Arbitrajul – o alternativă eficientă de soluţionare a conflictelor

– Sunteţi o instituţie neguvernamentală şi independentă. În acest context, cum calificaţi relaţiile de colaborare cu instituţiile statului: judecătoriile şi cele care reglementează anumite sectoare economice?
– Statul ar trebui să informeze mediul de afaceri în particular, dar şi societatea în general despre posibilitatea şi existenţa unor astfel de servicii alternative de soluţionare a conflictelor precum medierea şi arbitrajul. Nu am văzut ca statul să mediatizeze şi să promoveze această idee.

– Care ar fi avantajele metodei arbitrale de soluţionare a conflictelor comparativ cu cea judiciară?
– Unul dintre principalele avantaje constă în rapiditatea soluţionării conflictelor, deoarece procedura arbitrală se desfăşoară pe parcursul a cel mult 6 luni. De asemenea, arbitrajul prezintă şansa de a nu se supune unui formalism excesiv care, deseori, sufocă desfăşurarea în condiţii de eficienţă şi celeritate a unui litigiu. Astfel, sub rezerva respectării dispoziţiilor imperative ale legii, a ordinii publice sau a bunelor maniere, părţile pot stabili, prin convenţia arbitrală sau printr-un act separat, regulile de procedură pe care tribunalul arbitral să le urmeze în soluţionarea litigiului. În lipsa unor asemenea norme, tribunalul arbitral poate să reglementeze procedura de urmat, conform propriilor regulamente adoptate.
În acest context, trebuie menţionat faptul că instituţiile de judecată sunt suprasolicitate. Şi dacă litigiile de muncă, cele administrative şi penale sunt examinate preferenţial, atunci cele economice – în regim normal. În acest sens, merită de menţionat că, zilnic, un judecător trebuie să examineze aproximativ 30 de cazuri. Vă daţi seama care este calitatea actului judecătoresc în asemenea condiţii? Astfel, soluţionarea unui caz în instanţele de judecată ajunge să dureze în medie câte 2-3 ani. Reformele sistemului judecătoresc din ultima perioadă au agravat şi mai mult situa­ţia la acest capitol. Astfel că, agentul economic care are de recuperat o datorie, pierde timp, bani şi, până la urmă, nu ştie cu ce se va alege în rezultatul unui litigiu, deoarece pârâtul, între timp, are suficient timp să vândă activele şi să ajungă în situaţie de insolvenţă. Actuala modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale judiciară este convenabilă pârâţilor care au interesul să tergiverseze procesul de soluţionare a conflictului.
Pe de altă parte, modalitatea arbitrajului presupune soluţionarea situaţiilor de conflict cel mult în decursul a şase luni. De obicei, conflictele sunt soluţionate pe parcursul a două şedinţe, chiar şi fără prezenţa părţilor. Aceasta este posibil în virtutea faptului că părţile de comun acord aleg arbitrul care să le împace, altfel spus au totală încredere în arbitrul ales.
Alte avantaje ale soluţionării litigiilor de către Arbitrajul Internaţional sunt:
– Hotărârile arbitrale definitive şi obligatorii pentru părţi – conform art. 28 (6) a Legii cu privire la arbitraj, hotărârea arbitrală remisă părţilor are efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive, care poate fi desfiinţată numai pe calea acţiunii în anulare, dar nu pentru motive care vizează fondul litigiului, ci doar pentru excepţiile procedurale. Hotărârea arbitrală poate fi investită cu formulă executorie astfel încât, ulterior, să i se aplice procedura executării silite;
– Recunoaştere internaţională a hotărârii arbitrale – hotărârea unui tribunal arbitral se bucură de o recunoaştere internaţională mai puternică decât cea a unei instanţe judecătoreşti naţionale. Mai mult de 120 de state au semnat şi ratificat Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, încheiată la New York, în 1958, la care a aderat şi Republica Moldova. Pe lângă aceasta mai există şi numeroase tratate bilaterale sau multilaterale menite să faciliteze recunoaşterea internaţională;
– Neutralitatea – decurgând din principiul autonomiei de voinţă a părţilor, în cadrul procedurii arbitrale apare avantajul plasării părţilor, inclusiv din state diferite, pe o poziţie de perfectă egalitate în ce priveşte locul arbitrajului, limba în care au loc dezbaterile, procedura şi regulile de aplicare, naţionalitatea arbitrilor şi reprezentarea legală. Această posibilitate de alegere este în măsură să asigure o perfectă neutralitate, înlăturând avantajarea uneia din părţi;
– Competenţa specializată a arbitrilor – arbitrii Arbitrajului Internaţional sunt specialişti cu înaltă calificare în domeniul dreptului şi relaţiilor comerciale internaţionale şi ei pot fi aleşi de către părţi de pe Lista de arbitri. Există, astfel, posibilitatea alegerii, în calitate de arbitri în litigiile comerciale, a unor specialişti în domeniul dedus judecăţii, sporind încrederea părţilor şi garanţia competenţei celor ce-i vor judeca. Astfel arbitrajul oferă o judecată eficientă, prin arbitri cu experienţă îndelungată şi de o competenţă recunoscută în domeniul respectiv. De altfel, neîndeplinirea condiţiilor de calificare poate constitui o cauză de recuzare a arbitrilor;
– Confidenţialitate – arbitrajul conferă confidenţialitate, desfăşurarea procedurii arbitrale realizându-se în cerc închis, ce permite păstrarea secretului comercial şi evitarea publicităţii judiciare, aspect deloc neglijabil mai ales în raporturile comerciale. Natura privată a arbitrajului explică faptul că arbitrajul nu este guvernat de principiul publicităţii. Astfel, numai părţile – personal sau prin reprezentanţii lor – participă la dezbaterea litigiului. Nici hotărârea tribunalului arbitral nu se pronunţă în şedinţă publică, ea fiind adusă numai la cunoştinţa părţilor implicate. De altfel, legea instituie răspunderea arbitrilor pentru încălcarea acestei obligaţii. În acest fel, reputaţia părţilor, îndeosebi a comercianţilor, poate rămâne neafectată, indiferent de soluţia finală pronunţată în arbitraj.

