în RM până în prezent. În sectorul municipal, pe lângă continuarea finanţării proiectelor în raza oraşului Chişinău, am semnat şi am început implementarea primului proiect în afara capitalei – am acordat finanţare pentru modernizarea transportului public în oraşul Bălţi.
Prin intermediul băncilor partenere şi consultanţilor locali, am acordat finanţare şi servicii de consultanţă companiilor şi persoanelor fizice interesate în reducerea consumului de energie. Investiţiile totale în eficientizarea domeniului energetic din Moldova reprezintă 100 mil. euro şi sunt vitale pentru o ţară care importă circa 90% din resursele energetice, care sunt şi foarte costisitoare.
De asemenea, am ajutat la dezvoltarea sectorului privat prin sprijinirea investitorilor străini şi a companiilor locale. Printre acestea se numără companiile Gebauer & Griller Kabelwerke GmbH, întreprinderea germană Draexlmaier Group, Danube Logistics, operatorul portului internaţional din Moldova, precum şi Trans-Oil, cel mai mare exportator de cereale şi prelucrător de oleaginoase din Moldova.
O altă realizare importantă este crearea, cu sprijinul BERD, al Consiliului Economic de pe lângă prim-ministru. Acesta întruneşte factori de decizie şi reprezentanţi ai comunităţii de afacere care caută împreună soluţii pentru îmbunătăţirea climatului de afaceri. Consiliul Economic a avut un start bun, iar în rezultatul activităţii acestuia au fost deja identificate două soluţii importante pentru îmbunătăţirea climatului de afaceri.
Îmbunătăţirea mediului investiţional este un factor crucial pentru abilitatea BERD de a sprijini în continuare sectorul privat şi pentru a atrage investiţii atât locale, cât şi străine care ar duce la crearea de noi locuri de muncă.
În plus, cu sprijinul Guvernului Suediei şi al Comisiei Europene, echipa BERD pentru susţinerea businessului mic a început implementarea a două programe noi: “Femeile în Afaceri” şi “Eficienţa Energetică”.
– La ce concluzii importante s-a ajuns în urma implementării acestei strategii, pentru ţară, în general, şi pentru sectorul bancar, în particular?
– Una dintre concluzii este că reformele pe care le sprijinim presupun nu doar schimbări în legislaţie şi regulamente. Dacă se doreşte ca legile noi să fie implementate sunt necesare schimbări profunde ale întregului mediu instituţional. BERD va continua să încurajeze şi să sprijine sectorul privat, dar şi autorităţile, în eforturile lor de a realiza schimbări structurale şi de durată în domeniul de afaceri şi la nivel instituţional. Ştim că cei care implementează reforme au nevoie de curaj şi perseverenţă, iar BERD va continua să sprijine autorităţile R. Moldova şi companiile în procesul de implementare a reformelor.
– Care au fost principalele provocări cu care s-a confruntat BERD în procesul de implementare a strategiei?
– Ne-am confruntat cu aceleaşi provocări ca şi toată ţara: o guvernare corporativă slabă şi lipsa transparenţei în structura acţionarilor băncilor cu capital local, nivelul înalt al corupţiei, probleme la nivel instituţional, mai ales în sistemul judecătoresc şi investiţii insuficiente în sectorul privat.
– Care sunt principalele priorităţi, precum şi bugetul noii strategii pentru 2014-2017? La elaborarea ei s-a ţinut cont de concluziile şi experienţa acumulată în timpul implementării fostei strategii? Care ar fi principalele trei provocări cu care BERD aşteaptă să se confrunte în următorii trei ani?
– Strategia pentru 2014-2017 se bazează pe strategia anterioară şi istoricul investiţiilor în Moldova. În 2013, Moldova a beneficiat de un volum record al investiţiilor din partea BERD şi noi vom continua să investim în acelaşi ritm. Noua strategie se axează pe îmbunătăţirea climatului investiţional, promovarea standardelor europene şi a integrării regionale, precum şi pe dezvoltarea companiilor de prestare a serviciilor comunale.
Cât priveşte provocările, rămân aceleaşi pe care le-am menţionat anterior.
– Noua strategie a BERD a fost coordonată cu Guvernul RM. Care au fost principalele cerinţe înaintate de Chişinău?
– Strategia a fost coordonată în detaliu cu Guvernul şi societatea civilă din Moldova şi se înscrie în priorităţile Guvernului de creare a locurilor noi de muncă, promovarea standardelor europene şi lupta împotriva corupţiei.
– Băncile reprezintă unul dintre sectoarele pe care strategiile BERD sunt menite să le ajute. Una din principalele probleme cu care se confruntă acest sector este structura netransparentă a acţionarilor. În pofida mai multor promisiuni făcute la cel mai înalt nivel, încă nu se cunosc adevăraţii proprietari ai celor mai mari bănci din Moldova. Ce poate face BERD pentru a ajuta la soluţionarea acestei probleme foarte importante dat fiind interesele elitelor aflate la guvernare?
– Instituţiile financiare internaţionale sunt unica sursă pentru finanţarea de lungă durată a sistemului bancar din Moldova, iar BERD este cel mai mare finanţator al băncilor din RM. Din acest considerent, prezenţa instituţiilor financiare internaţionale este crucială pentru sectorul real al economiei, inclusiv pentru întreprinderile mici şi mijlocii.
