Este nevoie de politici de susţinere a creşterii economice din partea guvernului pentru a valorifica acele oportunităţi care au apărut în urma schimbărilor radicale provocate de pandemie, a declarat guvernatorul BNM, Octavian Armaşu, în cadrul conferinţei “Recuperarea economiei în post-pandemie: realităţi şi perspective”.
În cadrul evenimentului s-a vorbit despre independenţa BNM, dar potrivit guvernatorului băncii centrale: “vreau să reafirm că independenţa BNM nu se dă pe tavă, nu se dă doar prin litera legii. Ea se câştigă, se câştigă prin fermitatea instituţiei, poziţia fermă a BNM. Se câştigă prin dedicaţia şi poziţia civică a fiecărui angajat al BNM şi anume aceasta a fost factorul de succes care a permis BNM să treacă prin greutăţile pe care le-a avut şi sunt sigur că le va înfrunta cu succes şi le va trece cu demnitate pe celea care ne aşteaptă. Angajamentul BNM rămâne unul ferm faţă de societate: să fie o instituţie independentă şi să promoveze politici în interesul publicului”.
Reprezentantul permanent al Fondului Monetar Internaţional în Republica Moldova, Rodgers Chawani, a remarcat importanţa politicilor de reformare care au adus rezultate semnificative. „Succesele obţinute cu eforturi mari trebuie păstrate, opunând rezistenţă oricăror presiuni de a deraia de la traiectoria consolidării progresului atins. Iar după atingerea unei recuperări mai ferme, ne aşteptăm ca Banca Naţională să treacă de la politicile şi eforturile de redresare economică spre obiectivul asigurării convergenţei veniturilor”, a menţionat reprezentantul FMI. Cu referire la răspunsul băncii centrale în faţa crizei existente, oficialul a punctat, de asemenea, că în pofida provocărilor din perioada pandemică, Banca Naţională a Moldovei a asigurat economia cu lichidităţi suficiente pentru a menţine situaţia stabilă.
La rândul său, Anna Akhalkatsi, directorul biroului Băncii Mondiale în Moldova, s-a referit la necesitatea reformelor pentru a ajuta economia să treacă la un nivel nou de creştere şi la necesitatea de a consolida supremaţia legii. „Sectorul financiar din Moldova şi, împreună cu acesta, BNM s-au confruntat cu provocări enorme în ultimii ani. Munca grea şi profesionalismul BNM au fost esenţiale în abordarea acestor provocări pentru a proteja stabilitatea şi integritatea financiară, menţinând în acelaşi timp independenţa. BNM are un mandat şi o capacitate unice pentru a ajuta Moldova să devină un loc mai bun şi mai stabil pentru cetăţenii săi”.
„Rolul băncilor centrale în susţinerea economiei după pandemie” este o temă de actualitate în contextul în care economiile din întreaga lume s-au confruntat cu o criză fără precedent generată de pandemie. Atât guvernele, cât şi băncile centrale au fost nevoite să intervină cu promptitudine pentru a adresa impactul negativ, prin politici de sprijin complexe, care au presupus mobilizarea şi coordonarea autorităţilor – în special a celor monetare şi fiscale. Aceste acţiuni cu impact semnificativ asupra economiilor naţionale au reliefat mai bine, începând cu anul trecut, necesitatea flexibilizării strategiilor, importanţa capacităţii de adaptare la imperativele momentului”, a explicat în cadrul evenimentului Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.
În timp ce economia globală pare să se redreseze, provocările viitoare sunt iminente, una dintre cele mai importante fiind identificarea momentului oportun pentru eliminarea treptată a setului actual de măsuri de sprijin, luând în considerare nevoia de recuperare a spaţiului fiscal şi monetar, nivelul ridicat de incertitudine în ceea ce priveşte ritmul asimetric al redresării, posibilele cicatrici economice, nivelurile ridicate ale datoriei publice şi private sau dimensiunea bilanţurilor băncilor centrale.
Potrivit lui Isărescu, provocările pandemiei rămân fără precedent, criza a dovedit că politicile monetare şi fiscale pot conlucra şi pot oferi un răspuns eficient la şocurile adverse, reducând severitatea episoadelor de criză. Mixul echilibrat de politici monetare şi fiscale este o abordare eficientă, o soluţie pentru sprijinirea redresării economice.
Rolul băncilor centrale rămâne şi în contextul actual evidenţiat prin conduita politicii monetare care trebuie flexibilizată şi calibrată, fără a pierde din vedere perspectiva îndeplinirii obiectivului fundamental de asigurare şi menţinere a stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într-o manieră de natură să susţină redresarea activităţii economice.
În contextul ultimului an şi al manifestării pandemiei de COVID-19, nevoia de adaptare rapidă şi continuă a fost mult mai accentuată. În acest sens, anul curent ar putea fi cel care marchează schimbarea către o creştere incluzivă şi sustenabilă, tranziţia către o economie verde, digitalizarea şi inovaţia fiind în centrul redresării economice. De menţionat este faptul că atât la nivel european, cât şi global, băncile centrale şi autorităţile de supraveghere din întreaga lume cooperează pentru adresarea provocărilor pe termen lung, printre cele mai actuale teme fiind integrarea riscurilor climatice în activităţile lor, în concordanţă cu mandatele lor, a spus Mugur Isărescu la conferinţa organizată online de Banca Naţională a Moldovei.
Katarina Mathernova, director general adjunct al Direcţiei generale Vecinătate şi Negocieri privind extinderea, Comisia Europeană, a vorbit în cadrul evenimentului de la BNM despre Planul de recuperare economică pregătit de Comisia Europeană pentru R. Moldova în sumă de 600 mil. euro. Acesta se referă la susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii, infrastructurile-cheie precum drumurile sau calea ferată, diaspora care să se poată întoarce acasă şi să găsească locuri bune de muncă, digitalizarea sistemului şcolar şi spiritul statului de drept. „Sper că desfăşurarea planului de recuperare economică va ajuta R. Moldova pe calea sa de reforme”, a conchis înaltul oficial.
Eduard Lupu