Sistemele internaţionale de plăţi VISA şi MasterCard s-au stabilit demult şi bine în Moldova. Şi a avut loc acest lucru nu tocmai din dorinţa lor de a-şi extinde prezenţa pe piaţa mică a ţării noastre. Din contra, băncile moldoveneşti progresive le invitau cu insistenţă să intre pe piaţă şi se străduiau să devină atractive pentru aceşti monştri mondiali.
La mijlocul anilor 90, trecând la independenţă politică, Moldova formează regulile economice de joc ale statului. A fost creată Banca Naţională şi a fost pusă în circulaţie valuta naţională. Iar pe 27 iulie 1995, intră în vigoare Legea privind Banca Naţională şi Legea privind instituţiilor financiare, anume aceste acte legislative cu unele modificări şi supliniri, dictează şi astăzi regulile de joc pe piaţa bancară a ţării.
Banca Naţională tinde să implementeze standardele internaţionale, inclusiv promovează ideea dezvoltării plăţilor fără numerar. Dar mai mult decât BNM, în acest proces, sunt interesate băncile comerciale. Puţini dintre consumatori îşi dau seama că banii cash aduc cheltuieli considerabile băncilor – încasările, transportarea, numărarea, prelucrarea etc. Calculele arată că băncile cheltuiesc uneori până la 4% din suma banilor în numerar doar pentru deservirea acestora. Desigur, aceste cheltuieli sunt suportate de client, dar şi clientului i se propune să-şi optimizeze cheltuielile, inclusiv graţie trecerii la folosirea cardurilor bancare.
În anii 90 existau discuţii aprinse privind perspectiva de implementare în Moldova a propriului sistem de plăţi naţional. Sistemul bancar s-a divizat, atunci, în cei care susţineau dezvoltarea sistemului de plăţi naţional şi cei care declarau că ţara noastră este prea mică, de aceea trebuie să fie folosite sistemele de plăţi mondiale. Alţii nu se grăbeau şi aşteptau.
Apropo, situaţia actuală argumentează poziţia ambelor părţi. Propriul sistem de plăţi este implementat în China, iar situaţia politică impune Rusia să facă acelaşi lucru. Însă Moldova are alţi parametri.
În 1996, după eforturi îndelungate şi cheltuieli mari, o bancă comercială cunoscută de toţi lansează primul card moldovenesc VISA. Peste ceva timp, pe piaţă apare şi MasterCard.
În anul 2000, opt bănci comerciale implementează, concomitent, MasterCard în baza unui centru unic de procesare. Dar şi companiile locale de promovare a sistemului naţional de plăţi nu stau pe loc.
Către anul 2005, în Moldova funcţionează patru sisteme de plăţi fără numerar prin intermediul cardurilor bancare: două locale – una închisă – MoldCardSystem şi una de club – Unicard şi două internaţionale – VISA şi MasterCard.
În anul 2005, cardurile sunt emise şi acceptate pentru deservire de 12 bănci din Moldova.
• În cadrul sistemului MoldCardSystem – 2 bănci
• În cadrul sistemului UNICARD – 1 bancă
• În cadrul sistemului Visa Internaţional – 7 bănci
• În cadrul sistemului MasterCard Internaţional – 11 bănci
În general pentru stat, existenţa cardurilor bancare şi a sistemului de plăţi fără numerar asigură un control mai mare asupra fluxurilor financiare, ceea ce înseamnă o încredere mai mare în plăţile fiscale şi stabilitatea veniturilor în buget. Toate ţările lumii tind spre reducerea cotei şi rolului banilor în numerar. Pentru aceasta se impun chiar limite pentru diferite tipuri de plăţi. De exemplu, în unele ţări biletele de avion pot fi cumpărate doar prin intermediul cardurilor bancare.
Şi pe acest fundal, datorită interesului şi susţinerii de stat, sistemele de plăţi internaţionale se simt foarte bine. Ţinând cont de anumiţi parametri, ţara noastră ar fi trebuit să se limiteze la un singur centru de procesare, însă lupta pentru piaţa bancară este foarte dură, iar o bancă mare nu şi-ar putea permite să activeze prin inermediul centrului de procesare creat de o altă bancă comercială. Ambiţii, ce mai!
