Sergiu Ţurcanu: Nu mi-am propus o afacere pentru bani rapizi, ci una pentru suflet pe care să o dezvolt încet şi cu încredere

Interviu oferit ziarului Capital Market de Sergiu Ţurcanu, proprietar al companiei EcoVazon.

– Dle Ţurcanu, compania Dvs., EcoVazon, care este specializată în comerţul cu plante aromate şi mirodenii la ghiveci, împlineşte primăvara aceasta trei ani de activitate. Cum a fost această perioadă? Care a fost cea mai dificilă etapă în derularea afacerii?
– A fost şi mai continuă să fie o perioadă de dezvoltare, creştere şi cunoaştere. Am avut mereu idei noi de testat şi planuri curente de realizat. Nu cred că aş putea identifica cea mai dificilă etapă, mereu sunt activităţi care la moment par dificile, dar care, odată realizate, par ordinare.

– Cu ce v-aţi ocupat până la lansarea afacerii date? În ce măsură experienţa profesională anterioară v-a ajutat să intraţi în noua sferă de activitate?
– Sunt specialist în management şi marketing şi am reuşit să activez în domenii variate: turism, publicitate, comerţ internaţional, divertisment. Nu am avut însă ocazia până la lansarea afacerii date să am tangenţă cu agricultura, deşi studiile de bază le am anume în domeniul managementului agrar. Mă ajută experienţa profesională de afaceri în ceea ce ţine de specificul mirodeniilor, iar ce înseamnă agricultură ecologică am învăţat pe parcurs.

– Fiind o afacere aromată şi sănătoasă, unică de felul său, am dreptate când spun că a fost acceptată din start de cumpărători sau aţi avut parte şi de momente când eraţi pe punctul de a renunţa la această idee de business?
– A fost acceptată din start de cumpărători şi mereu am crezut în reuşita acestei idei. Cu toate acestea nu avem un număr mare de clienţi, nici un produs care se procură zilnic. O plantă aromată multianuală se cumpără o singură dată şi dacă se îngrijeşte corect consumaţi din ea câţiva ani, iar pentru cea anuală se vinde o dată pe an – primăvara de exemplu. Deci, chiar dacă clientului îi place produsul, vine să mai procure plante destul de rar.

– Presupun că sunteţi un gurmand înrăit şi un adept al modului de viaţă sănătos, calităţi care v-au determinat să iniţiaţi afacerea dată. Şi totuşi, cum a apărut ideea de a lansa un astfel de business?
– Aşa este, ideea afacerii, de fapt, vine din bucătărie. Îmi place să gătesc gustos, iar asta înseamnă să ai la îndemână ingrediente bune, de aceea am început să-mi cultiv singur unele mirodenii, cum ar fi busuiocul sau rozmarinul. Şi pentru că stau la bloc, singura soluţie era să le cresc la ghiveci şi bineînţeles că am ales să le cultiv ecologic. Ideea nu este nouă, se practică demult timp în Occident, dar cunoşteam şi oameni de la noi ce îşi cultivau singuri unele ierburi aromatice. Practic, am decis să ofer şi celorlalţi posibilitatea de a se bucura de o plantă aromată la bucătărie. O mirodenie proaspătă nu se compară cu una uscată şi, din moment ce ai folosit maghiranul proaspăt, spre exemplu, nu-l mai vrei uscat din pacheţel.

– Cine sunt proprietarii companiei EcoVazon? Aţi beneficiat de vreun suport financiar pentru deschiderea afacerii?
– Împreună cu soţia am iniţiat această afacere şi rămânem unicii proprietari. Da, am participat la Concursul Naţional de Businessplanuri în 2013 organizat de Asociaţia Naţională a Tinerilor Manageri (ANTIM) şi am ocupat locul 2 şi am obţinut un premiu financiar, dar şi un suport informaţional şi instruire.

– Ce sortiment de plante şi mirodenii cultivaţi? Unde sunt crescute acestea şi în ce condiţii? Câte plante aţi vândut până acum?
– Am început cu peste 15 tipuri de mirodenii de bază cum ar fi: busuioc, oregano, salvie, cimbrişor, rozmarin, pătrunjel, mărar, cimbru, ruta, leuştean, coriandru, ceapă de tuns, mentă, melisă, maghiran. La care, în scurt timp, am adăugat ardeiul iute de ghiveci, căpşuna, levănţica, diverse salate, rucola, mangold, măcriş, spanac, ţelină, roşiile de ghiveci. Am mai testat între timp şi unele plante noi pe care le vom introduce în curând cum ar fi: isopul, tarhonul, stevia, cătuşnica, hasmaţuchi, mătăciunea şi usturoiul de tuns. Toate plantele sunt crescute ecologic în seră. Nu folosim preparate chimice nici ca îngrăşământ, nici ca mijloace de protecţie. În schimb ne bazăm pe tehnologia microorganismelor eficiente, îngrăşăminte organice şi metode de protecţie biologice la cultivarea tuturor plantelor. Cantitativ, timp de trei ani deja am vândut câteva mii de plante.

