În Moldova se aplică norme noi de transparenţă în unele domenii ale economiei naţionale şi pentru limitarea schemelor off-shore

În Moldova se aplică norme noi de transparenţă în unele domenii ale economiei naţionale şi pentru limitarea schemelor off-shore

Aceste prevederi sunt parte a unui Plan de acţiuni elaborat de Ministerul Finanţelor, care cuprinde măsuri de maximizare a transparenţei în unele domenii ale economiei naţionale. Planul a fost elaborat în baza lucrărilor Grupului de lucru instituit prin Dispoziţia primului ministru în scopul combaterii corupţiei şi evaziunilor fiscale, eliminării fenomenelor ce favorizează economia informală.

Grupul de lucru avea drept sarcină elaborarea, până la 1 decembrie 2012, a unei foi de parcurs privind instituirea unor reglementări ce vor preîntâmpina evaziunea fiscală, spălarea banilor şi creşterea transparenţei acţionariatului din unele domenii ale economiei naţionale cum ar fi: sectorul bancar, financiar nebancar, mass-media, energetic. Planul dat de acţiuni presupune aprobarea mai multor măsuri ce vor abilita instituţiile supraveghetoare din domeniile de reglementare să solicite şi să dea publicităţii proprietarii efectivi ai întreprinderilor (sau cotelor acestora) din sectoarele sus-numite, indiferent de provenienţa geografică a acestora.
Instituţiile de supraveghere (Banca Naţională a Moldovei, Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică) vor avea dreptul să solicite structura exhaustivă a acţionariatului unui acţionar prezent sau potenţial din domeniile reglementate de acestea.
De asemenea, norme stricte de transparenţă vor fi instituite şi în utilizarea banilor publici, cum ar fi achiziţiile publice şi activitatea economico-financiară desfăşurată de către întreprinderile de stat şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat. Reglementările date vor afecta în primul rând companiile ce activează în Moldova, fiind înregistrate în paradisuri fiscale (aşa-zise regimuri off-shore). Ca şi ceilalţi agenţi economici, indiferent de provenienţa acestora, companiile date vor fi obligate să-şi divulge fondatorii oficiali.
Deşi informaţia divulgată, indiferent de rezultate, nu va servi drept motiv de retragere a licenţei sau a altor penalităţi (pe când refuzul de a o divulga – da), aceste reglementări noi vor da posibilitatea altor instituţii, cum ar fi Ministerul Afacerilor Interne, Centrul Naţional Anticorupţie, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Serviciul Vamal şi, nu în ultimul rând, Consiliul Concurenţei, să intervină conform competenţelor, acţionând în interesul consumatorilor.

InfoMarket

Numarul ziarului: 
Nr.48 (468) din 5 decembrie 2012