Într-o luptă concurenţială, câştigă consumatorul. Dar pentru clienţi nu luptă sistemele de plăţi internaţionale, care sunt bine din contul comisioanelor percepute, ci băncile noastre, care găsesc metode pentru optimizarea şi reducerea deservirii cardurilor, în primul rând din contul volumului.
Astăzi sunt bănci care lucrează doar cu VISA sau doar cu MasterCard, dar sunt şi din cele care lucrează cu ambele sisteme. Dar toate cele 14 bănci lucrează cu carduri bancare internaţionale, majoritatea cu ambele.
Indiscutabil, unul dintre cele mai mari impulsuri pentru dezvoltarea businessului cu carduri în Moldova a venit din partea proiectelor salariale. Un argument forte este retragerea banilor la casa băncii. Când vorbim despre salariu, costă 0,9-1,0 la sută din sumă, iar proiectele salariale propun 0,3-0,5%. Tuturor le este convenabil şi întreprinderii, şi băncii.
În 18 ani, volumul cardurilor bancare active, emise de băncile moldoveneşti, creşte cu paşi mari, doar în ultimii zece ani volumul cardurilor a crescut de aproape trei ori.
Anual creşte şi numărul operaţiunilor cu carduri bancare: de la 6,7 mil. în anul 2005 la 22,6 mil. – în anul 2013. Dar acest lucru nu indică asupra creşterii semnificative a indicelui de folosire a unui card. În 2005, unui card bancar îi revenea, în mediu, 15,6 operaţiuni, în 2013 – 19,7 operaţiuni.
Cota maximă a acestui indicator a fost atinsă, cât ar fi de straniu, în anul de criză 2009 – 20,4 operaţiuni pentru un card.
În Moldova prevalează mai mult utilizarea cardurilor o dată pe lună, adică majoritatea deţinătorilor de carduri retrag lunar salariul sau pensia. Se pare că nu este tocmai ceea la ce visează băncile, statul, dar şi sistemele de plăţi.
Însă în ţară continuă să se dezvolte reţeaua de puncte de primire: bancomate, POS-terminale, imprintere. Adică puncte care deservesc cardurile bancare.
Este interesant faptul că, din 2010, se păstrează acelaşi număr de terminale de calcul pentru un card, adică, în mediu, la o sută de carduri emise revine un terminal. Şi această cifră rămâne, practic, neschimbată.
Pentru a da un impuls situaţiei, este nevoie de o pârghie administrativă, dar despre asta mai târziu.
Deci, băncile au dezvoltat sistemul de plăţi, în primul rând, pentru a-şi uşura munca: acapararea clienţilor a crescut foarte mult, dar cota maximă a fost atinsă din contul proiectelor salariale. Clienţii, în continuare, folosesc cardurile rar, preferând banii cash şi, astfel, acţiunile lor se limitează la bancomate. Nu pentru că nu vor să achite cu carduri, dar pentru că foarte des se ciocnesc de situaţii în care în punctele de deservire nu se acceptă carduri.
Totodată, pe fundalul numărului operaţiunilor cu carduri, cel mai mare interes îl reprezintă operaţiunile de plăţi retail.
Şi totuşi, patru operaţiuni de plăţi pentru un card, este un indice foarte şi foarte modest. Dar asta la general, dacă analizăm operaţiunile de plăţi din Moldova şi de peste hotare.
Este interesantă o altă dinamică. Imediat ce conaţionalii noştri merg peste hotare şi au un card, devin europeni foarte repede. Coraportul aici este cu totul diferit.
Este adevărat că existenţa unui card în loc de numerar atunci când călătoreşti, este mai sigură. Totodată, retragerea banilor peste hotare este o plăcere prea scumpă. Şi dacă în Moldova plăţile cu ajutorul cardului au ajuns în primul trimestru curent la 18% din totalul operaţiunilor cu cardul, atunci peste hotare acest indicator a ajuns la 90%.
În ţările dezvoltate, numărul operaţiunilor cu un card ajunge anual la 230. În Suedia fiecare card emis în 2012, a fost folosit în mediu de 230 ori, sau două din trei zile, în calitate de metodă de plată.