– Care sunt cele mai solicitate plante şi cum pot fi procurate ele? Ce alte produse şi servicii oferiţi?
– Dacă e să fac un top al preferinţelor consumatorilor, cu siguranţă, din acesta ar face parte busuiocul, oregano, rozmarinul, ardeiul iute, rucola şi căpşuna. Depinde şi de sezon, toamna – se întreabă pătrunjelul şi ţelina, iar primăvara – sunt la căutare leuşteanul şi salatele, spre exemplu. Deşi, în opinia mea, avem plante subapreciate, cum ar fi salvia şi cimbrişorul care sunt nişte mirodenii extraordinare, dar care nu se prea consumă în ţara noastră. Plantele pot fi procurate la magazinul nostru specializat sau online pe www.ecovazon.md. Pe lângă plantele aromate la ghiveci, mai oferim seminţe pentru cultivarea acestora, substrat, îngrăşăminte ecologice, ghiveciuri şi chiar seturi pentru creşterea mirodeniilor. La cererea clienţilor am adus bulbi şi seminţe de flori, dar acesta e deja un capitol aparte.

– Munca la pământ necesită mult timp şi efort fizic. Cine vă ajută să reuşiţi să aveţi grijă de plante, dar şi să le livraţi la timp clienţilor?
– Este adevărat, nu este deloc uşor să creşti o varietate mare de plante care necesită condiţii şi îngrijire diferită, să le protejezi, să încălzeşti sera pe timp de iarnă, să o răcoreşti vara, să anticipezi dorinţele clienţilor şi să plantezi ceea ce vor dori ei peste câteva luni. Avem persoane ce se ocupă de creşterea plantelor, curier şi vânzător, dar fiind o companie mică, mă implic personal în toate şi mă puteţi vedea atât la magazin, cât şi la seră şi chiar, în particular, livrând comenzile. De fapt, îmi place să distribui comenzile şi să observ emoţiile clienţilor când văd plantele, le povestesc mai multe despre îngrijirea acestora, despre cum le pot folosi.

– Ce investiţii sunt necesare pentru creşterea şi întreţinerea plantelor şi mirodeniilor? Este profitabilă această afacere în R. Moldova?
– Sunt necesare investiţii de timp, răbdare şi, bineînţeles, de mijloace financiare, la care vă referiţi. Pot să vă zic că m-a costat mult mai mult decât am presupus şi calculat iniţial, iar la moment mă aflu tot la etapa de investiţii, deci profitul urmează încă să-l vedem. Din start nu mi-am propus o afacere pentru bani rapizi, ci mai degrabă una pentru suflet pe care să o dezvolt încet şi cu încredere. Dar ca şi orice afacere, aceasta tre­buie să aducă profit. Nu pot să afirm că la moment este profitabilă, ci mai degrabă este o afacere cu potenţial. De trei ani “educăm” consumatorul să crească şi să consume mirodenii la ghiveci şi dezvoltăm această piaţă de produse.

– Ştiu că până nu demult plantele şi mirodeniile la vazon puteau fi cumpărate într-o gheretă din sectorul Botanica. De ceva timp, însă, aceasta este închisă. Înseamnă asta că aţi renunţat la magazin în folosul comerţului online sau e vorba de altceva?
– Magazinul se mută într-o nouă locaţie în centru şi se va redeschide în luna mai. Consumatorul de la noi vrea să vadă şi să pipăie produsul, iar în cazul nostru chiar să şi-l miroase sau guste, de aceea, o prezenţă fizică este absolut necesară. Chiar dacă multă lume agreează ideea şi comoditatea de a face cumpărături online, sunt foarte mulţi care cumpără exclusiv din magazine.

