Recent, a avut loc semnarea Memorandumului de colaborare între Comisia Naţională a Pieţei Financiare din Republica Moldova şi Comitetul de Stat pentru Valori Mobiliare din Republica Azerbaidjan. Din partea Republicii Moldova documentul a fost semnat de Nina Dosca, vicepreşedintele CNPF, iar din partea Republicii Azerbaidjan – de Ilgar Muradov, vicepreşedintele Comitetului de Stat pentru Valori Mobiliare.
La ceremonia de semnare a Memorandumului s-a menţionat că piaţa valorilor mobiliare constituie un sector important al economiei, oferind un spectru larg de instrumente financiare şi noi oportunităţi pentru investitori, contribuind la dezvoltarea industriei şi comerţului. Anume aceasta contribuie la sporirea interesului pentru piaţa valorilor mobiliare din partea sectorului real al economiei şi potenţialilor investitori. În atare condiţii, piaţa valorilor mobiliare necesită o reglementare adecvată, ce ar conduce la o implicare mai activă atât a investitorilor, cât şi consumatorilor de servicii financiare în activitatea acestui sector al pieţei financiare nebancare. În aceste condiţii, un rol aparte îi revine colaborării între instituţiile responsabile de reglementarea şi supravegherea domeniului valorilor mobiliare din regiune, iar încheierea acordurilor de colaborare cu partenerii contribuie substanţial la consolidarea cooperării reciproce şi facilitarea schimbului de informaţii pentru o realizare mai eficientă a obiectivelor părţilor semnatare. Relaţiile de parteneriat cu autorităţile din alte state au un impact pozitiv asupra stabilirii unor standarde înalte de reglementare, asigurând eficacitatea şi transparenţa pieţelor financiare.
După cum s-a notat, Memorandumul de colaborare între Comisia Naţională a Pieţei Financiare din Republica Moldova şi Comitetul de Stat pentru Valori Mobiliare din Republica Azerbaidjan va stabili formatul şi modul de colaborare între autorităţile semnatare, precum şi scopurile acestuia.
Conform vicepreşedintelui Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Nina Dosca, semnarea Memorandumului va favoriza dezvoltarea relaţiilor de cooperare bilaterală în domeniul reglementării şi supravegherii activităţii participanţilor profesionişti la piaţa valorilor mobiliare, oferind reprezentanţilor autorităţilor de supraveghere a pieţei valorilor mobiliare posibilitatea unui schimb eficient de informaţii şi experienţă, ce ar contribui la creşterea competitivităţii sectorului respectiv.
Serviciul de presă al CNPF