– Ce puteţi spune la capitolul costul serviciilor de arbitraj, comparativ cu cel din intanţele de judecată?
– Costurile reduse reprezintă un alt avantaj important al arbitrajului. Taxele de arbitraj sunt exprimate procentual, regresiv, pe tranşe, la valoarea obiectului litigiului, potrivit Normelor privind taxele şi cheltuielile arbitrale. De asemenea, taxa arbitrală include şi onorariile arbitrilor. Părţile pot conveni asupra soluţionării pe calea arbitrajului a litigiilor patrimoniale ce le vizează. Ideea de parteneriat în arbitraj este susţinută, între altele, şi de posibilitatea ca suportarea cheltuielilor de judecată poate fi făcută în baza înţelegerii părţilor. Numai în absenţa unei astfel de înţelegeri, se aplică regula prevăzută pentru soluţio­narea litigiilor de către instanţele de judecată şi anume – cheltuielile antrenate sunt achitate de către partea care a pierdut litigiul.
Putem face o comparaţie între aceste două modalităţi de soluţionare a conflictelor la capitolul costuri: în sistemul judecătoresc se achită o taxă la stat de 3% din suma acţiunii, dar nu mai mică de 270 lei şi nu mai mare de 50 mii lei. În arbitraj, se achită o taxă de cel puţin 3 mii lei. Însă, dacă suma litigiului este de 1 milion de lei atunci reclamantul va achita o taxă de stat în mărime de 30 mii lei, pe când în arbitraj – 15 mii lei. La o acţiune de 1,7 milioane lei, statul percepe o taxă de 50 de mii lei, pe când arbitrul – 18,5 mii lei. Pentru definitivarea unui litigiu în sistemul judiciar – beneficiarul trebuie să mai achite încă două taxe de stat (pentru apel şi recurs), în timp ce în metoda de arbitraj nu este necesară achitarea altor taxe în cazul în care beneficiarii nu sunt de acord cu decizia arbitrului şi recurg la instanţa de judecată.

– În ce măsură business-ul din Moldova este deschis înţelege avantajele aplicării metodei arbitrajului în soluţionarea conflictelor?
– Pentru a fi mai ilustrativ o să vă spun că doar 1% dintre persoanele care sunt în litigiu pe cazuri economice apelează la arbitraj. De exemplu, în Rusia această cifră constituie 30 la sută din numărul total al conflictelor economice. Rusia este o ţară foarte bine arbitrată. Majoritatea contractelor conţin clauze care prevăd apriori adresarea la arbitru în caz de conflict. Aici joacă un rol foarte important faptul că reprezentanţii business-ului înţeleg lacunele sistemului judecătoresc: corupţie, suprasolicitare ce generează calitatea proastă a actului judecătoresc, costuri mari, proces îndelungat etc. Or, arbitrul este foarte bine motivat, inclusiv din punct de vedere financiar, deoarece jumătate din taxa percepută pentru soluţionarea unui conflict revine arbitrului în calitate de onorariu.
La acest capitol aş spune că solicitarea sau nu a acestor tipuri de servicii ţine foarte mult de cultura de business, inclusiv şi de cea care vizează soluţionarea conflictelor.
În general, soluţionarea amiabilă a litigiilor este pentru cei care fac un business corect.

