Companiile de tehnologie din România trebuie să îşi construiască strategiile de dezvoltare în funcţie de direcţiile în care există deja piaţă, şi nu în jurul noilor tehnologii - spre deosebire de SUA, unde inovaţia poate crea singură segmente noi de consum. Aceasta este abordarea pe care mizează Stelian Câmpianu, directorul executiv al ETA2U, cel mai mare integrator IT cu capital românesc, care a înregistrat afaceri de aproape 450 mil. lei la finalul anului 2024.
Danezii de la Vestas, unii dintre cei mai mari producători de turbine eoliene la nivel mondial, vor livra 15 „mamuţi“ de câte 6,4 MW fiecare pentru parcul eolian Ansthall din România.
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie (IMT Bucureşti), singura entitate funcţională rămasă pe fosta platformă de microelectronică Băneasa, este în centrul unor proiecte ambiţioase de cercetare europeană din domeniul medical şi tehnologic. De la interfeţe care ar putea permite controlul protezelor cu puterea minţii, la simularea organelor umane pe cipuri pentru a accelera descoperirea de noi medicamente, institutul rămâne implicat într-un domeniu considerat vital nu doar pentru progresul economic, ci şi pentru suveranitatea Europei.
Inflaţia comunicată ieri de INS este pe tot anul, dar examinează şi evoluţia ei în iulie faţă de iunie. Pe şapte luni din an, inflaţia este de 7,8% (iulie curent la iulie trecut), dar iulie curent faţă de iunie este, în ansamblu, de 2,7%: un salt enorm, de la o lună la alta. Iar vinovatul principal este energia electrică al cărei preţ a săltat cu 62% faţă de luna precedentă.
Fondul Suveran al Norvegiei, cel mai mare astfel de vehicul de investiţii din lume, şi-a dublat deţinerea în acţiuni ale dezvoltatorului imobiliar One United Properties (simbol bursier ONE) în S1/2025, de la 4,3 mil. dolari la finele anului trecut la 9,8 mil. dolari pe 30 iunie 2025, adică de la 0,87% la 1,76% din capitalul social al companiei.
În ultimul deceniu, România şi Slovenia au înregistrat randamente aflate în topul clasamentului mondial, alături de NASDAQ 100, însă fără evaluările specifice NASDAQ. SBITOP din Slovenia, principalul indice blue-chip al bursei din Ljubljana, a crescut cu 498% în ultimii zece ani şi cu aproximativ 53% de la începutul acestui an, tranzacţionându-se la un raport preţ/câştig de aproximativ 11,6x şi cu un randament al dividendelor de circa 4,7%.
Proiectul de lege a plăţii pensiilor private, de 45 de pagini, dezbătut intens în ultimele zile, este redactat într-un limbaj tehnic, greoi, destinat să reglementeze plăţile pentru milioane de viitori pensionari, dintre care mulţi nici măcar nu ştiu că au astfel de economii, şi nu oferă exemple concrete, simulări sau scenarii care să arate clar cum s-ar putea aplica în practică cele două modalităţi de plată propuse: retragerea programată şi pensia viageră (până la finalul vieţii).
Atâta vreme cât va fi dependentă de importurile de energie, România va avea preţuri mai mari decât pieţele vest-europene. Pe termen lung, există perspective ca această situaţie să se schimbe, dar pentru asta sunt necesare investiţii în tot lanţul de energie, de la producţie la distribuţie, investiţii făcute, nu doar anunţate, spune Volker Raffel, CEO al E.ON România, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa de energie locală.
Aurel Onigaş, proprietarul companiei Pombis din Bistriţa-Năsăud, este un antreprenor român care răspunde concurenţei din Polonia şi Republica Moldova pe piaţa merelor şi care îşi pune produsele pe rafturile supermarketurilor româneşti.
Страницы