Sărbătoarea ne-a chemat la drum

Interesant lucru: cum suntem în preajma sărbătorilor, nu ne putem găsi astâmpăr, fiind, vorba populară „cu ochii la cărare”. Şi nu ne liniştim, până nu pornim la drum.

Şi de această dată am făcut aceeaşi cale spre satul Congaz de lângă Comrat, unde ne aştepta o cordială întâlnire cu prietenii noştri sinceri, cu suflete neprihănite şi ochii plini de bucurie şi recunoştinţă. Ei ştiu că de sărbători vin oaspeţii de la Chişinău, cu daruri şi cuvinte adresate numai lor, celor 80 de elevi ai şcolii auxiliare nr. 4. Şi nu contează cadoul ca atare. Pentru aceşti copii mult mai importantă este vorba bună, zâmbetul venit din inimă şi asigurările de noi întâlniri. Căci atunci când conştientizezi că mai există cineva departe, tocmai la Chişinău, care se gândeşte la tine, viaţa devine mult mai plină de culori.

A confirmat-o şi directoarea şcolii, Sofia Diacov, care ne-a zis că a sesizat de câteva zile în comportamentul elevilor o uşoară nerăbdare, ba chiar vreo doi mai îndrăzneţi au întrebat-o când vin domnii de la capitală. Pentru ei este încă neînţeleasă abreviatura CNPF, dar cu mult mai perceptibile sunt acţiunile şi atitudinea maturilor de la Comisia Naţională a Pieţei Financiare, care de Sfintele Sărbători Pascale nu i-au uitat şi au venit la ei.

…Au venit acum pentru a reveni şi cu alte ocazii. Din păcate, mai rar decât şi-ar fi dorit. Dar cu atât mai calde şi mai aşteptate sunt aceste revederi.

Serviciul de presă al CNPF

Numarul ziarului: 
Nr.16 (688) din 19 aprilie 2017