– Faceţi un „portret” al clientului-clasic de servicii de arbitraj comercial?
– Nu ştiu dacă aş putea face o descriere general-valabilă pentru toţi beneficiarii acestui serviciu. Însă, cu siguranţă pot spune că acesta este un serviciu destinat pentru businessmenii care au încredere că legislaţia este de partea lor, fac afaceri într-o manieră corectă, pun accentul pe relaţii de parteneriat şi nu de asuprire sau de acaparare. De asemenea, aceşti oameni de afaceri îşi dau seama că merg într-o instanţă unde nu pot trişa sau influenţa decizia arbitrului.

– În ce măsură exponenţii domeniului de asigurări fac apel la serviciile de arbitraj?
– De cinci ani de când a demarat activitatea de arbitraj în Moldova şi de când activează Arbitrajul Internaţional de pe lângă ALARM, nu am avut nici un client din domeniul asigurărilor. Or, studiind Legea cu privire la asigurări, este lesne de înţeles că acesta este unul dintre principalele domenii care ar necesita serviciile arbitrilor în soluţionarea unor situaţii de conflict. În acest sector sunt prezente situaţii de conflict care necesită decizii prompte şi imparţiale. Or, scopul asigurării, în sine, presupune apriori garantarea despăgubirii persoanei al cărei bun a fost deteriorat. Iar în condiţiile actuale, când soluţionarea unui litigiu durează cel puţin un an în instanţele judecătoreşti, această misiune este practic imposibilă. Dacă mai ţinem cont de faptul că pentru a merge în instanţă, atât clientul, cât şi compania de asigurări, suportă cheltuieli suplimentare, atunci lucrurile au o notă şi mai tristă. În vederea evitării unor astfel de situaţii complicate şi neplăcute, părţile ar putea stipula în contract posibilitatea adresării la arbitru în cazul unor eventuale conflicte. Astfel, dacă mai este prevăzută şi procedura de soluţionare a conflictului fără prezenţa părţilor, timp de 30 de zile, părţile ar putea primi decizia arbitrului şi situaţia ar fi soluţionată foarte simplu.

