Potrivit Decretului Prezidenţial din 27 august 2020, distincţia a fost conferită “pentru merite deosebite faţă de stat, muncă îndelungată şi prodigioasă în diverse domenii, înalte calităţi profesionale şi activitate intensă pe tărâm social”.
În cadrul unei ceremoniei organizate la 11 septembrie curent de Preşedinţie, dl Igor DODON, Preşedintele Republicii Moldova a înmânat distincţii de stat unor personalităţi marcante care activează în diferite domenii. Printre decoraţi, cu cea mai înaltă distincţie de stat “Ordinul Republicii” se numără şi dl Valeriu CHIŢAN, preşedintele CNPF.
De formaţie economist în domeniul finanţelor publice, V. CHIŢAN şi-a început cariera profesională cu peste patru decenii în urmă. Pe parcurs, a valorificat toate treptele ierarhiei de serviciu, de la specialist în cadrul autorităţii financiare raionale, până la ministru al Finanţelor (1994–1998). De asemenea, a ocupat poziţii de top în domeniul bancar, în sectorul real al economiei, în auditul public extern.
Din 2017 gestionează autoritatea publică naţională de supraveghere non-bancară, concentrându-şi eforturile cu preponderenţă pe implementarea sistemului prudenţial de supraveghere bazat pe prevenirea riscurilor şi resetarea sectoarelor de asigurări şi de microfinanţare.
V. CHIŢAN deţine şi alte distincţii de stat – “Gloria Muncii” şi “Ordinul de Onoare”.