Pentru Republica Moldova, agricultura este şi va rămâne probabil încă mult timp domeniul care a ţinut ţara pe linia de plutire, a păstrat, în măsura în care a putut să o facă, satele moldoveneşti, şi a lăsat aprins mereu acel licăr al speranţei că va veni o zi când vom spune că trăim viaţa pe care ne-am dorit-o. De cele mai multe ori, succesele care au fost înregistrate au avut la temelie hărnicia oamenilor, priceperea lor, pământul cu calităţile sale excelente, ploile venite la timp şi banii pe care i-am investit.
Agricultorul şi-a dorit întotdeauna soiuri de struguri dintre cele mai bune şi mai roditoare, livezi împovărate cu fructe, lanuri cu grâu şi porumb care să ne umple hambarele. Pentru aceasta am îmbinat permanent producerea propriu-zisă cu cercetarea şi am depus mari eforturi pentru a produce aici, în Moldova, seminţe care să asigure recolte bune chiar şi în condiţiile unor ani cu foarte şi foarte puţine precipitaţii.
Este relevant, în această ordine de idei, parcurgerea domeniului producerii seminţelor de porumb, sector care în anii de glorie a reuşit nu doar să acopere întreg necesarul de seminţe al Republicii Moldova, dar şi să realizeze constant exporturi. Timp de mai mulţi ani Moldova a exportat anual în Rusia, Belarus şi Ucraina cel puţin 10-12 mii tone de boabe.
În perioada anilor 1994-2007 au fost exportate în Belarus 117 mii tone de seminţe hibride de porumb timpuriu pentru însămânţarea anuală a 150-350 mii hectare de porumb marfă. Colaborarea de peste două decenii a institutului de la Porumbeni cu parteneri din Federaţia Rusă a totalizat un export de circa 100 mii tone de seminţe de hibrizi de porumb.
E de recunoscut însă că timpul nu trece în zadar – el vine cu intervenţiile sale şi situaţia se schimbă de la an la an. În multe ţări cu care colaboram şi în care mergeam cu seminţele noastre, ulterior au pătruns alţi producători, unii cu mari capacităţi de dezvoltare şi extrem de agresivi. În Ucraina, bunăoară, un asemenea producător a iniţiat un proiect de construcţie a unei întreprinderi-gigant. Proiectul anunţa costuri generale de circa 250 milioane dolari şi ţintea regiunea Viniţa. Ulterior, urmare a unor reacţii zgomotoase ale societăţii civile, Viniţa a fost scoasă din cărţi în favoarea regiunii Cercasî, iar valoarea proiectului va creşte până la 300 milioane de dolari.
Însă forţa de penetrare a pieţelor regionale de către producătorii de seminţe de porumb din Moldova s-a redus nu numai din cauza înăspririi concurenţei pe aceste pieţe. Totuşi, factorii determinanţi ai trendului descendent în producerea şi exportul seminţelor de porumb sunt de natură internă, aceştia urmând a fi căutaţi în politicile promovate pe domeniul agricol, în abordările discriminatorii în procesul subvenţionării producătorilor de seminţe şi în lipsa unor pachete de sprijin şi de toleranţă în politicile de creditare de care s-a condus sistemul bancar din Republica Moldova.
De cele mai multe ori, statul nu a avut o abordare diferită în raport cu producătorii de seminţe, inclusiv seminţe de porumb. Institutul de fitotehnie „Porumbeni” nu a beneficiat niciodată de subvenţii, aşa cum cercetarea nu a făcut obiectul subvenţionării în Moldova. Au primit bani poate doar nişte agenţi.
În Republica Moldova programul de subvenţionare a fost lansat acum 12 ani, iar subvenţiile se acordă postinvestiţie, modelul de subvenţionare fiind aproape similar cu cel din Ucraina. În special este subvenţionată viticultura şi plantarea livezilor. Ponderea cea mai mare a subvenţiilor este dată pentru achiziţia de tehnică agricolă, înfiinţarea plantaţiilor multianuale şi dezvoltarea infrastructurii agricole.
De cele mai multe ori, însă, din lipsă de bani, producătorii agricoli sunt nevoiţi să apeleze la creditele bancare, care sunt foarte scumpe. Riscurile mari la care este expusă agricultura, fac ca producătorii să găsească greu soluţia potrivită.
La ora actuală, trei dintre cele mai mari bănci din Republica Moldova, care deţin aproape 70% din totalul activelor din sistemul bancar au şi credite pentru agriculturi. Dar istoria şi starea actuală a două dintre cele trei întreprinderi de prelucrare a seminţelor de porumb din Moldova arată şi o altă finalitate a relaţiei dintre bancă şi producător, acestea din urmă fiind expuse la vânzare pe paginile web ale instituţiilor financiare.
Seminţe Agro de la Căuşeni, care acum câteva decenii era o companie profitabilă a ajuns să fie vândută de bancă în urma impasului financiar în care s-a pomenit. Şi asta ca urmare a contractării împrumuturilor bancare. Potrivit ultimului raport financiar, în anul 2012 compania a contabilizat pierderi de 1,2 milioane de lei, cu aproape 30 de ori mai puţin faţă de anul precedent. Însă nu este clar cum s-a pomenit într-o situaţie financiară dificilă după ce pierderile s-au redus considerabil. La acea vreme activele companiei totalizau 220,2 milioane de lei.
