Un nou cadru de reglementare a formării profesionale în domeniul asigurărilor urmează să fie pus în aplicare în R. Moldova, în conformitate cu Regulamentul privind cerinţele de pregătire şi competenţă profesională în asigurări, document ce a fost aprobat recent de Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF).
Regulamentul a fost expediat pentru înregistrare la Ministerul Justiţiei şi ar putea intra în vigoare până la finele lunii octombrie curent, după ce va fi publicat în Monitorul Oficial.
Noul regulament este elaborat în baza Legii cu privire la asigurări, în vigoare din 2007. Acum trei ani, CNPF a mai avut o tentativă de a promova un proiect similar de regulament care, însă, în final, nu a fost unanim acceptat. Actualul document, după dezbateri îndelungate şi consultării cu instituţiile interesate, a fost revizuit şi cerinţele de pregătire şi competenţă profesională au fost simplificate.
„Deşi legislaţia în vigoare stabileşte că personalul propriu al asigurătorului şi persoanele cu funcţii de răspundere ale intermediarilor în asigurări (brokeri, agenţi de asigurare şi agenţii bancassurance) trebuie să dispună de anumită pregătire şi competenţă profesională, până acum nu a existat vreun act normativ care să stabilească aceste cerinţe. Totodată, trebuie de menţionat că din anul 2008 este în vigoare Regulamentul care prevede cerinţele faţă de persoanele cu funcţii de răspundere ale asigurătorilor şi ale intermediarilor, dar şi acestea deja sunt depăşite de cadrul de timp şi urmează a fi actualizate”, a afirmat Svetlana Lupaşcu, director al Direcţiei generale supraveghere asigurări în cadrul CNPF.
Responsabila din cadrul CNPF a subliniat că „normele de pregătire profesională au fost adaptate atât la tendinţele înregistrate pe piaţa de asigurări, cât şi la nevoile şi cerinţele consumatorilor de asigurare”.
Conform noului regulament, persoanele cu funcţie de distribuţie în asigurări (personalul propriu al brokerului, agentului de asigurare şi administratorii acestora) trebuie să deţină certificate de calificare, care vor fi eliberate de CNPF după susţinerea de către aceste categorii de personal a examenului de atestare. Certificarea urmează a fi efectuată periodic, o dată la 5 ani. Totodată, pentru punerea în aplicare a prevederilor Regulamentului şi pentru conformarea subiecţilor vizaţi la cerinţele stabilite de acesta, a fost stabilit un termen de 24 luni.
Potrivit Svetlanei Lupaşcu, documentul a fost coordonat cu toate instituţiile interesate, inclusiv cu societăţile de asigurări, Uniunea Asigurătorilor şi Biroul Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule. „Pe marginea proiectului de regulament au avut loc lungi dezbateri. Ulterior, după mai multe şedinţe cu asigurătorii, am convenit, totuşi, ca cerinţele faţă de personalul angajat în compania de asigurări să fie mai blânde”, a menţionat directorul din cadrul CNPF.
Aşadar, pentru a obţine certificatul de calificare, persoanele învestite cu atribuţii de distribuire a produselor de asigurare este necesar să deţină cel puţin o diplomă de bacalaureat. În acelaşi timp, certificatul de calificare poate fi obţinut şi de cei care nu deţin diplomă de bacalaureat, dar au o experienţă de cel puţin doi ani în asigurări şi au studii profesionale sau medii de specialitate. De asemenea, persoanele care nu au promovat testul de calificare îl vor putea susţine repetat.
Svetlana Lupaşcu afirmă că „scopul acestui regulament este de a ridica nivelul de calificare al personalului care distribuie produsele de asigurare. Testele, care urmează a fi susţinute vor fi întocmite în aşa fel, încât solicitanţii de certificate de calificare să fie motivaţi să studieze produsele de asigurare, să cunoască gama, esenţa şi avantajele acestora şi să asigure transmiterea informaţiilor corespunzătoare şi selectarea eficientă a produsului potrivit necesităţilor clientului”.
„Deţinerea certificatului de calificare pentru activitatea de distribuire a produselor de asigurare este necesară pentru a garanta deservirea adecvată a deţinătorilor de poliţe, activitate aflată sub supravegherea autorităţii de supraveghere, precum şi pentru a asigura că aceştia îndeplinesc anumite cerinţe impuse de lege şi au capacitatea de a desfăşura această activitate. Mai mult decât atât, este esenţial pentru potenţialii clienţi ca intermediarul în asigurări care le oferă consultanţă în legătură cu produsele de asigurare să cunoască gama, esenţa şi beneficiile acestor produse şi să asigure transmiterea informaţiilor corespunzătoare şi selectarea eficientă a produsului potrivit necesităţilor clientului”, se precizează în nota informativă anexată la Regulament.
Astfel, conform cadrului de reglementare al formarii profesionale, nu sunt obligate să susţină testul de calificare persoanele care au participat la cursuri, seminare, conferinţe şi congrese internaţionale în asigurări şi care deţin cel puţin trei certificate sau diplome de participare în ultimii cinci ani. De asemenea, în mod automat, testul de calificare va fi obţinut de persoanele cu o experienţă de peste 10 ani în domeniul asigurărilor; persoanele care au deţinut, cel puţin 5 ani, o funcţie de conducere într-o instituţie de reglementare şi/sau supraveghere în domeniul financiar; persoanele care au deţinut o funcţie de răspundere în cadrul unui asigurător pe o perioadă mai mult de 7 ani, precum şi persoanele care deţin un certificat de calificare profesională în asigurări eliberat de autorităţi internaţionale.
„Nu ne dorim ca aceste reglementări să aibă vreun impact negativ asupra schemelor de încadrare a celor implicaţi în sistemul de asigurare, dimpotrivă, ne-am propus să consolidăm sectorul asigurărilor prin ridicarea gradului de calificare al angajaţilor”, a menţionat directorul Direcţiei generale supraveghere asigurări în cadrul CNPF.
Aşadar, scopul normelor propuse este de a institui un mecanism de control şi evaluare a cunostinţelor şi abilităţilor angajaţilor companiilor de asigurare şi a agenţilor bancassurance, în baza a cel putin 25 ore academice pe an de pregătire profesională pentru asigurător şi 20 de ore anual pentru agentul bancassurance, ţinând seama de natura produselor vândute, numărul angajaţilor, rolul pe care îl îndeplinesc şi activitatea desfăşurată. Organizarea acestor cursuri de instruire profesională va intra în sarcina asigurătorilor.
În prezent, conform datelor CNPF, în activitatea de distribuţie a produselor de asigurare sunt implicate aproximativ 2000 de persoane, dintre care utilizatori activi sunt 770 de angajaţi ai brokerilor de asigurare şi 1123 de agenţi de asigurare.
Lilia Alcază