Înfiinţat la iniţiativa sectorului bancar autohton, Biroul de credit nu doar a introdus un concept nou pe piaţa financiară, dar a dat şi o notă de siguranţă creditorilor în ceea ce priveşte datele reale şi actualizate despre clienţii lor. Beneficiile unei istorii de credit sunt de ambele părţi: clientul obţine mai lesne finanţarea, iar banca are mai puţine riscuri la creditare. Discutăm cu Silviu Foca, director general Biroul de Credit SRL, despre bilanţul primului an de activitate şi despre perspectivele de dezvoltare a acestei instituţii.
– Dle Silviu Foca, care sunt rezultatele Biroului de credit după mai bine de un an de la lansarea oficială a activităţii pe piaţa serviciilor financiare? Cum a evoluat numărul subiecţilor istoriilor de credit în acest timp?
– A fost un an bun şi rodnic, mai ales dacă luăm în consideraţie că este şi primul an de activitate. Şi colaborarea cu băncile comerciale a fost una destul de activă, ele îşi manifestă interesul tot mai vădit pentru serviciile Biroului de credit şi participă la furnizarea de date pentru istoriile de credit.
Totodată, avem o îmbunătăţire vizibilă a bazei de date. De măsura în care este de populată aceasta cu subiecţi, depinde evoluţia şi dezvoltarea oricărui birou de credit. Este, poate, criteriul cel mai important pentru valoarea unei astfel de instituţii. Astfel, baza de date a Biroului de credit a crescut de la 50 mii de subiecţi ai istoriilor de credit şi credite, la începutul activităţii, la 110 mii subiecţi ai istoriilor de credit şi la 167 mii contracte de credit, înregistrate în prezent.
După părerea mea, sunt rezultate foarte bune şi participanţii noştri au simţit eficienţa monitorizării. Acum au posibilitatea să cunoască mai bine situaţia debitorilor şi să-şi adapteze acţiunile faţă de aceştia.
Chiar dacă în acest an s-a anunţat o creştere uşoară a ponderii creditelor neperformante, pe termen lung, colectarea de date şi furnizarea istoriilor de credit va avea un impact mult mai simţitor, iar numărul acestora se va diminua în permanenţă. Dar cu certitudine, putem să spunem acum că băncile deja pot să-şi cunoască mai bine clienţii, deoarece baza de date s-a populat foarte mult cu informaţii, a devenit mult mai bogată şi mai interesantă pentru creditori.
– Iniţial se vorbea despre un număr de 18 asociaţi, bănci comerciale şi două societăţi de leasing. Numărul acţionarilor a rămas neschimbat sau aveţi noi aderări? Dar numărul de participanţi, de furnizori de informaţie a crescut?
– În prezent, lucrăm cu toate băncile comerciale de pe piaţa financiară din R. Moldova. Nu avem stabilită o colaborare cu cele două companii de leasing, care sunt şi asociaţii noştri, deoarece ele încă nu au finalizat partea formală. Este foarte probabil, ca până la sfârşitul anului curent, să atragem în calitate de sursă de formare şi drept utilizatori ai istoriilor de credit şi organizaţiile financiare nebancare. Biroul de credit are, pe moment, 17 asociaţi din cei 18, cota Universalbank, care se află în proces de lichidare, fiind redistribuită între restul asociaţiilor.
– Cum este realizat schimbul de informaţii dintre participanţi şi Birou? Care-i perioada de afişare a istoricului de plată în raportul de credit şi care este limita de păstrare a istoriilor de credit?
– Schimbul informaţional dintre bănci şi Biroul de credit este realizat prin canale maxim securizate, toată informaţia e obţinută prin aplicarea semnăturii digitale, deci nu poate fi contrafăcută. Iar viteza de răspuns este extrem de mare. E vorba de secunde şi chiar de câteva rapoarte pe secundă. Sistemul pe care-l utilizăm e capabil să prelucreze un număr maxim de informaţie. S-a întâmplat să eliberăm şi 4-5 rapoarte de credit pe secundă.
