Anul 2014 a fost unul stresant pentru Asociaţia Centrală a Asociaţiilor de economii şi împrumut (AC AEÎ), însă instituţia a reuşit să-l finalizeze cu succes. Astfel, s-a ajuns la un profit de aproape 50 de mii de lei şi o dublare a numărului de membri. Pentru anul curent, Asociaţia Centrală şi-a planificat o serie de evenimente care să formeze o imagine atractivă sectorului de asociaţii de economii şi împrumut, se arată în raportul directorului executiv al AC AEÎ, prezentat la adunarea generală a acţionarilor.
“A fost un an destul de complicat, atât pentru asociaţie, cât şi pentru mine. În primul rând, deoarece în aprilie anul trecut am fost numit în funcţie şi, evident, mi-a trebuit ceva timp să mă acomodez şi să fac faţă atribuţiilor. Dar cu susţinerea colegilor şi membrilor am depăşit unele momente stresante. Ca rezultat, până la sfârşitul anului asociaţia centrală şi-a mărit activele, a reuşit să obţină un profit substanţial de 48 mii de lei, având în vedere că în 2013, pierderile au fost de 134 mii de lei. Şi numărul membrilor s-a dublat, evident din contul asociaţiilor de tip A”, susţine directorul executiv al AC AEÎ, Victor Trocin.
Cea mai solicitantă activitate a Asociaţiei Centrale a ţinut de gestionarea Fondului de Lichidităţi, care este format din Fondul depunerilor de economii şi Fondul rezervei instituţionale. Anul trecut, s-au majorat investiţiile şi veniturile obţinute din investirea mijloacelor în Fondul de Lichidităţi. Potrivit raportului, investiţiile totale ale membrilor în Fondul de lichidităţi a ajuns la 17,19 milioane de lei cu o creştere de 133% faţă de anul 2013. În decembrie, mijloacele libere ale Fondului de lichidităţi au fost investite în depozite bancare la 6 instituţii financiare din ţară. Directorul executiv al AC AEÎ a menţionat că 19 asociaţii au solicitat anul trecut retragerea de investiţii din Fondul depunerilor de economii, pentru rambursarea depunerilor solicitate anterior.
“Fondul de lichidităţi urmează să fie dezvoltat, având în vedere că CNPF a introdus modificări la regulament. Pe viitor va fi posibil ca o parte din Fondul de lichidităţi să fie dat cu împrumut la asociaţii, ceea ce impune experienţă şi mai multe proceduri. Nu este secret că acum asociaţiile amplasează aproximativ 15 milioane de lei din rezervele instituţionale ale asociaţiilor ca depozite în băncile comerciale, bani care pot fi atraşi la asociaţiile centrale şi incluşi în circuitul sistemului AEÎ. Este un lucru important, mai ales în contextul lipsei de surse pe sistem, îndeosebi pentru asociaţiile de tip A”, explică Victor Trocin. El susţine că în anul curent valoarea Fondului de rezervă instituţională va fi majorată, pentru a putea oferi împrumuturi asociaţiilor. Acest lucru, însă, va fi posibil numai în cazul în care CNPF va aproba modificările la politica Fondului de lichidităţi.
Potrivit raportului, din lipsa surselor de creditare externe, activitatea de creditare a Asociaţiei Centrale s-a limitat la acordarea de împrumuturi din capitalul propriu. Pe parcursul anului 2014 au fost creditate 6 asociaţii în sumă de 640 mii lei. “Cu părere de rău, nu s-a reuşit modificarea modalităţii de subvenţionare a membrilor AEÎ persoane fizice beneficiari de împrumuturi. Metoda actuală, când membrii AEÎ au acces la subvenţii din partea statului numai cu condiţia că au beneficiat de credite din AEÎ ca persoane juridice, favorizează membrii asociaţiilor de licenţa B. O soluţie ar fi de demonstrat pe cale juridică că gospodăriile ţărăneşti, la fel ca şi întreprinderile individuale, sunt persoane fizice şi, deci, pot deveni membri ai asociaţiilor de licenţa A şi pot beneficia de subvenţii din partea statului, dar soluţia cea mai acceptată din partea asociaţiilor ar fi revenirea la subvenţionarea membrilor conform listei întocmite de asociaţie. Pentru sistemul nostru sunt suficiente aproximativ 6-7 milioane de lei ca să fie subvenţionată dobânda la împrumuturile oferite fermierilor. Cu toate că modificarea procedurii de subvenţionare este susţinută de către CNPF, Ministerul Agriculturi şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţii nu au dorit să discute la acest subiect pe motiv că este un an electoral”, a spus Victor Trocin.
Asociaţia Centrală a asociaţiilor de Economii şi Împrumut are active în valoare de 18,7 milioane de lei, iar capitalul asociaţiei se ridică la 813,5 mii lei.
Lilia Platon