Participanţii străini la Forumul Moldova Business Week 2018 au fost îndemnaţi să descopere potenţialul ţării noastre

Peste o mie de oameni de afaceri din circa 30 de state, reprezentanţi ai companiilor autohtone, autorităţi şi parteneri de dezvoltare s-au reunit săptămâna trecută la Chişinău la „Moldova Business Week 2018”. Pe parcursul a trei zile, au fost organizate prelegeri şi sesiuni despre potenţialul investiţional al ramurilor strategice ale economiei naţionale.

Aflat la cea de-a cincea ediţie, „Moldova Business Week” este un eveniment organizat anual pentru promovarea imaginii ţării în vederea atragerii investiţiilor, intensificării dialogului dintre sectorul public şi privat, creşterii competitivităţii companiilor autohtone pentru diversificarea şi sporirea capacităţilor de export.

Prezent la eveniment, premierul Pavel Filip a încurajat investitorii să descopere potenţialul ţării noastre, evidenţiind oportunităţile existente: accesul pe pieţele UE şi CSI, precum şi condiţiile favorabile pentru lansarea afacerilor. „Republica Moldova, cea din 2018, este perfectă pentru investiţii, pentru că astăzi ţara noastră este alta decât acum trei ani”, a menţionat premierul.

În context, şeful executivului s-a referit la măsurile întreprinse de Guvern pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri, printre care: aprobarea reformei fiscale, reducerea instituţiilor cu funcţii de control, reorganizarea Serviciului Vamal şi celui Fiscal, precum şi dezvoltarea proiectelor investiţionale în cadrul zonelor economice libere şi a parcurilor IT. Totodată, în următorii doi ani sunt prognozate investiţii de 380 milioane de dolari.

La rândul său, ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici, a afirmat că atragerea de investiţii mari, idei şi tehnologii inovatoare nu poate fi realizată fără consolidarea unui mediu de afaceri conductiv. “Suntem conştienţi de faptul că cele mai mari eforturi sunt pe umerii mediului de afaceri şi ai companiilor. Aceste companii au curaj să investească, să reinvestească şi să crească în Republica Moldova”, a declarat ministrul.

Potrivit lui Chiril Gaburici, Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător a schimbat configuraţia comerţului exterior al Republicii Moldova, UE devenind principalul partener comercial al ţării noastre, cu o cotă de 70% pentru exporturi şi 50% pentru importuri între perioadele ianuarie-august 2018.

Participanţii la panelul de discuţii dedicat sectorului turismului au menţionat că sectorul turismului şi domeniul TIC au un mare potenţial de creştere în R. Moldova.

În context, directorul general al Agenţiei de Investiţii, Rodica Verbeniuc, a afirmat că „sectorul turismului trece printr-o serie de transformări, iar datorită reformelor implementate în ultimii ani, Republica Moldova a devenit o destinaţie ce merită a fi vizitată de străini.

Brandul de ţară elaborat acum patru ani pentru sectorul turismului „Pomul vieţii” şi-a îndeplinit misiunea, invitând mulţi străini să ne descopere ţara. Astăzi Republica Moldova, aflându-se la o nouă etapă de dezvoltare economică, are necesitatea unei promovări mai extinse, consolidate, integre. „Pomul vieţii” şi-a fortificat rădăcinile, şi-a diversificat ramurile, cuprinzând toate sectoarele strategice ale economiei naţionale în care Moldova oferă oportunităţi de investiţii”.

Potrivit lui Verbeniuc, în ultimii ani, ţara noastră a evoluat de la titlul de cea mai puţin vizitată destinaţie europeană la una din ţările care merită a fi vizitată, recomandată de revista National Goegraphic. Multe dintre iniţiativele care au contribuit la această schimbare se datorează implicării mediului privat, a mai spus directorul general al Agenţiei de Investiţii.

Şi oaspeţii străini consideră că este momentul oportun pentru că este bine să investeşti în Moldova, iar oferta turistică a ţării noastre corespunde cerinţelor omului modern, care este în căutarea unor experienţe autentice. Un avantaj în plus îl are şi turismul vitivinicol, având în vedere că Republica Moldova este recunoscută pentru vinurile de o calitate înaltă şi pentru podgoriile care se întind pe o suprafaţă de 140 mii de hectare.

În acest sens, fostul ambasador al Ungariei în Peru, fost secretar de stat al sectorului turismului din Ungaria, Peter Kraft, a subliniat că „potenţialul Republicii Moldova este enorm şi turismul moldovenesc este condamnat la succes. Moldova se află la doar două ore distanţă de cea mai bogată piaţă turistică – Europa, care reprezintă 7% din populaţia globală şi cheltuieşte 50% din sumele încasate de acest domeniu. Moldova oferă exact ce vor oamenii, în condiţiile suprapopulării urbane – peisaje neatinse şi aer curat”.

La rândul său, fondatoarea „Winerist”, Diana Isac, a afirmat că „turismul vitivinicol poate avea un impact major asupra economiei unei ţări. Moldova nu mai este o ţară necunoscută, iar străinii nu se mai întreabă „Unde este Moldova?”, ci îşi pun întrebarea „Ce oferă Moldova şi ce poţi face în Moldova?”. Turismul vitivinicol poate avea un mare impact asupra dezvoltării economice a comunităţii, a conchis Diana Isac.

La nivel global, statisticile arată că sunt două miliarde de oameni care beau vin, 42 de miliarde de dolari sunt cheltuiţi pentru vinuri şi gastronomie, iar peste 600 de mii de vinării activează în întreaga lume. Mai mult, prognozele arată că până în anul 2025, turismul vitivinicol va creşte cu 25%, un procent mare, fiind al treilea cel mai mare sector după turismul de aventură. Dezvoltarea turismului vitivinicol impulsionează şi dezvoltarea turismului de ospitalitate şi apariţia unităţilor de cazare, a restaurantelor şi a pensiunilor.

Tendinţele globale arată că tot mai multe ţări optează pentru digitalizarea serviciilor şi produselor, ceea ce le permite vizitatorilor să descopere mai uşor destinaţiile turistice.

“Moldova Business Week” este cel mai important eveniment naţional în domeniul afacerilor, organizat la Chişinău începând cu anul 2014. În fiecare an forumul a reunit un număr important de autorităţi, agenţi economici din toate sectoarele economiei, importatori, exportatori, finanţatori din ţară şi de peste hotare, iar interacţiunea dintre participanţi a culminat cu încheierea a zeci de parteneriate, care au contribuit la dezvoltarea economiei naţionale.

L.A.

Numarul ziarului: 
Nr.47 (771) din 5 decembrie 2018