ZF.ro

Business sportiv. Spania pariază pe tineri. Naţionala iberică a cucerit al doilea titlu mondial la fotbal cu doi titulari de sub 20 de ani. Câţi dintre tinerii fotbalişti români visează la acest titlu şi câţi reuşesc în sportul rege?

ZF.ro - 24 июля, 2026 - 00:07
Echipa naţională a Spaniei a reuşit duminică 19 iulie să câştige titlul de campioană mondială la fotbal după ce a învins-o pe Argentina. Este a doua oară pentru Spania când deţine acest titlu, prima oară reuşind să cucerească titlul în 2010.
Категории: ZF.ro

Sibiu – Piteşti sparge muntele: a început tunelul Balota, al cincilea de pe traseu, după una dintre cele mai complexe autorizaţii din zona montană

ZF.ro - 24 июля, 2026 - 00:07
Pe secţiunea 2 a autostrăzii Sibiu–Piteşti, Boiţa–Cornetu, asocierea turcă Mapa–Cengiz a început lucrările la tunelul Balota, al cincilea tunel aflat în execuţie pe traseu, cu o lungime de aproximativ 500 de metri, imediat după emiterea unei noi autorizaţii de construire pe 28 mai.
Категории: ZF.ro

Bursă. Karoly Borbely, Ţiriac Holding şi Premier Energy Ungaria, fost CEO al Hidroelectrica: Sunt şanse mari ca la anul să revină încrederea în economia României, dacă vedem un guvern stabil

ZF.ro - 24 июля, 2026 - 00:07
Karoly Borbely, membru în boardul Ţairiac Holding şi Premier Energy Ungaria, fost director general al Hidroelectrica şi coordonator al IPO-ului istoric din 2023, spune că încrederea în economia României poate reveni anul viitor cu aplicarea condiţiei stabilizării politice, deşi proiectele mari sunt acum îngheţate.
Категории: ZF.ro

La munte şi la mare. Grupul City Grill speră ca până la finalul anului să deschidă restaurantul istoric Cerbul Carpatin din Braşov. Compania a inaugurat în 2026 şi un bistrou în Cazinoul din Constanţa

ZF.ro - 24 июля, 2026 - 00:07
Grupul City Grill, controlat de antreprenorul Dragoş Petrescu, speră ca până la finalul lui 2026 să deschidă restaurantul istoric Cerbul Carpatin din Braşov, mutare ce i-ar asigura o primă prezenţă în oraşul de la poalele Tâmpei.
Категории: ZF.ro

OMV nu are dubii privind gazul din Neptun Deep. Până în 2040, cererea de gaze la nivel european rămâne robustă

ZF.ro - 24 июля, 2026 - 00:07
Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al Româ­niei, o investiţie de 4 mld. euro, se mişcă în grafic şi va livra la maturitate circa 8 mld. metri cubi de gaze de cea mai bună calitate, pentru o perioadă de circa 8-10 ani, arată o prezentare publicată recent de austriecii de la OMV, acţionarul majoritar al OMV Petrom.
Категории: ZF.ro

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Voicu Oprean, CEO al Arobs, cea mai mare companie de IT de la Bursa de Valori: Următorii cinci ani vor redefini industria software, iar România are o şansă extraordinară în acest sens

ZF.ro - 24 июля, 2026 - 00:06
Piaţa tech va trece printr-o schimbare radicală în următorii ani, abandonând modelele clasice care au definit industria în favoarea proprie­tăţii intelectuale şi, printre altele, a soluţiilor bazate pe inteligenţă artificială, consideră Voicu Oprean, fonda­torul şi directorul general al Arobs Transilvania Software (simbol bursier AROBS), cea mai mare com­panie de IT de la Bursa de Valori Bucureşti, acolo unde are o capita­lizare de circa 800 mil. lei.
Категории: ZF.ro

CEC Bank pentru afaceri româneşti. Vicenţiu Ciobanu, CEO, Prime Batteries: Un sistem energetic nu se poate baza pe consumul casnic sau al spaţiilor comerciale, are nevoie de fabrici. Vorbim mult despre producţie şi stocare de energie, dar cineva...

ZF.ro - 24 июля, 2026 - 00:06
Prime Batteries Technology a început producţia de baterii în 2016 la Cernica (Ilfov). Unitatea a ajuns la o capacitate de 2 GWh, iar planul este de a ajunge la 8 GWh. Deşi termenul avansat iniţial pen­tru această extindere era 2028, Vicenţiu Cioba­nu, CEO al Prime Batte­ries, spune că se depun e­forturi pentru ca această capaci­tate să fie pusă în funcţiune mai rapid, în 2027. Piaţa o cere, spune Ciobanu, în discuţie cu CEC Bank pentru afaceri româ­neşti.
Категории: ZF.ro

ZF Private Health. Giorgiana Lazăr, fondatoarea clinicii San Antonio: Marketingul aduce pacientul în clinică, dar serviciile primite îl fac să rămână. Investiţia în noua clinică a fost de peste 2 mil. euro, fonduri proprii şi credite bancare

ZF.ro - 24 июля, 2026 - 00:06
Drumul de la managementul unor companii mari din piaţa medicală privată până la propria clinică a fost unul natural pentru Giorgiana Lazăr Canton, după mai bine de 20 de ani de lucru cu pacienţi, bugete, investiţii.
Категории: ZF.ro

De ce asaltul Chinei asupra pieţei auto europene este de-abia la început

ZF.ro - 24 июля, 2026 - 00:05
La nici doi ani după ce şi-a lansat divizia auto, cel mai mare producător chinez de smartphone-uri, Xiaomi, caută să devină una din primele cinci mărci premium din Europa.
Категории: ZF.ro

Ce fac asigurătorii în contextul furtunilor şi inundaţiilor din ultima perioadă din România? Companiile membre UNSAR sunt mobilizate să îşi sprijine clienţii care au asigurări de locuinţe şi să le plătească despăgubirile

ZF.ro - 24 июля, 2026 - 00:05
Companiile membre UNSAR sunt mobilizate să îşi sprijine clienţii şi să faciliteze cât mai rapid procesul de constatare a daunelor şi plată a despăgubirilor, după ce mai multe localităţi din ţară au fost afectate în aceste zile de inundaţii, ploi torenţiale şi de furtuni puternice, care au lăsat în urmă locuinţe inundate, acoperişuri smulse şi alte pagube care au schimbat peste noapte viaţa multor familii.
Категории: ZF.ro

Ediţia 24 iulie 2026 epaper

ZF.ro - 23 июля, 2026 - 21:46
Категории: ZF.ro

Centrul de software din Cluj al platformei de beneficii Darwin a trecut de afaceri de 200 mil. lei în 2025, un maxim istoric, şi a depăşit 700 de angajaţi

ZF.ro - 23 июля, 2026 - 18:00
Darwin Technologies, centrul de dezvoltare software din Cluj-Napoca al platformei de beneficii pentru angajaţi Darwin, şi-a continuat creşterea în 2025, cu afaceri de 205,7 mil. lei (40,8 mil. euro), în urcare cu 26% faţă de 2024, arată bilanţul depus la Ministerul Finanţelor.
Категории: ZF.ro

Страницы

Subscribe to Capital Market сбор новостей - ZF.ro