– Care sunt avantajele unei mirodenii la ghiveci, în situaţia în care aceasta necesită atenţie şi îngrijire? Nu este mai simplu să cumperi o legătură de mărar sau leuştean de la piaţă?
– Depinde de ce mirodenie este vorba, dar şi de sezon. Avantajele unei mirodenii crescute la ghiveci sunt în primul rând că aceasta e mereu proaspătă: cumpăraţi un busuioc de la piaţă şi rupeţi câteva fire de pe plantă pe care o creşteţi – o să vedeţi diferenţa! Avantajul e că folosiţi doar atât cât aveţi nevoie, amintiţi-vă, câte fire verzi din cele cumpărate se ofilesc şi, eventual, se aruncă fără a fi consumate. De asemenea, este mai comod să aveţi mirodeniile care vă plac mereu la îndemână, multe din mirodeniile pe care le cultivăm noi se găsesc foarte rar sau deloc pe piaţa noastră, alternativa fiind doar cele aduse de peste hotare care costă scump. Dacă e să ne referim la cost, planta o cumperi o singură dată şi aceasta îţi aduce roade chiar şi mai mulţi ani, dacă este îngrijită corect. Astfel, dacă faceţi un calcul de cât foliaj produce o plantă şi cât ar costa să cumpăraţi aceeaşi cantitate, alegerea e evidentă. Deşi, nu e valabil pentru toate plantele. Spre exemplu, pătrunjelul pe timp de vară este mai ieftin să-l cumperi de la piaţă, dar chiar şi aşa, atunci când am nevoie doar de câteva fire, îl am mereu la îndemână dacă este crescut în ghiveci. Şi mai e ceva, comercializând plantele noastre oferim clienţilor încrederea că au procurat o plantă crescută organic, fără substanţe nocive. Pentru comparaţie, vă propun să vedeţi ce gust are acelaşi pătrunjel la ghiveci crescut de noi şi cel cu “gust de apă”, care este adus iarna cine ştie de unde.

– Dar ce puteţi spune la capitolul concurenţă pe piaţa locală în domeniul plantelor şi mirodeniilor la ghiveci?
– Concurenţă directă există doar pentru unele segmente de plante. Spre exemplu, între timp au apărut şi alţi producători de căpşună la ghiveci, care însă au o calitate îndoielnică a materialului săditor, pentru că este important ca aceasta să fie de soi remontant şi cultivabilă la ghiveci. Dintotdeauna, pe la pieţe au existat mici comercianţi care oferă unele plante aromatice la ghiveci ca răsad sau plantă. În rest, concurăm cu verdeţurile tăiate, fie cultivate la noi în ţară, fie aduse din afară, şi cu mirodeniile uscate. În timp, sper să convingem mai multă lume să încerce să cultive pe pervaz cel puţin o plantă aromată ce o preferă sau consumă mai des.

– Ce sfaturi aveţi pentru doritorii de a se lansa în astfel de afaceri?
– Le-aş sfătui să se lanseze doar dacă le place cu adevărat ceea cu ce vor să se ocupe. Scopul final al afacerii chiar dacă şi este de a obţine profit, trebuie să mai şi placă, pentru că mai devreme sau mai târziu renunţi să te ocupi cu ceea ce nu-ţi produce satisfacţie. Nu încercaţi să copiaţi pe cineva, fiţi original, pe piaţă sunt o sumedenie de nişe slab dezvoltate sau chiar libere. În agricultura de la noi deseori se întâmpla că un produs care a avut o cerere mare anul anterior, să fie cultivat masiv anul următor, ceea ce duce la suprasaturarea pieţei de acest produs şi, nemijlocit, la scăderile de preţ şi de profit, ceea ce face ca toţi cei aventuraţi în creşterea culturii date să obţină, de fapt, profituri mici sau chiar să rămână în pierdere. La noi, cu adevărat se copie mult, fie că e vorba de agricultură, servicii sau produse. Sfatul meu pentru doritorii de a se lansa în astfel de afaceri este – să fiţi unici şi să alegeţi un segment în care să tindeţi să fiţi cei mai buni.

– Ce planuri urmăriţi în perioada următoare?
– Ne propunem să lărgim sortimentul de plante aromatice oferite. De asemenea, lucrăm asupra îmbunătăţirii calităţii acestora şi a modului de prezentare. Investigăm şi posibilitatea cultivării culturilor de flori la ghiveci, dorim să aducem şi mirodenii uscate mai rare care nu pot fi cultivate la ghiveci. Şi în curând vom porni un nou proiect de livrări a produselor agricole crescute ecologic direct de la producător.
– Vă mulţumesc mult pentru discuţie şi vă urez succese!

A discutat Lilia Alcază

Numarul ziarului: 
Nr.15 (585) din 15 aprilie 2015