Strategia naţională de dezvoltare „Moldova Europeană 2030” a fost aprobată de Parlament

Strategia naţională de dezvoltare „Moldova Europeană 2030” a fost aprobată de Parlament. Proiectul a fost susţinut de 52 de parlamentari. Acesta reprezintă documentul naţional de viziune strategică pe termen lung, care indică direcţiile de dezvoltare a ţării şi care adaptează la contextul naţional priorităţile angajamentelor internaţionale asumate de ţara noastră conform Acordului de Asociere la UE şi ale celor care derivă din statutul de ţară candidat pentru aderarea la UE.

Obiectivele de dezvoltare conţinute în strategie reflectă aspiraţiile de creştere a bunăstării oamenilor din Republica Moldova, îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor, europenizarea instituţiilor statului, consolidarea democraţiei, statului de drept şi respectului pentru drepturile omului.

Astfel, documentul stabileşte zece obiective generale, utilizate pentru măsurarea calităţii vieţii la nivelul Uniunii Europene. Acestea sunt creşterea veniturilor din surse durabile şi atenuarea inegalităţilor; îmbunătăţirea condiţiilor de trai; garantarea educaţiei relevante şi de calitate pe tot parcursul vieţii; ridicarea nivelului de cultură; îmbunătăţirea stării de sănătate fizică şi mintală a populaţiei; sistem de protecţie socială solid şi incluziv; guvernare eficientă, incluzivă şi transparentă; justiţie echitabilă, incoruptibilă şi independentă; societate paşnică şi sigură; mediu sănătos. Proiectul îşi propune atingerea unor indicatori concreţi până în 2030, de exemplu reducerea cu cel puţin 50% a nivelului de sărăcie absolută. Dacă creşterea PIB-ului va fi mai înaltă de nivelul anual planificat de 5% până în 2030, respectiv, indicatorii de reducere a sărăciei absolute, de asemenea, vor fi mai buni.

Strategia va fi documentul de referinţă în procesul de elaborare a Cadrului bugetar pe termen mediu şi defineşte, inclusiv, consolidarea rezilienţei Republicii Moldova în eventua­litatea unor crize noi. De asemenea, va ghida asistenţa partenerilor de dezvoltare în raport cu priorităţile naţionale de dezvoltare şi va asigura o mai bună coordonare a proiectelor de asistenţă. “Un prim exemplu în acest sens reprezintă debursarea de către Guvernul României a tranşei de 10 milioane de euro din cele 100 de milioane ca suport bugetar, care urmează a fi efectuată până la sfârşitul acestui an şi este condiţionată de adoptarea unui astfel de document”, a menţionat Secretarul general al Guvernului, Dumitru Udrea.

Dumitru Alaiba, preşedintele Comisiei economie, buget şi finanţe, a spus că aprobarea acestui document important pentru ţara noastră este un semnal bun pentru societate. “Cu fiecare decizie bună adoptată contribuim la construcţia statului prosper, anume aceasta îşi doreşte fiecare cetăţean pentru sine şi pentru cei apropiaţi”, a menţionat deputatul.

Proiectul a fost elaborat de Guvern cu suportul partenerilor de dezvoltare, având scopul de a spori în mod vizibil calitatea vieţii oamenilor.

Direcţia comunicare şi relaţii publice a Parlamentului Republicii Moldova

Numarul ziarului: 
Nr.27 (447) din 4 iulie 2012