Avem unde creşte şi spre ce tinde. Pe fundalul european, Moldova, spre regret, se află în epoca de piatră la capitolul plăţi cu cardurile. Dacă presupunem că fiecare om modern trebuie să deţină, în mediu, două carduri, unul de debit şi unul de credit, atunci numărul cardurilor emise în Moldova trebuie să crească de două sau de trei ori.
Toţi înţeleg acest lucru, atât băncile, cât şi statul. În septembrie 2013, adică recent, a fost creat Consiliul Naţional de Plăţi. Apropo, a fost creat la recomandarea organizaţiilor financiare internaţionale, care tot văd că plăţile din Moldova nu prea tind să treacă în sfera fără numerar.
Printre obiectivele Comitetului se înscrie şi stimularea plăţilor fără numerar, unde plăţile cu cardul ocupă o poziţie specială.
Majorarea volumului plăţilor fără numerar pentru bănci înseamnă reducerea cheltuielilor, iar pentru stat – control asupra fluxurilor financiare şi creşterea nivelului de impozite colectate. Drept confirmare, pe regulamentul Consiliului şi-a pus semnătura şi şeful Fiscului, chiar dacă Inspectoratul Fiscal nu este reprezentant în Consiliu, interesele lui fiind reprezentante de ministerul Finanţelor.
Consiliul lucrează deja de trei trimestre şi este locul unde participanţii de pe piaţa fără numerar fac schimb de opinii: ce se mai poate face pentru minimalizarea plăţilor în numerar în Moldova. Spre regret, părerea businessului la acest subiect nu este reprezentată în Consiliu. Statul foloseşte pârghiile administrative.
În anul 2008, în Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi a apărut articolul 7, care impune întreprinderile cu un anumit rulaj, să instaleze POS-terminale. Iar din anul 2012, în noua redacţie, acest articol sună în felul următor (citat cu prescurtări):
“Începând cu 1 iulie 2012, agenţii economici (cu excepţia asociaţiilor de economii şi împrumut şi organizaţiilor de microfinanţare) ai căror volum de vânzări din comerţul cu ridicata şi/sau cu amănuntul şi/sau din prestarea de servicii a depăşit 2 milioane de lei pe parcursul anului calendaristic precedent sunt obligaţi, până la 1 iulie al anului imediat următor, să instaleze terminale POS şi să asigure posibilitatea de achitare a plăţilor prin intermediul acestora în subdiviziunile (cu excepţia reţelelor de comerţ ambulant) în care, în aceeaşi perioadă, volumul de vânzări a depăşit suma de 500 000 de lei”.
Evident că businessul mic s-a opus instalării POS-terminalelor şi cauza nu este doar în încercarea de a se eschiva de la plata impozitelor. În ţara noastră există o atitudine foarte reticentă în privinţa aparatelor de casă şi eliberarea bonurilor pentru fiecare cumpărătură. Cauza refuzului de a lucra cu băncile prin POS-terminale este că banca percepe 2-2,5% din suma tranzacţiei, pentru servicii.
Poate nu este cea mai mare taxă pentru o unitate comercială mare, interesată să acorde clientului toate posibilităţile de plată, dar este foarte dureroasă pentru un bar mic sau un magazin de genul “lângă casă”, unde concurenţa este foarte dură şi lupta se dă pentru fiecare leu.
De aici şi reiese că băncile, pe de o parte, sunt interesate de creşterea plăţilor fără numerar, iar pe de altă parte frânează acest proces, tinzând să-şi compenseze cheltuielile din contul agentului economic. În rezultat, avem doar 20 de operaţiuni pe an pentru un card, ceea ce nu compensează cheltuielile bancare chiar şi pentru deservirea bancomatelor.
Numerarul nelinişteşte foarte mult statele dezvoltate precum SUA şi cele din UE, or Moldova va adera cândva la Uniunea Europeană. Banii în numerar sunt un izvor necontrolat al provenienţei lor. De aceea, ţările impun limite pentru anumite operaţiuni, stimulând plăţile fără numerar.
Şi noi nu ne vom putea ascunde de asta. Trebuie să ne schimbăm mentalitatea, cu toţii: băncile, statul şi businessul, iar consumatorul se va conforma.
InfoMarket
