Acţiunile bancare nu mai sunt lichide?

În presă s-au folosit activ îmbinări precum “atacuri raider” sau “netransparenţa componenţei acţionarilor”.
În consecinţă, au apărut şi modificări în legislaţie. Pe data de 5 aprilie 2013, a intrat în vigoare Legea prin care se interzice rezidenţilor zonelor offshore să deţină acţiuni în băncile moldoveneşti. Adică, companiile care nu aplică standarde internaţionale de transparenţă, anume acestea fiind off­shore, nu au dreptul să deţină acţiuni ale băncilor din Moldova.
Legea, de asemenea, mai prevede că companiile din zonele offshore nu vor putea, direct sau indirect, să deţină cote în capitalul social al băncilor moldoveneşti şi sunt obligate să se înregistreze în Moldova sau să înstrăineze cota de participare în decursul unui an din data intrării în vigoare a legii.
Scopul principal al acestor modificări este asigurarea transparenţei activităţii băncilor şi prevenirea unor atacuri raider prin intermediul rezidenţilor zonelor offshore.
A trecut mai bine de un an de la intrarea în vigoare a acestor modificări şi, teoretic, nici o companie offshore, direct sau indirect, nu mai deţine nici o acţiune în băncile moldoveneşti. Teoretic. Dar ce se întâmplă de fapt? Banca Naţională, care trebuie să asigure controlul asupra executării acestei legi, în cazul în care depistează încălcări, din 5 aprilie curent, deja are dreptul să atace în instanţă. Dar despre situaţia din sfera bancară la acest capitol încă nu se ştie nimic. Cel puţin public.
Adică, pentru această lege s-a făcut lobby, iar despre raportarea pentru executarea acesteia, după un an, s-a uitat?
Actualmente, dacă ar fi identificată în componenţa acţionarilor băncilor măcar o companie offshore, Banca Naţională este obligată să atace în instanţă şi astfel, pe de o parte, să execute legea, iar pe de altă parte, să-i oblige pe acţionarii offshore să facă acelaşi lucru.
Ţinând cont de faptul că Banca Naţională vorbeşte despre transparenţă în activitatea sa şi cere transparenţă de la sectorul bancar, concluzia este: fie nu mai avem acţionari offshore în bănci, fie regulatorul nu-şi respectă obligaţiunile. Ar fi interesant să verificăm acest lucru. Or, dacă Banca Centrală tace, însemnă că nu mai există acţionari offshore. Personal, sunt sceptic.
Pe de altă parte, dacă această lege este executată, atunci de ce instituţiile financiare internaţionale, cum ar fi Corporaţia Financiară Internaţională de pe lângă Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii, au sistat colaborarea lor cu băncile care nu au componenţa acţionarilor transparentă?
Reprezentanta BERD în Moldova, Iulia Otto: “Decizia noastră nu are legătură cu băncile. Ele sunt sănătoase şi conduse de echipe bune. Dar noi nu ştim cine este proprietarul băncii. Temerile noastre sunt legate de evenimentele la nivel de acţionari”.
Şi dacă anul trecut, investiţiile BERD în sectorul bancar al Moldovei au depăşit 40 de mil. de euro, atunci în anul curent, nivelul lor s-a redus la 20 de milioane de euro.
Adică, organizaţiile financiare internaţionale mai au întrebări privind componenţa acţionarilor la un şir de bănci, iar BNM, din motive necunoscute, nu le poate spulbera îndoielile. Deci, respectiv, presupunerile mele că BNM nu-şi onorează pe deplin obligaţiile nu sunt lipsite de motivaţie. Banca Naţională are competenţe să facă ordine printre acţionarii băncilor comerciale şi atunci când banca nu poate face acest lucru singură, o poate face prin intermediul instanţelor. Or, anume această posibilitate a fost introdusă în modificările legislative privind structurile financiare, care au intrat în vigoare în aprilie 2013.
Şi în loc să folosească mecanismul existent de control asupra băncilor şi a acţionarilor, BNM din nou face lobby pentru modificările legislative noi.
Astfel, pe 26 iunie curent, în Parlament a fost audiat pachetul de modificări pentru mai multe acte normative, care propun trei modificări de bază:
1. Reducerea pragului cotei de acţiuni bancare de la 5% la 1%, pentru cumpărarea cărora este nevoie de permisiunea BNM;
2 Acţiunile băncilor nu pot fi obiect de gaj;
3. Înăsprirea pedepselor faţă de managementul băncilor comerciale.
