Republica Moldova se află pe locul 22 de la coadă în ceea ce priveşte producţia de oţel, cu o cantitate de 464 tone în anul 2020 şi 392 tone în anul 2019, situându-se înaintea Iordaniei, Myanmarului cu câte 350 tone şi a Guatemalei cu 306 tone, arată datele worldsteel.org.
Pe primele cinci locuri cu cea mai mare producţie de oţel din lume se află China – 996,3 mii tone, India – 111,3 mii tone, Japonia – 99,2 mii tone, SUA – 87,7 mii tone şi Federaţia Rusă – 71,8 mii tone. Producţia globală a constituit 1,8 milioane tone de oţel.
Informaţiile worldsteel.org mai arată că producţia globală de oţel s-a triplat în ultimii 50 de ani, în ciuda faptului că state precum SUA şi Rusia şi-au redus producţia internă şi s-au bazat mai mult pe importuri. Între timp, China şi India şi-au dezvoltat în mod constant producţia şi au ajuns în topul statelor producătoare de oţel.
În ciuda dominanţei sale actuale, China ar putea reduce producţia internă de oţel pentru a diminua riscurile de supraproducţie şi pentru a se asigura că poate atinge un nivel optim al emisiilor de carbon până în 2060.
Întrucât preţurile minereului de fier şi oţelului au crescut în ultimul an, cererea SUA ar putea scădea în curând, în funcţie de acţiunile administraţiei Biden. Potenţialele investiţii în infrastructură ar putea creşte producţia de oţel în viitor.
Compus în principal din minereu de fier, oţelul este un aliaj care conţine, de asemenea, mai puţin de 2% carbon şi 1% mangan şi alte oligoelemente. În timp ce diferenţa definitorie ar putea părea mică, oţelul poate fi de 1.000 de ori mai puternic decât fierul.
Având în vedere rolul crucial pe care îl joacă oţelul în aproape fiecare industrie, nu este de mirare că preţurile cresc la niveluri record. Cu toate acestea, producătorii de oţel se gândesc la sustenabilitatea pe termen lung şi lucrează pentru a face oţelul fără combustibili fosili o realitate, eliminând complet cărbunele din procesul metalurgic.
“Cererea şi consumul de oţel vor continua să crească doar pe măsură ce economia mondială se redeschide treptat, mai ales că noua dezvoltare a pulberii de oţel atomizat de la Rio Tinto ar putea aduce următoarea evoluţie în imprimarea 3D”, potrivit worldsteel.org.
Pe măsură ce industria continuă să inoveze atât în ceea ce priveşte durabilitatea, cât şi în ceea ce priveşte gradul de utilizare, oţelul va continua să fie un material vital în toate industriile pe care le putem recicla infinit şi pe care ne putem baza.
Uzina Metalurgică Moldovenească (UMM) se află la Rîbniţa, pe teritoriul din stânga Nistrului care, de jure, se află sub jurisdicţia autorităţilor constituţionale de la Chişinău, dar, de facto, este controlat de administraţia nerecunoscutei Republici Moldoveneşti Nistrene (RMN), numită generic Transnistria. Uzina a fost construită în 1985 şi până în prezent rămâne a fi una dintre cele mai moderne întreprinderi metalurgice de pe teritoriul fostei URSS. Uzina este specializată în prelucrarea metalelor grele. Capacităţile sale permit producerea a circa 1 milion de tone de oţel şi tot atâta laminate. Până în 2009, uzina asigura 70% din exporturile Transnistriei, fiind unul dintre cei mai mari contribuabili. Însă în 2011 a început să întâmpine probleme şi de atunci nu a mai funcţionat la capacitate maximă. La începutul anului 2015, uzina a revenit „în proprietatea statului”. Fostul proprietar, holdingul rusesc „Metallinvest” al omului de afaceri Alişer Usmanov, a cedat Transnistriei uzina pentru un preţ simbolic, cu pierderi de 4 mil. USD. În anul 2018, uzina a produs aproape 502,9 mii tone de oţel şi 497,9 mii tone de laminate, fiind cu 7,1% şi, respectiv, 10,3% mai mult decât în anul precedent.
Într-o investigaţie RISE se spune că uzina din Rîbniţa este în topul celor mai mari trei contribuabili din regiunea transnistreană, care virează lunar în bugetul regiunii circa 3,5 mil. USD.
Datele autorităţilor nerecunoscute de la Tiraspol arată că, în 2015, uzina din Rîbniţa a avut pierderi de peste 13 milioane de dolari la încasări de 114,5 milioane de dolari, iar în 2016 – pierderi de 28 de milioane de dolari la încasări de doar 70 de milioane de dolari.
Situaţia se schimbă radical în 2017, când, graţie triplării volumului de vânzări şi a gazului rusesc ieftin, UMM înregistrează un profit de aproape 13 milioane de dolari la încasări de 217 milioane de dolari. Suma respectivă e comparabilă cu bugetul anual al republicii autoproclamate din stânga Nistrului – 234 milioane de dolari.
Emisiile de carbon sunt foarte mari, iar uzina nu a întreprins niciun fel de măsuri de protecţie a mediului şi nu a plătit taxe ecologice în bugetul Moldovei, deşi statul moldovenesc acordă întreprinderii dreptul de export. Uzina Metalurgică din Rîbniţa nu achită taxe în bugetul Moldovei, în baza unei hotărâri controversate a Guvernului Republicii Moldova din anul 2005, nr. 815. Care este cauza unei asemenea atitudini a autorităţilor moldoveneşti cu privire la întreprinderile din regiunea separatistă a Moldovei? Nu este exclus că întreprinderea recurge la scheme de achitare „directă” responsabililor moldoveni, astfel fiind evitate plăţile la impozit sau taxele ecologice.
Eduard Lupu
