Cei care au experienţa radiografierii economiei naţionale au şi capacitatea de a vedea, dincolo de cifre şi tabele, că toate aceste statistici şi raportări de date poartă ca expresie finală viaţa unor oameni. Mai bună sau mai puţin bună. Mai asigurată sau marcată de nişte lipsuri. Cu drumuri înfundate-n noroi sau cu trotuare care de câţiva ani au influenţat datele privind nivelul de trai în sat, în centrul raional şi, desigur, în R. Moldova.
Asemenea măsurări se fac de la un an la altul, de fiecare dată încercând să vedem în ce măsură politicile statului influenţează viaţa oamenilor, care este impactul unei decizii guvernamentale în perimetrul unei curţi sau, mai bine zis, în perimetrul unei gospodării.
Studiul din acest an însă este diferit nu doar prin cifrele care ni se oferă, ci şi prin factorii de influenţă care au determinat situaţiile constatate.
Vorba e iarăşi şi iarăşi despre modul în care pandemia COVID-19 a pătruns în gospodăriile cetăţeanului nostru. Aşa cum se vede, cuvintele acestui text nu sunt pulverizate cu dezinfectant, ne interesează doar “pe unde” totuşi a pătruns această criză în curtea şi în viaţa omului şi ce a generat fie sărăcie, fie belşug în acest an, cu totul specific, 2020.
Ceea ce se constată înainte de a se verifica temperatura corporală este o stare de spirit în care nu se prea aude muzică şi nu se glumeşte pe la porţi.
Un sondaj în care a fost “măsurată” şi starea de spirit a oamenilor a surprins prin răspunsuri din care deducem că aproape 40 la sută dintre gospodării au constatat că în perioada respectivă cel puţin un membru al acestora a avut stare de depresie, stres, anxietate. O eventuală recitire a definiţiei stărilor respective, ne-a obligat să luăm în calcul şi “tulburările tiroidiene şi ale altor glande endocrine”, însă anul 2020 are cu totul alte caracteristici decât cele cu iz de medicamente. Starea de spirit resimţită în acest an a avut drept preludiu general întunericul prăbuşit peste orizonturi atunci când ne-am pomenit cu afacerile blocate, cu lacătul atârnat de uşa întreprinderii, cu portmoneul subţiat mult înainte de termenul cu care ne obişnuiserăm, cu un autobuz care nu mai intră în sat, cu copii rămaşi acasă şi mustraţi de un învăţător abia desluşit pe ecranul calculatorului şi cu multe, multe alte asemenea lucruri care se perindă în faţa noastră într-un alb-negru depresiv şi fără de sfârşit.
Multe din gospodării au devenit dependente de veniturile unuia dintre membrii familiei angajat fie în Est, fie în una din ţările europene. Interdicţiile impuse ca rezultat al crizei generale au făcut ca în aproape 10 la sută din gospodăriile Moldovei să revină cineva acasă, ceea ce ar însemna că zece la sută din gospodării au rămas fără banii din care trăiau sau au fost nevoite să identifice o altă sursă. Şi asta în condiţiile în care opţiunile s-au redus dramatic şi pe piaţa muncii dintre Nistru şi Prut.
La categoria respectivă se adaugă circa 60 la sută din cei care intenţionau să plece, dar care nu au plecat din diverse motive. Aceşti oameni pot fi identificaţi ca surse de venit pentru gospodărie, dar care şi-au schimbat statutul, de cele mai multe ori aflându-se în căutarea unui loc de muncă.
Date ale Biroului Naţional de Statistică arată că, deşi în toate aceste cazuri a fost vorba despre accentuarea sărăciei în gospodăriile din Moldova, există totuşi diferenţă, aşa cum sursele de venituri ratate au fost diferite ca valoare.
Gospodăriile, cu cel puţin un membru care s-a întors de peste hotare deoarece a pierdut locul de muncă, au realizat cheltuieli pentru o persoană cu circa 17,0 la sută mai mici în raport cu gospodăriile, membrii cărora continuă să lucreze în afara ţării. Sunt mai mici cu 6,6 la sută şi cheltuielile gospodăriilor, membrii cărora s-au confruntat cu stare de depresie, stres, anxietate în raport cu cele care nu au avut probleme în acest sens.
Este de înţeles că reducerea veniturilor duce în mod obligatoriu la dificultăţi pentru care nu întotdeauna soluţiile sunt aceleaşi. Unele gospodării au ales să reducă cheltuielile pentru produse alimentare. La începutul crizei pandemice la această soluţie au recurs 12 la sută din gospodării, însă spre sfârşitul primului semestru, aproape 20 la sută din gospodării au ales să intre mai rar în alimentare. O altă parte de cetăţeni s-a văzut obligată să treacă peste unele facturi fie amânând anumite plăţi, fie achitându-le parţial.
Unul din motivele din care cetăţeanul Moldovei decide să reducă cheltuielile pentru mâncare este ponderea extrem de mare a cheltuielilor pentru alimente în totalul veniturilor.
Potrivit unui studiu, în Moldova pentru mâncare se cheltuie puţin peste 40 la sută din venituri, pentru alcool şi tutun se cheltuie 1,8 la sută, pentru restaurante, cafenele şi hoteluri – 2,6 la sută, iar pentru activităţile de cultură şi divertisment moldovenii cheltuie 2,8 la sută din venituri.
Este adevărat că şi peste Prut “se investeşte” suficient de mult în mâncare – 32,5 la sută din venituri, însă acest lucru nu ne plasează deloc în zona unor normalităţi liniştitoare. Concluzia nu e că moldovenii ar mânca de 5-6 ori mai mult decât danezii sau olandezii şi nici preţurile la produsele alimentare nu sunt de 5-6 ori mai mari decât în ţările nordice. Pur şi simplu, veniturile cetăţeanului din ţările respective sunt mult superioare veniturilor de la Chişinău. O pâine de zece lei dintr-un salariu de o sută de lei înseamnă zece la sută din salariu, însă aceeaşi pâine dintr-un salariu de o mie de lei reprezintă un procent din salariu. Avem tot atâtea paste în tacâm, însă mai puţini bani în buzunare.
O extindere a criteriilor de formare a categoriilor de gospodării supuse cercetării ar aduce mai multă claritate în ceea ce priveşte motivul creşterii sau descreşterii veniturilor. Cercetătorii de la Bucureşti, bunăoară, au stabilit că printre tipurile de gospodării care fac faţă cu dificultate sau cu mare dificultate cheltuielilor curente se numără cele conduse de femei (44,6 la sută) sau de persoane cu vârsta de 65 ani şi peste (40,3 la sută), precum şi gospodăriile formate din doi adulţi cu trei sau mai mulţi copii în întreţinere (50,3 la sută). De asemenea, se regăsesc în această situaţie 69% dintre gospodăriile al căror cap are statutul ocupaţional de şomer, 48,3% dintre cele conduse de un agricultor şi 60,6 la sută din cele conduse de o persoană cu alt statut.
Într-un format sau altul, studiile arată totuşi clar că o bună parte din gospodării au fost nevoite să accepte un alt nivel de viaţă decât cel în care îşi depănau zilele până nu demult. În plus, aceleaşi date indică cu insistenţă asupra necesităţii ajustării politicilor sociale în vederea unui control constant asupra liniei de plutire a oamenilor din această zonă a societăţii.
Constantin Olteanu
