Patru asociaţii de economii şi împrumut (AEÎ) au încheiat, de curând, contracte cu câteva companii de asigurări pentru a presta servicii de intermediere în asigurări, în calitate de agent bancassurance. La prima etapă, asociaţiile de economii şi împrumut vor opera, preponderent, cu poliţele de asigurări obligatorii – RCA, Carte Verde şi asigurarea de sănătate la ieşirea din ţară.
În condiţiile în care se simte tot mai multă presiune din partea băncilor comerciale în ceea ce priveşte costul resurselor financiare, asociaţiile de economii şi împrumut sunt nevoite să depună mai mult efort pentru a câştiga credibilitate în faţa clientului. De aceea, introducerea în statutul lor a unei noi activităţi, cea de agent bancassurance, este o oportunitate. Astfel, legea permite asociaţiilor să vândă produse de asigurare, atât obligatorii, cât şi facultative.
„Au fost operate unele modificări la legislaţie şi ca rezultat, organizaţiile de microfinanţare (OMF) şi asociaţiile de economii şi împrumut au obţinut statutul de intermediar în asigurări. Astfel, parteneriatele dintre aceste organizaţii şi companiile de asigurări se soldează cu beneficii financiare, dar şi cu apropierea de necesităţile populaţiei din mediul rural. Ambele părţi, trebuie să câştige încrederea locuitorilor de la sate şi acest lucru poate fi obţinut doar prin oferte avantajoase şi servicii financiare calitative”, argumentează Aurica Doina, membru al Consiliului de Administraţie, responsabil de sectorul microfinanţare din cadrul Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF). În opinia sa, organizaţiile de microfinanţare şi asociaţiile au suficient teren pentru a atrage clienţi prin prestarea serviciilor în asigurări, însă trebuie să ţinem cont şi de interesul fiecărui administrator de a dezvolta astfel de servicii.
În linii generale, bancassurance este o activitate de intermediere a produselor de asigurare care sunt complementare la produsele instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare bancare şi nebancare, desfăşurate în reţeaua acestor instituţii. Specific este că intermedierea în asigurări are doar un caracter complementar la activitatea de bază a OMF şi AEÎ.
„Asociaţiile de economii şi împrumut trebuie să devină multifuncţionale, astfel încât clientul să poată beneficia de cât mai multe servicii – să semneze contracte de împrumut sau asigurări, să transfere bani etc., şi să atragă clienţii printr-o deservire calitativă. Activitatea de intermediere în asigurări este un pas spre atingerea acestui scop, iar efectul cel mai bun este menţinerea clienţilor. Dacă un client nu a beneficiat de un împrumut la asociaţie, dar a venit şi a făcut o asigurare, el va afla oricum despre oferta de creditare. Cred că bancassurance dă mai curând stabilitate asociaţiilor decât profit, deşi companiile de asigurări le vor achita comisioane pentru contractele semnate”, explică Eduard Bălan, directorul executiv al Asociaţiei centrale de economii şi împrumut Uniunea Centrală.
Deşi despre posibilitatea de a efectua tranzacţii de intermediere în asigurări se vorbeşte de aproape doi ani, puţine asociaţii sunt dispuse să accepte noua provocare. Acest lucru se întâmplă din cauza că majoritatea directorilor de asociaţii sunt sceptici în privinţa reuşitei sau nu vor să-şi complice activitatea, mai ales că domeniul asigurărilor este reglementat de mai multe legi şi acte normative pe care trebuie să le cunoască.
Deocamdată, doar patru asociaţii de economii şi împrumut au semnat contracte de mandat cu companiile de asigurări. Este vorba de asociaţiile din comuna Ciorescu (mun. Chişinău), satul Mihăileni (raionul Râşcani), satul Ştefăneşti (raionul Floreşti) şi cea din oraşul Ungheni.
„Dorim să ne extindem şi să accesăm un domeniu nou pentru noi şi sperăm să avem succes, deşi acum este greu de făcut careva previziuni. Am discutat cu colegi de la mai multe asociaţii şi ştiu că nu toţi sunt entuziasmaţi să execute o activitate de intermediere în asigurări. Noi vom fi exemplu, lucrurile se vor urni din loc şi tot mai multe asociaţii vor opta pentru agest gen de servicii”, menţionează Ghenadie Fluierari, director AEÎ Microîmprumut Ciorescu. El a mai spus că va încerca să semneze, mai întâi, contracte pentru poliţele de asigurări obligatorii, să înţeleagă care este avantajul noii activităţi şi dacă va obţine efectul dorit, va include în oferta asociaţiei şi alte tipuri de asigurări.
Sergiu Cozmolici, directorul AEÎ „Microcredit” Ungheni argumentează: „Această activitate va fi, în primul rând, o sursă adiţională de venit şi o diversificare a produselor. În al doilea rând, folosim posibilităţile pe care le oferă legea. Vara am introdus activitatea de bancassurance în statutul asociaţiei şi vrem să prestăm astfel de servicii. De fapt, ceea ce vom face noi este tot o activitate de brokeraj în asigurări şi cred că primele asigurări pe care le vom semna vor fi poliţele RCA şi Casco. Nu cred că vom opta pentru asigurări în agricultură, mai ales că şi companiile evită să facă acest lucru”.
„Localitatea în care activăm este una mare, cu mai mult de patru mii de locuitori, dintre care o mie sunt membri în asociaţia noastră şi sperăm că şi cererea pentru serviciile de asigurări va fi una destul de mare. Totodată, sunt mulţi agenţi economici şi ne gândim să atragem asigurări în agricultură, deşi ar fi ceva mai dificil să le explicăm avantajul”, menţionează Angela Liulceac, directoare AEÎ Mihăileni. În opinia sa, oamenii din zona rurală ştiu foarte puţin despre asigurări sau apelează la agenţii de asigurări din localitate doar pentru procurarea poliţei RCA sau Carte Verde şi de aceea, directorii de asociaţii care vor să obţină şi profit din activitatea bancassurance trebuie să deruleze, concomitent, campanii de informare.
Dacă pentru AEÎ activitatea de bancassurance este mai mult o posibilitate de atragere a noilor clienţi, atunci noua colaborare permite companiilor de asigurări să-şi lărgească şi mai mult reţeaua de vânzări şi să-şi crească, astfel, portofoliul de clienţi şi primele brute subscrise. Întrebată dacă faptul că AEÎ vor presta astfel de servicii va influenţa cumva activitatea şi posibilităţile altor intermediari de pe piaţa de asigurări, cum ar fi agenţii sau brokerii de asigurări, directoarea companiei de asigurări Galas SA, Vera Vieru a spus: „Prin încheierea contractelor de colaborare cu asociaţiile de economii şi împrumut, companiile de asigurări nu exclud şi nici nu substituie colaborarea cu brokerii de asigurare. Legea reglementează clar care sunt criteriile legale de activitate pentru fiecare participant profesionist. Mai mult decât atât, fiecare participant are locul său pe piaţă, iar piaţa oferă condiţii egale concurenţiale pentru obţinerea încrederii clientului”.
Legea privind asigurările prevede că agentul bancassurance trebuie să dispună de un contract de asigurare de răspundere civilă profesională valabil în valoare de cel puţin 5 mil. de lei pentru fiecare solicitare de daune şi în valoare globală de 10 mil. de lei pe an pentru totalitatea solicitărilor de daune, franchiza nefiind admisă, sau de o garanţie echivalentă furnizată de asigurătorul în al cărui nume activează. Totodată, un agent bancassurance poate să intermedieze aceleaşi clase de asigurări pentru mai multe companii de asigurări.
Lilia Platon