Preşedintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut, înainte de începutul sesiunii de primăvară, o întrevedere cu Valeriu Chiţan, preşedintele Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), a informat Direcţia generală comunicare şi relaţii publice a Legislativului.
Părţile au făcut un schimb de opinii referitor la cadrul legislativ existent şi la restanţele existente pe domeniul de competenţă al CNPF. Preşedintele Parlamentului a cerut prioritar să fie prezentate în Parlament proiectele care vor asigura o mai bună protecţie a intereselor cetăţenilor Republicii Moldova.
Oficialii au discutat despre raportul anual al CNPF, urmând ca acesta să fie prezentat în termenii stabiliţi de legislaţie. Zinaida Greceanîi a menţionat că prioritatea Parlamentului este apărarea interesului oamenilor, asigurarea unui proces decizional transparent şi respectarea angajamentelor asumate de Republica Moldova în faţa partenerilor străini.
În aceeaşi zi, preşedintele Legislativului a avut întrevederi cu reprezentanţii instituţiilor care raportează Parlamentului pentru identificarea problemelor şi a priorităţilor pe termen mediu.