Dacă anterior, pentru cumpărarea a cinci şi mai multe procente din acţiunile băncii, cumpărătorul sau investitorul trebuia să obţină permis de la Banca Naţională, în primul rând, pentru a demonstra provenienţa legală a banilor care sunt plătiţi pentru acţiuni, atunci acum acest prag va fi redus la 1%. Între timp, în raportul special al BNM, cerinţa de a face publică informaţia despre acţionarii care deţin unul sau mai multe procente de acţiuni este prezentă demult. Diferenţa este doar în faptul că pentru procurarea acţiunilor până la 5 procente nu trebuie să se obţină permisul Băncii Naţionale. Iar informaţia despre acţionarii cu un procent, Banca o deţinea şi putea executa supravegherea sau putea reacţiona potrivit legislaţiei.
Cumpărătorul şi anterior evita necesitatea de a obţine un permis de la Banca Naţională, împărţea pachetele în mai puţin de 5 procente. Astfel de exemple fiind frecvente. Da, reducerea pragului de la 5 la un procent va complica viaţa potenţialului cumpărător, dar nu atât de mult cum cred autorii legii, iar, în consecinţă, pachetele de acţiuni pot fi împărţite la o sută unu acţionari. Şi fac acest lucru nu pentru că nu vor să obţină autorizaţie, dar pentru că acest proces durează luni în şir. Însă, despre aceasta mai târziu.
De fapt, Banca Naţională şi fără asta deţine multiple instrumente pentru a controla în totalitate activitatea băncilor, administraţia acestora şi chiar acţionarii. Doar că Banca nu prea face uz de ele.
Iar atunci când sunt impuse tot mai multe limite, chiar sunt funcţionari naivi care cred că acestea vor fi de folos? Cum au ocolit anterior interdicţiile, aşa vor fi ocolite şi acum. Instituirea restricţiilor impune participanţii de pe piaţă să caute căi de ocolire, businessul întotdeauna, accentuez, întotdeauna, le găseşte. Dacă interdicţiile ar fi rezonabile, civilizate, atunci businessul nu le-ar evita. Businessului îi este mai uşor să lucreze în baza unor legi rezonabile.
Reducerea pragului de la 5% la un procent va omorî piaţa de valori, care şi aşa abia respiră. Dacă doreşte investitorul, de exemplu, o companie de asigurări, să cumpere câteva procente de acţiuni bancare care au fost expuse la vânzare – trebuie să deţină rezerve în lichiditate. Are nevoie de autorizarea Băncii Naţionale, iar Banca are la dispoziţie 60 de zile pentru examinarea cererii. În ziua a 59-a BNM cere informaţii suplimentare şi iar prelungeşte termenul de examinare. Veţi spune că în această perioadă, vânzătorul poate aştepta? Oare cumpărătorul, în condiţiile unor astfel de interdicţii, va investi în acţiunile bancare, care apriori fiind un instrument financiar cu un grad înalt de lichiditate, încetează să mai fie la fel.
LICHIDITÁTE, (2) lichidităţi, s. f. 1. însuşirea de a fi lichid (1). 2. (Fin.) Disponibilitate de active suficiente pentru a face faţă obligaţiilor de plată, când acestea ajung la scadenţă. – Din fr. liquidité. Lichid înseamnă convertit în bani.
Deoarece, acum şi un procent din acţiuni nu poate fi convertit rapid în bani, concluzia este doar una: acţiunile bancare nu mai sunt lichide! Iată care sunt rezultatele modificărilor.
Este interesant fapul că proiectul de lege s-a discutat în Parlament pe 26 iunie, cu o zi înainte de semnarea de către Moldova a Acordului cu UE. Iar în Uniunea Europeană autorizarea băncii centrale pentru procurarea acţiunilor este eliberată doar potenţialilor cumpărători pentru 10% şi mai mult din acţiunile bancare. Noi am avut un prag de 5 la sută, iar acum se propune un procent. Nu vi se pare că deputaţii au o abordare selectivă în implementarea normelor europene în Moldova.
Fiecare ştie din copilărie că legea de bază a Republicii Moldova este Constituţia.
Articolul 127 din Legea supremă spune că:
(1) Statul ocroteşte proprietatea.
(2) Statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii.
Modificările interzic proprietarilor de acţiuni bancare să dispună de proprietatea lor.
Astfel, proiectul de lege interzice transmiterea acţiunilor bancare în gaj şi includerea lor în capitalul social al altor întreprinderi. Astfel, autorii legii speră să prevină cazurile de schimbare a proprietarilor (sau presiunile asupra proprietarilor) fără acordul Băncii Naţionale.
