Volumul total al tranzacţiilor bursiere în trimestrul II 2013 a constituit 365,5 mil. lei, dintre care 194,0 mil. lei reprezintă volumul lunii iunie 2013. Volumul din luna iunie depăşeşte de circa 2 ori volumul lunii mai şi de 3,3 ori volumul lunii iunie 2012. Pe parcursul lunii au fost înregistrate 93 tranzacţii cu acţiunile a 32 emitenţi.
Cota-parte a volumului Secţiei de Bază a Bursei continuă să depăşească semnificativ cota parte a volumului Secţiei Tranzacţiilor Directe, constituind 95,51% faţă de 4,48%. Structura tranzacţiilor bursiere a fost constituită din tranzacţiile de vînzare-cumpărare a acţiunilor pe piaţa interactivă, vînzarea pachetelor unice prin intermediul licitaţiilor cu strigare şi ofertelor publice pe piaţa secundară.
Volumul Secţiei de Bază (piaţa interactivă) a constituit 185,3 mil. lei. Cel mai mare volum pe piaţa interactivă aparţine tranzacţiilor cu acţiunile „Moldova Agroindbank” – 153,6 mil. lei. Preţul de piaţă al acestor acţiuni a variat pe parcursul lunii în limitele 1000-1045,36 lei. Acţiunile ordinare nominative „Banca de Economii” s-au tranzacţionat la preţul de 14 lei. Preţul de piaţă al acţiunilor „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” s-a micşorat de la 100 pînă la 80 lei şi preţul acţiunilor „Victoriabank” – de la 35 pînă la 27 lei.
Au înregistrat creşterea preţurilor acţiunile următoarelor companii:
„Tipografia din Rîşcani” (Rîşcani) – de la 10,50 pînă la 11,25 lei;
„Poligrafist” (Teleneşti) – de la 6 pînă la 10 lei;
„Elcom” (Orhei) – de la 3,40 pînă la 4,70 lei;
„JLC-Invest” (Chişinău) – de la 0,34 pînă la 1 leu.
S-au micşorat preţurile de piaţă al acţiunilor societăţii „Transcomunicaţii” – de la 9,15 pînă la 6,60 lei şi „Universcom” – de la 18 pînă la 17 lei per acţiune. Pe parcursul lunii preţul acţiunilor ordinare nominative ale combinatului de pîine „Franzeluţa” a scăzut de la 21,50 pînă la 20 lei. Acţiunile companiei din Chişinău „Lusmecon” au continuat să se tranzacţioneze cu 28,79 lei.
Volumul Secţiei Tranzacţiilor Directe a constituit 8,7 mil. lei. Prin intermediul licitaţiilor cu strigare au fost realizate valorile mobiliare a 10 emitenţi în sumă de 7,6 mil. lei, dintre care 7,0 mil. lei a constituit vînzarea pachetului de 2,80% din acţiunile „Energbank” la preţul de 125 lei per acţiune.
A fost înregistrată oferta publică pe piaţa secundară cu acţiunile companiei din Chişinău „Carmez” la preţul de 10 lei. Ofertantul „Ducates Grup” a procurat 4,87% din acţiunile societăţii, plătind suma de 1,05 mil. lei.
Lista valorilor mobiliare înregistrate la Bursă la finele lunii iunie a fost constituită din 992 societăţi pe acţiuni, dintre care 11 companii înscrise la Cota Bursei.
La negocierile lunii iunie au luat parte 12 Membri ai Bursei. Din aceştia, poziţiile de lider au ocupat:
• după volumul tranzacţiilor (152,5 mil. lei) – «Broking-VM»;
• după numărul tranzacţiilor efectuate (50 tranzacţii) – «Valinvest»;
• după numărul emitenţilor tranzacţionaţi (7 emitenţi) – «Valinvest».
Informaţii mai detaliate privind cererea şi oferta, preţurile de piaţă, statistica tranzacţiilor bursiere, precum şi lista companiilor de brokeri pot fi găsite pe site-ul Bursei de Valori a Moldovei (www. moldse. md) sau la tel. 022-27-54-20.
Informaţia privind negocierile este publicată: săptămânal în ziarul “Capital Market”, lunar în buletinul informativ al bursei “Bursa de Valori a Moldovei” (indice la “Poşta Moldovei” – 31882).
Bursa de Valori a Moldove