Guvernanţa corporativă slabă, ca rezultat al structurii netransparente a acţionarilor, reprezintă de mai mult timp “călcâiul lui Ahile” al sectorului bancar din Moldova. După înrăutăţirea semnificativă a situaţiei în 2013, la moment, BERD cooperează doar cu băncile cu capital străin, iar volumul finanţării acordat sectorului financiar s-a înjumătăţit.
În pofida progresului realizat în adoptarea unei noi legislaţii pentru sectorul financiar, evenimentele de anul trecut au demonstrat capacitatea limitată a autorităţilor şi a instituţiilor regulatorii de a implementa eficient legislaţia în vigoare, precum şi capacitatea redusă a sistemului judecătoresc de a asigura dreptul la proprietate.
Este extrem de important să fie continuată colaborarea cu autorităţile în scopul îmbunătăţirii transparenţei structurii acţionarilor şi a guvernanţei corporative, lucru care va permite BERD şi altor instituţii financiare internaţionale să finanţeze sectorul real al economiei prin intermediul băncilor locale.
BERD va continua să coopereze cu Banca Naţională a Moldovei, Comisia Naţională a Pieţei Financiare şi alte structuri relevante în vederea consolidării independenţei structurilor regulatorii şi optimizării cadrului regulator. Vom face acest lucru în strânsă cooperare cu UE, cu instituţiile financiare internaţionale şi comunitatea diplomatică.
În linii mari, în sectorul bancar există loc pentru dezvoltare. De asemenea, se cere lansarea pe piaţă al unui şir întreg de produse noi. În acelaşi timp, sectorul nebancar, care dispune de potenţial pentru a deveni o sursă alternativă de finanţare a economiei, se află abia în faza incipientă şi are nevoie de sprijin.
– Anul trecut, BERD a redus finanţarea pentru sectorul privat din RM anume din cauza netransparenţei în sectorul bancar. În prezent, cea mai mare parte a mijloacelor financiare acordate de BERD pentru întreprinderile mici şi mijlocii (ÎMM) din Moldova sunt disponibile prin intermediul Mobiasbancă, o subsidiară al unui investitor francez. Prevede noua strategie a BERD extinderea finanţării pentru sectorul bancar prin intermediul altor bănci? Dacă da, care va fi volumul acestor credite? Dacă nu, ce poate determina BERD să-şi schimbe poziţia?
– Dat fiind faptul că problema transparenţei în băncile cu capital local persistă, BERD, la moment, cooperează doar cu băncile cu capital străin. Mobiasbancă – Groupe Societe Generale este unul din principalii noştri parteneri. Recent, am semnat cu ei un acord inovativ în valoare de 10 mil. euro, care presupune împărţirea riscurilor. Acest mecanism este similar unei garanţii potrivit căreia BERD îşi va asuma până la 50% din riscurile legate de implementarea proiectelor finanţate de această bancă. Acest lucru va permite Mobiasbancă să-şi reducă riscurile şi să majoreze capacitatea de acordare a creditelor mari şi pentru o perioadă îndelungată clienţilor corporativi.
Vom continua să punem la dispoziţia băncilor partenere cu capital străin asemenea produse inovative şi vom lucra cu sectorul financiar nebancar, aflat încă în proces de formare, pentru a-l transforma într-o sursă alternativă de finanţare a economiei RM.
– Semnarea Acordului de Asociere şi al celui de liber schimb cu UE în iunie curent va extinde posibilităţile RM pentru a implementa cu succes strategia BERD pentru anii 2014-2017?
– Semnarea Acordului de Asociere şi DCFTA prezintă atât oportunităţi, cât şi riscuri. Acordurile oferă acces la o piaţă europeană foarte atractivă, dar în acelaşi timp determină Guvernul să accelereze implementarea reformelor, să reducă nivelul corupţiei şi să crească competitivitatea sectorului privat.
Aş vrea să menţionez efectul dublu al acestor acorduri: adoptarea de către RM a celor mai bune practici europene şi standarde facilitează investiţiile BERD, iar acestea, la rândul lor, ajută Moldova să se integreze economic în pieţele regionale, inclusiv cea a UE.
Pentru a deveni mai competitive, companiile din Moldova trebuie să-şi îmbunătăţească standardele de producţie şi calitate şi să-şi sporească eficienţa, fie din contul utilizării mai eficiente a resurselor, al îmbunătăţirii planurilor de afaceri sau a managementului financiar.
Pentru a sprijini ÎMM, BERD va continua să finanţeze şi să investească în proiecte care ajută la dezvoltarea produselor destinate exportului, va implementa diverse produse inovative prin intermediul băncilor partenere, precum şi va sprijini companiile locale.
Angajamentul BERD de a ajuta Guvernul să îmbunătăţească climatul investiţional va avea efecte benefice asupra întregii economii moldoveneşti, va consolida competitivitatea şi rezistenţa la şocurile externe şi va facilita integrarea mai rapidă pe pieţele europene. Toate acestea vor ajuta Moldova să devină o ţară cu o economie de piaţă deschisă şi competitivă, care reprezintă drumul către prosperitate pentru cetăţenii ţării şi stă la baza mandatului BERD.