Priorităţile în domeniul transpunerii reglementărilor pe piaţa de capital au fost discutate de CNPF şi echipa IFC

Reprezentanţii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF) au avut marţi, 4 martie curent, o şedinţă cu echipa Corporaţiei Financiare Internaţionale (IFC) din cadrul Băncii Mondiale.

Discuţiile s-au concentrat pe priorităţile continuării suportului oferit de IFC în procesul de aliniere a cadrului naţional în domeniul pieţei de capital al Republicii Moldova cu cerinţele Uniunii Europene, precum şi pe angajamentele reciproce în acest proces. În cadrul întâlnirii, au fost abordate aspecte legate de agenda UE pentru transpunerea legislaţiei în domeniul finanţelor durabile cu accente pe reglementările ESG (de mediu, sociale şi guvernanţă – legi concepute pentru a ghida entităţile în raportarea şi îmbunătăţirea performanţei lor legate de sustenabilitate, responsabilitate socială şi guvernanţă etică) şi pe implementarea Taxonomiei în Republica Moldova (care presupune obligaţia de raportare, de către entităţi, a unor informaţii nonfinanciare care să demonstreze modalitatea prin care acestea manifestă grijă faţă de mediul înconjurător).

Preşedintele CNPF, Dumitru Budianschi, a subliniat că, în conformitate cu priorităţile strategice ale Republicii Moldova de integrare în UE, CNPF are sarcina de a transpune întreg cadrul de reglementare pe domeniile de competenţă până în 2026. În acest context, este binevenit orice suport acordat de IFC în atingerea acestui obiectiv, dar şi pentru punerea în aplicare a reglementărilor pe domeniul finanţelor durabile.

Galina Cicanci, ofiţerul de ţară IFC pentru Moldova, a menţionat că echipa IFC va avea, pe parcursul acestei săptămâni, mai multe întâlniri cu reprezentanţi ai sectorului financiar şi ai părţilor interesate, inclusiv ministere, instituţii financiare, asociaţii, ONG-uri locale şi parteneri de dezvoltare. Scopul acestor întâlniri este de a evalua nevoile şi cerinţele pentru dezvoltarea unui cadru normativ care să fie complet aliniat la reglementările Uniunii Europene.

Această întâlnire face parte din eforturile continue ale CNPF şi ale echipei IFC de a sprijini dezvoltarea unui sistem financiar durabil în Republica Moldova, în concordanţă cu standardele internaţionale şi cu reglementările Uniunii Europene.

Numarul ziarului: 
Nr.10 (1087) din 12 martie 2025