– Expuneţi, vă rog, care este procedura de soluţionare a unui conflict prin intermediul instituţiei de arbitraj?
– În primul rând, părţile ar trebui să stipuleze în contract clauza care prevede faptul soluţionării unor neînţelegeri prin intermediul arbitrajului. Informaţia privind serviciile arbitrale sunt pe mai multe pagini web. De exemplu: www.arbitraj.md, www.arbitraj.chamber.md, www.insolv.md, www.aita.md, toate acestea în dependenţă de domeniul de activitate al agentului economic. Pa aceste pagini cei interesaţi pot afla informaţii despre procedura arbitrală, legislaţia în domeniu, avantajele comparativ cu alte metode de soluţionatre a conflictului, competenţa specializată a arbitrilor, costurile, hotărârile arbitrale. De asemenea, potenţialii clienţi pot veni la instituţiile care activează în domeniul arbitrajului pentru a obţine în mod gratuit informaţii suplimentare.
Apoi partea căreia i se propune contractul spre semnare trebuie informată despre avantajele şi dezavantajele arbitrajului. În contract urmează a fi indicată modalitatea de soluţionare a litigiului: cu un arbitru sau cu 3 arbitri, limba de comunicare, modalitatea (accelerată sau simplă) şi alte detalii.
În cazul în care a apărut o situaţie de conflict între cei care au semnat contractul, urmează să fie întocmită o cerere către instituţia de arbitraj. Secretarul arbitral examinează prezenţa tuturor actelor în pachetul de documente, după care transmite cererea preşedintelui pentru a emite încheiere prin care se dă curs cererii, sau acordă reclamantului termen de cel mult 10 zile pentru înlăturarea neajunsurilor. Încheierea prin care se dă curs precum şi acţiunea cu anexe se remite pârâtului care, în termen de 15 zile, prezintă referinţa prin care recunoaşte sau respinge acţiunea depusă de reclamant. Cât priveşte numirea arbitrului, în cazul în care arbitrul unic sau, după caz, arbitrii nu au fost numiţi prin convenţie de arbitraj şi nici nu s-a prevăzut modalitatea de numire, partea care vrea să recurgă la arbitraj, înainte sau odată cu depunerea cererii de arbitrare, trimite personal sau prin intermediul Arbitrajului Internaţional (AI), o notificare scrisă părţii adverse, prin care acesta din urmă este invitat să numească arbitrul. Prin întâmpinare sau prin înştiinţare separată adresată Arbitrajului Internaţional (AI) şi/sau reclamantului, în termen de cel mult 15 zile de la primirea notificării, iar în litigiile cu element de extraneitate în cel mult 30 zile de la primirea notificării, pârâtul va numi un arbitru arătând numele acestuia sau, după caz, va răspunde la propunerea reclamantului privind soluţionarea litigiului de un arbitru unic precum şi la persoana acestuia.
Dacă pârâtul nu răspunde în termen sau nu dă curs invitaţiei de numire a arbitrului, ori există neînţelegere între părţi cu privire la numirea arbitrului, acesta se numeşte de către preşedintele Arbitrajului.
Arbitrul ales trebuie să prezinte o declaraţie în care indică că nu are grad de rudienie sau alte interese cu părţile implicate în proces. După care arbitrului îi este transmis dosarul şi acesta fixează de regulă două şedinţe despre care părţile aflate în conflict sunt informate prin citaţii. În cadrul celei de a doua şedinţe se ia hotărârea, iar dispoziţia se înmânează părţilor. La final, părţile primesc recomandările arbitrului.
În cazul în care în contract se conţine o clauză ce prevede examinarea situaţiei de conflict de către arbitru în lipsa părţilor, atunci litigiul se soluţionează fără citarea părţilor într-o singură şedinţă.

– Câţi arbitri certificaţi activează în Moldova?
– La moment, sunt 26 arbitri incluşi în lista arbitrilor dusă de ALARM, însă acest fapt nu înseamnă că doar atâţi arbitri activează în R. Moldova. Or, arbitru poate fi orice persoană căreia părţile unui conflict îi încredinţează soluţionarea divergenţei. În R. Moldova sunt câteva arbitraje.

– Cum sunt promovate serviciile de arbitraj în Moldova?
– Fiecare instituţie de arbitraj are o pagină web, care este o bună sursă de informare pentru cei interesaţi. Însă, în rest, nu văd anumite activităţi concrete de promovare. Nu putem remarca nici anumite tendinţe care ar influenţa în mod indirect promovarea instituţiei arbitrajului în Moldova. Aici am în vedere faptul că statul nu lasă loc pentru o clauză privind soluţionarea potenţialelor conflicte prin intermediul arbitrajului sau a medierii în contractele-tip cu diferiţi furnizori. De exemplu, cu MoldovaGaz, Apă Canal, Union Fenosa şi alţi furnizori de servicii. Aceste aspecte nu sunt promovate nici de Agenţia Naţională pentru Reglementare Energetică, nici de Guvernul R. Moldova şi chiar nici de Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor. În rezultat, au de pierdut atât furnizorii, cât şi consumatorii suportând cheltuielile pentru procesele judiciare interminabile. Asemenea prevederi în contractele de acest tip ar contribui într-un mod indirect la promovarea instituţiei arbitrajului în rândul populaţiei.
La moment, mai mulţi experţi s-au reunit în vederea examinării posibilităţii de a promova instituţia arbitrajului şi cred că în viitorul nu foarte îndepărtat activitatea arbitrajului va fi mai vizibilă în R. Moldova.

– În ce măsură deciziile prescrise de arbitri sunt puse în aplicare de părţile unui conflict?
– Pe parcursul a cinci ani de activitate, în care am examinat peste 300 de litigii, am avut doar patru situaţii în care beneficiarii nu au fost de acord cu decizia arbitrului. Eu cred că acesta este un indicator foarte bun. Arbitrii nu sunt atât de solicitaţi de numărul mare de dosare precum sunt judecătorii, astfel că au posibilitatea să intre în esenţa cazului şi să presteze servicii calitative.

Tatiana Solonari