Datele statistice arată că dintre ţările CSI, Republica Moldova înregistrează cea mai mică productivitate la producerea de lapte pe cap de locuitor. Această situaţie fiind generată şi de faptul că sectorul zootehnic autohton îşi revine mai greu decât în alte ţări după debandada economică din anii 90. În cele ce urmează vom analiza situaţia actuală din acest domeniu şi vom afla care sunt perspectivele producţiei de lapte autohton.
La ora actuală, în Republica Moldova există 94 de ferme asociate, dotate cu tehnologii şi condiţii de creştere a vitelor mari cornute. Acestora le revin 3% din producerea globală anuală de lapte din RM. Restul, 97% din cantitatea de lapte din Moldova, este produsul gospodăriilor ţărăneşti individuale unde se întreţin în medie câte 1-3 vaci mulgătoare.
Solicitat de Capital Market, Vasile Ceban, şeful direcţiei politică de piaţă în sectorul zootehnic la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, a ţinut să menţioneze că a fost efectuat un studiu detaliat, care a servit drept suport pentru Strategia producerii de lapte pentru anii 2012-2027, aflată în prezent la faza de consultări.
„Una dintre sarcinile principale pe care şi le propune această strategie este ca pe parcursul următorilor ani toate fermele să fie scoase în extravilan, din considerente de ecologie. În paralel, strategia prevede şi crearea mai multor ferme asociate, care ar promova tehnologii de întreţinere moderne, decente, urmărindu-se, ca finalitate, îmbunătăţirea calităţii laptelui, care pe moment, în sectorul individual, lasă de dorit”, susţine Vasile Ceban.
Potrivit lui Ceban, producătorii de lapte trebuie să se asocieze, să formeze asociaţii de producere a laptelui, lucru care ar fi şi în interesul lor.
Merită de menţionat că în cadrul acestei strategii, specialiştii de la Ministerul Agriculturii au efectuat anumite calcule din care reiese că producătorului propriu-zis îi revin numai 3,7% din venit, procesatorului – 5,2%, reţelelor de comercializare revenindu-le peste 91%, adică partea leului.
„Asocierea producătorilor ar putea schimba această stare de lucruri, măcar şi din considerentul că, astfel, ar avea şi ei un cuvânt de spus, ar putea să negocieze preţurile de achiziţie şi nu să accepte sumele derizorii fixate de colectori, sume care nu depăşesc 3 lei per litru”, susţine Ceban.
Acesta menţionează că efectivul de vaci mulgătoare este în prezent, în comparaţie cu anul 2007, mai mic cu 7 mii de capete. Seceta anului 2007 a făcut ca multe animale de la fermele mici să fie sacrificate din lipsă de hrană. În satul Mălăieşti, Orhei, spre exemplu, erau peste 30 de ferme mici, de la 10-15 şi până la 25-30 de capete, numărul cărora s-a redus mult în 2007, din cauza secetei.
„În 2010 situaţia s-a redresat puţin. Totuşi, dezideratul tehnologic de a înnoi cireada anual cu 20-30% este deocamdată doar un vis frumos pentru fermierii moldoveni. Astăzi avem în republică 8 ferme de prăsilă, cu un efectiv de vaci cu un potenţial genetic performant, de 1 407 capete, ceea ce constituie mai puţin de 1%, din numărul total. Este vorba şi de o tendinţă declarată de ameliorare genetică a efectivului de animale”, spune Ceban.
Specialiştii afirmă că cantitatea totală de lapte în republică se estimează la 554 mii tone în 2010, faţă de 510 mii tone, în 2008. Pe parcursul ultimilor 3 ani, s-a înregistrat o creştere stabilă a producerii laptelui, lucru valabil şi pentru anul curent, deoarece s-a mărit capacitatea medie de lactaţie a unei vaci furajere.
În altă ordine de idei, trebuie de spus că consumul pe ţară depăşeşete producerea, prin urmare deficitul e acoperit din importuri. Singurul produs lactat pe care R. Moldova îl exportă este untul, producerea căruia, conform statisticilor, depăşeşte cererea de pe piaţa internă. La celelalte produse indicii sunt în favoarea importului. Cel mai mare deficit fiind de brânzeturi şi caşcavaluri.
„Republica Moldova poate şi trebuie să producă mai mult lapte, deoarece capacitatea de procesare a laptelui pe care o deţin fabricile existente, de circa 800 mii tone anual, este mult mai mare decât volumul de lapte procesat în prezent. Fermierii pot beneficia de subvenţii de stat prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Subvenţii în Agricultură pentru utilarea fermelor cu echipamente performante. Statul poate subvenţiona 40% din costul utilajelor achiziţionate de producător. Cât priveşte subvenţionarea achiziţiei animalelor de prăsilă, care dau valoare adăugată, statul subvenţionează cu 40 de lei fiecare kilogram de masă vie”, a adăugat Vasile Ceban.
Acesta afirmă că cele opt ferme cu vaci de prăsilă nu satisfac cererea de pe piaţa internă, astfel că mulţi producători achiziţionează vaci de rasa Hollshtain din Olanda, preţul cărora e de 1 900 euro (31-32 mii de lei) pentru un exemplar. Dacă o juncă are, să zicem, 500 kg, statul îi restituie fermierului 20 mii de lei, producătorul investind doar 10-12 mii de lei. Aceste măsuri sunt menite de a reface ramura zootehnică şi a producerii de lapte, necesare normelor fiziologice de consum pe cap de locuitor.
„Partea bună a lucrurilor e că pot pretinde la aceste subvenţii nu doar proprietarii de ferme mari. Dacă 97% din lapte se produc în gospodăriile individuale, neapărat trebuie luat în considerare omul care întreţine 15-20 de vaci mulgătoare, care are condiţii bune de întreţinere a animalelor, deci, trebuie încurajate întreprinderile familiale. Şi fabricilor de prelucrare a laptelui le e mai convenabil să trimită un transport ca să ia mai mult lapte dintr-odată, de la un singur producător. În acest caz, bineînţeles că şi preţul de achiziţie poate fi mai mare, deoarece şi cheltuielile de achiziţionare vor fi mai mici. Oricum, viitorul aparţine unor asemenea ferme mici, cu cel puţin de 50 de capete. Chiar şi în Olanda fermele nu au mai mult de 50-100 vaci”, conchide Ceban.
Deocamdată însă, suntem martorii unui fenomen îngrijorător. În anul 2010, la 100 de gospodării casnice reveneau 19 vaci, faţă de 24 de vaci în 2007, iar 80% din persoanele care întreţin vaci în sectorul privat, sunt pensionari.
Ana Struţă
