Potrivit unui comunicat al Vienna Insurance Group AG Wiener Versicherung Gruppe, compania anunţă oferta obligatorie de achiziţionare a restului de 6,214% din acţiunile Donaris Group. Anterior, agenţia InfoMarket a comunicat că Vienna Insurance Group AG Wiener Versicherung Gruppe a anunţat despre achiziţionarea a 93,79% din acţiunile Donaris Group în aprilie 2014. Tranzacţia a fost finalizată după obţinerea permisiunii din partea instituţiilor regulatorii. Suma tranzacţiei nu a fost dezvăluită.
Donaris a fost fondată în 1998, iar oficiul central al companiei se află la Chişinău. Volumul primelor acumulate de companie în 2013 a fost de aproximativ 100 de milioane de lei (5,4 milioane de euro) sau cu 8% mai mult decât în 2012. Aproximativ 80 la sută dintre ele au revenit asigurărilor auto.
Cu o cotă de 8,4%, Donaris ocupă a patra poziţie pe piaţa asigurărilor non-life. Compania are în prezent aproximativ 120 de angajaţi, dintre care 50 – în oficiul central şi 70 – în filiale. Produsele de asigurări sunt vândute atât prin intermediul filialelor, cât şi al agenţilor de asigurări şi prin cooperare cu brokeri, bănci şi companii de leasing.
Vienna Insurance Group este una dintre principalele companii de asigurări din Austria, precum şi din ţările Europei centrale şi de Est. Firma activează de aproximativ 190 de ani pe piaţa asigurărilor. În prezent, grupul VIG este reprezentat de 50 de companii în 25 de ţări şi are 23 de mii de angajaţi. Vienna Insurance Group este liderul incontestabil pe pieţele principale pe care este reprezentată. Acţiunile firmei sunt listat la bursele de valori din Viena şi Praga.
InfoMarket