Trebuie de înţeles un lucru foarte clar – informaţiile conţinute în baza de date a Biroului este accesată numai de către bănci, iar solicitările de eliberare a rapoartelor de credit depind de sezonalitatea activităţii de creditare din Moldova sau a fiecărui creditor în particular. În funcţie de sezonalitate este şi o scădere sau o creştere a numărului de rapoarte solicitate. Astfel, în sezoanele de minimă activitate a băncilor au fost eliberate circa 100 de rapoarte pe zi, iar în cele de maximă activitate – 500 pe zi.
Limita de păstrare a istoriilor de plată în baza de date este de până la 7 ani de la data ultimei actualizări, adică de la data închiderii creditului.
– Cât de activi sunt subiecţii istoriilor de credit? Ei doresc să-şi acceseze rapoartele?
– Da. Şi persoanele fizice şi cele juridice. Un interes mai mare îl au, totuşi, persoanele fizice. Deşi legislaţia permite o singură accesare pe an a propriei istorii de credit pentru persoanele fizice, au fost cazuri când acestea au solicitat de mai multe ori eliberarea informaţiei respective.
– În afară de colectarea şi prelucrarea de date privind portofoliul de clienţi, aţi mai introdus sau intenţionaţi să introduceţi alte servicii noi?
– Intenţionăm să oferim încă un tip de serviciu, însă nu este destinat utilizatorilor, ci anume subiecţilor istoriilor de credit. În linii mari, acesta va fi un serviciu de notificare, care va permite subiecţilor istoriilor de credit să fie la curent cu evenimentele şi modificările care se produc în baza lor de date de la Biroul de credit. Altfel spus, subiectul va fi informat în cazul în care a fost solicitat raportul de credit de către o bancă sau a fost actualizată informaţia despre el în baza de date etc. Nu vom transmite, spre exemplu, cum s-a schimbat istoricul de credite şi care este soldul rămas. Toate evenimentele vor fi aduse la cunoştinţa subiecţilor prin poşta electronică sau SMS, prin mesaje de genul – Biroul a eliberat raportul Dvs. de creditare la o anumită dată, la solicitarea băncii respective sau banca a actualizat informaţia în baza Dvs. de date.
– E un serviciu cu adevărat util pentru debitori. Vă rog să precizaţi, noul serviciu va fi opţional sau orice persoană care a depus consimţământul pentru furnizarea datelor sale la Biroul de Credit o să aibă acces şi la acest serviciu?
– Serviciul presupune un abonament la o plată simbolică, el nu va avea loc tacit la semnarea contractului. Subiectul va trebui, mai întâi, să accepte condiţiile în care are loc acest schimb informaţional, să-şi aleagă intermediul prin care vor fi vizualizate mesajele transmise de acest serviciu.
Tot din această categorie, vom mai oferi încă un produs interesant – notificarea timpului de plată a ratelor la dobândă. Există şi persoane care au câteva credite la diferite bănci şi acestea sunt la termeni diferiţi de achitare. E mai greu, în acest caz, să nu scapi data de achitare. De aceea, noi venim în ajutorul subiecţilor şi le reaminitm cu câteva zile înainte despre notele de plată. În acest caz, subiectul nu este dependent de serviciul de notificare al băncilor, care anunţă abia în ziua de plată. Noi vom face acest lucru pentru bănci, mai ales că dispunem de date consolidate de la toate băncile.
– În unele ţări, birourile similare dispun de un program de scoring, construit în baza unui model statistic internaţional. Biroul de Credit din Republica Moldova are aplicat în baza sa de date un astfel de program. Care sunt avantajele acestui program?
– Nu-l aplicăm şi nu intenţionăm să-l implementăm în acest an, din simplul motiv că modelul de scoring necesită o perioadă mult mai mare de acumulare a informaţiei în baza de date. E necesară o perioadă de 3 ani de activitate în deplină măsură, ca să fie acumulată nu numai informaţia despre numărul cât mai mare de subiecţi sau credite, dar şi să fie un şir istoric calitativ.