Domnilor, o mică remarcă!
Care ar fi sensul pentru investitori, străini sau din ţară, să cumpere acţiunile băncilor, dacă aceştia, elementar, nu pot să-şi realizeze dreptul de proprietar, nici să le vândă, nici să le pună gaj, nici să le folosească după bunul plac, aşa cum o fac cu altă proprietate deţinută.
Adică, potrivit Constituţiei, statul garantează proprietarului realizarea dreptului de a obţine proprie­tate sub orice formă, cu o singură virgulă – “dacă acesta nu vine în contradicţie cu interesele societăţii”.
Deci, domnilor proprietari de acţiuni ale băncilor moldoveneşti, vă felicit, odată cu adoptarea modificărilor la lege, proprietatea voastră va veni în contradicţie cu interesele societăţii? Sau totuşi modificările contravin Constituţiei?
Referitor la cea de-a treia modificare, care este una principială – creşterea responsabilităţii penale a managementului băncilor – aici este vădit o discriminare ordinară.
Iată ce a declarat în acest sens Dorin Drăguţanu, în cadrul audie­rilor parlamentare: “Băncile sunt instituţii speciale. Administratorul unei bănci se deosebeşte de un director al fabricii de încălţăminte. Consecinţele pierderilor înregistrate în rezultatul activităţii conducătorului unei bănci au o influenţă mult mai mare asupra stabilităţii financiare decât ale unei alte întreprinderi. Pentru instituţiile speciale cu riscuri speciale trebuie să fie şi o cerinţă de responsabilitate specială. “
Dar oare nu există aceste cerinţe speciale? Iar noile modificări la lege, dacă nu vor fi elaborate până la urmă, nu au o prevedere clară când vine această responsabilitate penală pentru managerii băncilor? Atunci când a luat de pe masă pixul Parker, cumpărat din banii băncii sau când a intrat în depozitar cu propria valiză? Cine va stabili diferenţa?!
Dacă aţi avut posibilitatea să urmăriţi şedinţa Parlamentului din 26 iunie, aţi putut observa multe întrebări interesante, care au fost adresate autorilor proiectului de lege. Unii deputaţi, apropo, din diferite fracţiuni (ceea ce este important), înţeleg destul de bine subiectul şi s-au expus împotriva acestor modificări.
Mi-a plăcut expunerea deputatului Iurie Bolboceanu (minutul 110) care a scos în evidenţă ideea principală a oponenţilor proiectului de lege şi, în acelaşi timp, lacuna proiectului. Deputatul s-a adresat preşedintelui Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă.
“În diferite perioade am acordat Băncii Naţionale funcţii excepţionale, pe care nu le deţine astăzi nicio instituţie a statului în afară de BNM.
Funcţia de reglementare, licenţiere, control, supraveghere, concentrare. Toate sunt în mâinile BNM. Mai mult, Banca deţine şi dreptul de a aplica proceduri inter-judiciare, care ţin de lichidarea băncilor.
Banca Naţională are atribuţii excepţionale. Dar, între timp, băncile falimentează şi nimeni nu poartă răspundere. Aţi avut la comisie discuţii care ar fi responsabilitatea Băncii Naţionale în acest proiect de lege”.
În replică, Veaceslav Ioniţă a răspuns, după o pauză: “În comisie nu am discutat, dar dacă veţi veni la comisie, vom discuta”.
Proiectul de lege a fost pus la vot. În sală erau prezenţi 67 de deputaţi, numărul de voturi pentru susţinerea proiectului fiind de 36. Legea a fost adoptată în prima lectură.
Am început de la faptul că acum un an, BNM a insistat pe intrarea în vigoare a legii care interzicea companiilor offshore să deţină acţiuni ale băncilor. Poate deputaţii, înainte de a vota noile modificări, vor cere un raport privind activitatea Băncii în baza modificărilor anterioare? Deja astăzi, BNM trebuie să deţină tot tabloul proprietarilor de acţiuni de la un procent (reieşind din instrucţia aprobată tot de Bancă), deoarece are destule atribuţii pentru asta.
În loc de aceasta, se impun noi interdicţii, care vin în contradicţie cu normele europene şi Constituţia Moldovei, care limitează drepturile legale ale cetăţenilor.
Cineva trebuie să urmărească executarea legislaţiei în vigoare, fără a fi sustras de noi proiecte de lege?

InfoMarket