SA Seminţe Agro Căuşeni are o capacitate de procesare de 12,0 mii tone şi 2 elevatoare cu capacitatea de circa 100 mii tone.
Într-o situaţie similară se află şi Fabrica de Prelucrare a Seminţelor de la Drochia, Ţarigrad, care din 2015 nu mai funcţionează după ce a intrat în posesia Victoriabank şi este expusă la vânzare. Astfel, banca vinde complexul industrial de prelucrare a seminţelor de 26,052.70 mp, terenul pentru construcţii de 15,211 ha şi utilajul aferent de prelucrare a seminţelor. Pe teritoriul fabricii se află o mini bază petrolieră cu capacitatea de asigurare cu carburanţi atât pentru transportul feroviar, cât şi pentru cel auto al fabricii. Componentele fabricii sunt total sau parţial uzate. Construcţiile fabricii au fost edificate în anul 1985, având o istorie şi tradiţie de lungă durata cu privire la procesul de producere şi depozitare, care este sistematizat pe un teritoriu de 15,211 ha pe care sunt amplasate punctele de primire a grăunţoaselor şi cerealelor, uscătoriile de porumb, secţiile de prelucrare a seminţelor de porumb, de calibrare, depozitare şi transportare a acestora.
Unica întreprindere, Fabrica de prelucrare a seminţelor de porumb din Răuţel, a rămas cea mai mare fabrică din acest domeniu din ţară după ce cele de la Drochia şi Căuşeni au fost puse pe butuci. Fabrica de prelucrare a seminţelor este liderul industriei moldoveneşti de producere a seminţelor de porumb hibride cu o istorie bogată de activitate în sectorul agrar al Republicii Moldova, începând cu anul 1979. Randamentul acesteia este de 10000 tone seminţe. Raportul financiar arată că activele companiei au crescut în 2018 cu 13% până la 104,9 milioane de lei. Întreprinderea a înregistrat un profit de 2,6 milioane de lei comparativ cu 685,3 mii de lei pierderi în 2017. Iar cifra de afaceri a constituit 24 milioane de lei faţă de 24,9 milioane de lei în 2017.
Politicile promovate, condiţiile de creditare şi instrumentele financiare oferite agriculturii încurajează inegalitatea în raport cu agricultorii din afara ţării. Este suficient să vedem în ce condiţii sunt creditaţi producătorii agricoli din doar câteva ţări europene, zonă în care problema creditului agricol este una care interesează, pe de o parte, pe producătorii agricoli, care au nevoie de completarea surselor de finanţare necesare desfăşurării proceselor de producţie şi pentru efectuarea de investiţii, iar, pe de altă parte, pe ofertanţii de credite, reprezentaţi de bănci şi de alte instituţii financiare. În cadrul acestei relaţii, băncile pot acorda facilităţi solicitanţilor de credite, sub forma unor dobânzi mai mici pentru unele activităţi care au un grad mai mic de risc sau care necesită investiţii ce se recuperează într-o perioadă de timp mai îndelungată.
În Franţa, de exemplu, Guvernul şi organismele de intervenţie pe piaţă au folosit o perioadă lungă de timp sistemul de subvenţionare a dobânzilor pentru creditele pe termen scurt şi pentru cele de investiţii. Instituţia bancară principală care asigură finanţarea agriculturii este Creditul Agricol, precum şi o largă reţea de cooperative de credit. Banca de Credit Agricol SA acordă şi în prezent o serie de facilităţi, cum ar fi perceperea unor dobânzi mai mici pentru creditele acordate producătorilor agricoli pentru cultura cerealelor, producerea şampaniei, culturile furajere etc.
În Irlanda apare ca particularitate folosirea schemei de sprijin prin care se oferă asistenţă de la nivelul central către cel regional, în încercarea de a face faţă dificultăţilor cu care se confruntă Fondul de Stabilizare al Băncilor în plan regional. Fondul este folosit pentru a ajuta fermierii prin convertirea împrumuturilor pe termen scurt în împrumuturi pe termen mediu, atunci când recoltele sunt afectate de calamităţi naturale. Sprijinul se acordă în proporţie de 75% sub formă nerambursabilă şi 25% – sub formă de împrumut.
În plus, pentru toate ţările-membre ale comunităţii funcţionează mecanismele fondurilor de intervenţie, fonduri care sunt preocupate preponderant de fluctuaţia preţurilor.
Republica Moldova, ca şi alte state în curs de dezvoltare, se confruntă cu o scadenţă relativ scurtă a instrumentelor financiare. Scadenţa medie ponderată a portofoliului de credite noi acordate pe întreg sectorul bancar este în medie de 29 luni, în timp ce durata medie a creditelor acordate persoanelor juridice în ţările dezvoltate este de 58 luni. Totodată, aproximativ 92% din totalul depozitelor noi atrase de băncile din Republica Moldova au fost cu termen de până la 1 an. Astfel, economia ţării este constrânsă de lipsa instrumentelor de creditare pe termen lung care, de altfel, ar putea permite investiţiile de durată. Însă acest lucru se lasă aşteptat.
Rămâne de văzut unde trebuie aşteptat acest lucru – la uşa ministerului de resort, la uşa Guvernului sau la cea a Parlamentului. Probabil acolo unde poate fi găsit acel interes naţional despre care vorbim atât de mult şi atât de frumos şi care are puterea de a schimba lucrurile în bine.
Constantin Olteanu
