Va deveni Moldova o destinaţie turistică vitivinicolă solicitată?

Fără nici o îndoială, cea de-a treia Conferinţă Globală a Turismului Vitivinicol, desfăşurată în săptămâna trecută în Republica Moldova, a fost unul dintre principalele evenimente economice ale anului.

Conferinţa Globală a Turismului Vitivinicol s-a desfăşurat în Republica Moldova sub egida Organizaţiei Mondiale a Turismului Vitivinicol şi a Guvernului Republicii Moldova. Organizatorul evenimentului a fost Agenţia de Investiţii din Moldova. Conferinţa a reunit peste 200 de oaspeţi de rang înalt din domeniul turismului vitivinicol din circa 60 de ţări ale lumii. Este un bun prilej de promovare a imaginii Republicii Moldova pe plan internaţional. Iar vinificatorii au apreciat-o drept „un eveniment istoric”.

Este simbolic şi locul unde a fost inaugurat oficial evenimentul, Castelul Mimi – primul şi cel mai somptuos „chateau” vinicol din Moldova, inclus în topul celor mai fascinante destinaţii turistice. Situat la 30 de kilometri de Chişinău, Castelul Mimi a fost fondat în 1893 de ultimul guvernator al Basarabiei – Constantin Mimi.

Secretarul general adjunct al Organizaţiei Mondiale a Turismului, Jaime Cabal, a menţionat la deschiderea conferinţei că este impresionat de „creşterea numărului de turişti cu 20 la sută, un rezultat foarte bun, unul optimist”. “Nu am reuşit încă să văd multe destinaţii ale acestei ţări, dar ceea ce am văzut – vinăria Mileştii Mici, bunăoară, a cărei colecţie de 1,5 milioane sticle de vin este cea mai mare din lume, ceea ce văd astăzi, acest castel splendid, cu o istorie impresionantă, mă face să fiu încrezător în viitorul turistic al Moldovei. Această ţară trebuie să profite de avantajele pe care le oferă această ramură: crearea locurilor de muncă, generarea de surse importante de venit, dezvoltarea regiunilor rurale. Pentru asta e nevoie de implicarea, în egală măsură, a statului şi a sectorului privat”, a spus înaltul oficial.

Va deveni Moldova o destinaţie solicitată a turismului vitivinicol?

Evident că avem ce arăta lumii. În „Drumul Vinului” avem 15 vinării deschise, iar până în anul vii­tor vom avea 38 de vinării sau de două ori mai multe decât acum 3 ani. Au fost demarate lucrările de instalare a 156 indicatoare turistice către aceste vinării şi alte obiective turistice. Sunt fascinante, într-adevăr, cum avea să afirme Jaime Cabal, vinăriile de la Mileştii Mici, Cricova, Purcari şi în urma lor vin altele, care se modernizează, fac ca acestea să devină mai atractive pentru turişti. Sunt tot mai vizitate. Vinul moldovenesc devine tot mai cunoscut în ţările în care sunt exportate, în special, în Europa.

„La nivel mondial avem cea mai mare densitate a viilor în raport cu terenurile agricole, iar raportat la ţările europene, ocupăm locul şase după suprafaţa plantaţiilor de viţă de vie. În ultimii ani a crescut valoarea exporturilor cu aproape 20 la sută în comparaţie cu 2016, iar datorită Acordului de Liber Schimb cu UE majoritatea exporturilor merg spre ţările UE”, a subliniat premierul Pavel Filip.

„Vinurile noastre sunt cele mai premiate pe mapamond. Avem peste 380 de medalii, în mare parte din aur. Cele mai multe exporturi le avem în Uniunea Europeană”, a menţionat secretarul de stat al Ministerului Agriculturii, Vasile Luca.

Şi aceste medalii obţinute la cele mai prestigioase concursuri este poate cea mai convingătoare carte de vizită pentru un cetăţean străin care are o deosebită pasiune pentru turismul vitivinicol.

Directorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, Gheorghe Arpentin, a spus că sectorul vitivinicol este primul creator de locuri de muncă în sectorul rural. Pentru a atrage cât mai mulţi turişti, Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, împreună cu Guvernul, organizează diverse activităţi, festivaluri regionale, evenimente împreună cu vinăriile. Tot pentru atragerea turiştilor, se doreşte ca Sărbătoarea Naţională a Vinului să fie extinsă la o săptămână. Anul trecut, principala sărbătoare vinicolă a atras peste 100 de mii de turişti

„În doar câţiva ani, graţie acţiu­nilor vizionare ale Guvernului şi suportului partenerilor strategici, Republica Moldova a evoluat de la un producător de vinuri mediocre în vrac la un producător de vinuri îmbuteliate de o calitate ireproşabilă, care se exportă în peste 60 de ţări ale lumii, inclusiv peste ocean, în SUA. A avut loc, practic, o reinventare a industriei vitivinicole, inclusiv crearea unui brand vinicol de ţară, crearea unei instituţii specializate – Organizaţia Naţională a Viei şi Vinului – direct responsabile de promovarea vinurilor moldoveneşti, desfăşurarea unor campanii ample de atragere a turiştilor”, constata Karen Hillard, şefa Misiu­nii USAID în Moldova.

Dar, mai spunea înaltul oficial, „acum e nevoie ca aceste rezultate să fie consolidate, iar noi oportunităţi de dezvoltare a turismului în Moldova să fie identificate. Şi aici experienţa ţărilor care au avansat în domeniu, şi reprezentanţii cărora sunt astăzi în această sală, este crucială”.

Avem vinării deosebite, mănăstiri, locuri istorice, ceea ce ar forma un pachet atractiv pentru turişti. Dar ele trebuie puse în valoare, incluse într-o reţea, care ar da posibilitate turistului să viziteze mai multe obiective. Le-ar face mai atractive includerea în rute de turism comune cu România şi Ucraina, astfel ca cetăţeanul străin care vine în aceste ţări să fie atras să viziteze şi Republica Moldova. Infrastructura iarăşi este o problemă, în special drumurile. Costurile mult prea înalte, inclusiv de cazare, uneori chiar mai înalte decât în ţări cu o tradiţie turistică de sute de ani. Şi, desigur, promovarea destinaţiilor turistice de la noi. Este necesară elaborarea unor statistici privind consumul turistic, adică costul serviciilor de care au beneficiat vizitatorii.

La sesiunile conferinţei au asistat circa 30 de jurnalişti şi bloggeri străini, care au relatat prin prisma propriilor impresii cele mai interesante activităţi. Este clar că astfel Republica Moldova devine mai vizibilă. Dar sunt necesare şi alte acţiuni de promovare, inclusiv prin intermediul ambasadelor. Tot mai multă lume care vine în Republica Moldova sau pleacă peste hotare preferă să se informeze din Internet, mai ales că există o ofertă foarte variată în acest sens, şi acest instrument de promovare ar trebui să fie folosit cu mai mare insistenţă.

Date statistice despre sectorul turismului

Conform Organizaţiei Mondiale a Turismului, turismul generează o cifră de afaceri de aproximativ 1300 miliarde USD, ceea ce reprezintă 10 la sută din Produsul Intern Brut global, 30 la sută din exportul total de servicii ori 7 la sută din total exporturi, iar unul din zece locuri de muncă este generat de turism. Aceasta este industria cu cel mai alert ritm de creştere pe plan internaţional, triplându-şi încasările din anul 2000 până în prezent, iar OMT prognozează menţinerea acestei tendinţe până în anul 2030.

Sectorul turismului din Republica Moldova are un potenţial de dezvoltare enorm. În doar câţiva ani, ţara noastră a evoluat de la titlul de cea mai puţin vizitată destinaţie europeană (2013, Lonely Planet) la figurantă în cele mai importante topuri ale destinaţiilor turistice, recomandate călătorilor (2017, Natio­nal Geographic, Huffington Post, Trips. Com).

Anul trecut, Republica Moldova a înregistrat o creştere cu 50 la sută a numărului de cetăţeni străini care au vizitat-o, faţă de 2015. Tot în 2017 pensiunile rurale au înregistrat de trei ori mai mulţi vizitatori faţă de acum 2 ani, numărul vinăriilor care oferă servicii turistice s-a dublat, iar numărul vizitatorilor de destinaţii turistice vitivinicole a crescut cu 20 la sută.

Vlad Bercu

Numarul ziarului: 
Nr.35 (759) din 12 septembrie 2018