Acest model matematic, care stă la baza oricărui model de scoring, necesită posibilitatea de a modela comportamentul anumitor subiecţi şi de a-i plasa pe categorii, după care toată informaţia comportamentală a subiectului se transpune în viitor. Este un produs necesar şi urmează să fie dezvoltat în orice birou de credit, care-şi doreşte o diversificare de servicii şi o plusvaloare adăugată pentru clienţii săi, creditorii.
– Se ştie că un număr mare de moldoveni deţin cetăţenie dublă, acest lucru le permite să acceseze credite de consum sau ipotecare şi în altă ţară. Există un schimb de date transfrontalier cu birourile din străinătate? Dacă nu, sunt premize ca să fie stabilită în viitor o cooperare în acest sens?
– Nu avem un schimb de date transfrontalier şi este greu de spus când îl vom avea. Acest schimb de date cu birourile din alte ţări este un subiect aparte şi vizează schimbul de informaţii privind datele cu caracter personal. Şi directiva europeană, în ceea ce priveşte protecţia datelor cu caracter personal presupune acest schimb transfrontalier, dar nu ştiu în ce măsură este aplicabil el acum. Pentru noi ar fi mai complicat de realizat tehnic acest lucru, cu excepţia României, cu care avem aceeaşi platformă. Nu e o întrebare către Birou, ci mai curând către legiuitori, dacă ei acceptă acest lucru.
În acelaşi timp, creşte şi interesul creditorilor străini faţă de istoricul de credit al cetăţenilor noştri care muncesc în diferite ţări. Au fost cazuri când persoanele s-au adresat pentru eliberarea rapoartelor de credit care urmează a fi prezentate în băncile din România sau în unele ţări din UE.
Cred că această practică se va dezvolta în anii următori, mai puţin realizabil este însă accesul direct către birourile de credit.
– Se poate spune că activitatea Biroului de Credit dispune de un cadru legal sustenabil? Cu ce impedimente vă confruntaţi în activitatea Biroului?
– Consider că actualul cadru legislativ este unul sustenabil. Dar evoluţia îşi are legităţile ei şi, oricum, vor fi necesare unele modificări şi ajustări ale legislaţiei. Acum CNPF elaborează unele modificări la Legea privind birourile de credit, pentru a cumula informaţie şi a crea istorii de credit mult mai valoroase pentru ambele părţi.
O informatizare insuficientă a potenţialilor subiecţi ai istoriilor de credit ar fi un impediment pentru o dezvoltare mai accelerată a Biroului. Cu toate acestea, mai devreme sau mai târziu, toţi vor ajunge să perceapă importanţa furnizării de date şi creării unei istorii de credit.
Deocamdată, gradul de înţelegere şi percepţie a biroului de credit din partea agenţilor economici şi a persoanelor fizice este încă mic. Şi nu e vina lor! Un an de zile nu este suficient pentru un fenomen nou pe piaţa serviciilor financiare. Chiar şi dintre cei care merg la bancă şi contractează credite, încă puţini îşi dau seama care este importanţa furnizării informaţiei pentru propria istorie de credit. Peste un anumit timp, anume o istorie de creditare pozitivă va fi un instrument excelent de negociere a unui contract de credit.
– Dar unele bănci afişează pe paginile lor web, un discount la creditarea persoanelor fizice şi juridice cu istorii pozitive de creditare. Într-un fel, e o promovare a serviciilor propuse de Birou.
– Acestea sunt primele semnale şi, ulterior, înşişi subiecţii vor iniţia negocierea condiţiilor de creditare. Dacă în prezent băncile încearcă să atragă clienţi care au o reputaţie bună a istoriei de credit, pe viitor o istorie pozitivă de credit va fi o regulă obligatorie de joc!
Lilia Platon