De la fondarea lor, în patru ani, parcurile industriale au atras doar 6% din investiţiile planificate şi numai două structuri sunt, realmente, funcţionale. Administratorii parcurilor au invocat în repetate rânduri că e nevoie de finanţare pentru dezvoltarea infrastructurii, însă statul are capacităţi limitate în acest sens. În acelaşi timp, şansele reale de a atrage investitorii sunt direct proporţionale cu facilităţile oferite. Şeful Direcţiei politici investiţionale şi competitivitate a Ministerului Economiei, Olga Badanova, explică din ce cauză celelalte şapte parcuri rămân nedezvoltate.
– Parcurile industriale au fost create pentru a stimula investitorii şi a relansa industria în Republica Moldova. Pentru perioada 2011-2014 au fost planificate investiţii în valoare de peste 5 mlrd. lei, însă au fost atrase doar 321 mil. lei sau 6% din această sumă, iar cele mai multe investiţii au fost concentrate în structura “Tracom”. De altfel, acesta şi “Răut” de la Bălţi sunt, de facto, unicele parcuri industriale care pot fi considerate funcţionale. De ce parcurile industriale nu reuşesc să fie eficiente, aşa cum se prognoza?
– Rezultatele din ultimii patru ani, inclusiv cele pentru anul 2015 arată că au fost făcute investiţii de aproximativ un miliard de lei, iar volumul de producţie în cele două parcuri a fost doar în creştere, până la 840 mil. lei. În aceşti patru ani au fost create peste 1500 locuri de muncă. Desigur, cifrele sunt mai mici comparativ cu ceea ce a fost planificat, însă trebuie să se înţeleagă că, la moment, câteva parcuri sunt doar la etapa de determinare şi examinare a posibilităţilor de finanţare. Au fost executate şi studii de fezabilitate, ca ulterior, aceste structuri să fie la fel de funcţionale ca şi cele de la Chişinău şi Bălţi. Acum scopul cel mai important este obţinerea finanţării şi crearea infrastructurii necesare. Or, cu o infrastructură nedezvoltată sunt puţine şanse de a convinge investitorii să-şi desfăşoare activitatea într-un parc industrial. Ministerul Economiei îşi concentrează eforturile anume în această direcţie şi, astfel, parcurile de la Bălţi, Edineţ şi Cimişlia au câştigat concursurile şi au beneficiat de finanţări din Fondul de dezvoltare regională. În 2014, pentru două dintre acestea au fost transferate sursele necesare şi începute lucrările de amenajare.
– Cum se explică succesul parcului industrial “Tracom”?
– Avantajul numărul unu al acestui parc este că a moştenit de la fosta Uzină de tractoare reţele inginereşti, chiar dacă activele industriale, în mare parte, erau într-o stare de uzură avansată. Avantajul numărul doi este, desigur, amplasarea geografică. Fiind chiar în capitala ţării, interesul investitorilor pentru acest obiectiv creşte, mai ales că la Chişinău este o concentrare şi a forţei de muncă, ceea ce este un factor indispensabil procesului de producţie. Un alt factor este că statul a permis privatizarea construcţiilor industriale de la “Tracom”. În rezultat, aici şi-au amplasat activitatea şapte societăţi pe acţiuni cu capital privat.
În principiu, atragerea investiţiilor în parcurile industriale nu sunt atribuţiile ministerului, cu aceasta trebuie să se ocupe administratorii parcurilor. Aşa se explică şi succesul “Tracom” – o echipă managerială excelentă. Aceasta a reuşit să organizeze astfel procesul, încât au fost atrase nu doar companiile câştigătoare ale concursului investiţional, dar şi societăţi mari, spre exemplu “Starnet” care deja dezvoltă un parc IT în cadrul parcului industrial.
– Totuşi, nici “Tracom” nu a reuşit să atragă investitori străini serioşi, de talia celor care sunt în Zona Economică Liberă de la Bălţi sau Ungheni. Reiese că facilităţile, inclusiv cele fiscale, pe care le oferă un parc industrial nu sunt tocmai atractive?
– În Moldova au fost create câteva platforme sau instrumente industriale care oferă posibilităţi diferite. E adevărat, Zonele Economice Libere dispun de facilităţi vamale şi fiscale, în schimb parcurile industriale permit investitorilor să procure terenurile de pe teritoriul acestuia la un preţ minimal. De asemenea, rezidenţii parcurilor achită o chirie sub costurile de piaţă, deoarece în Legea bugetului sunt introduse tarife care nu pot fi ignorate de întreprinderile create în baza activelor de stat, iar Legea parcurilor industriale permite reducerea preţului cu aproximativ 70%.
În aceste condiţii, companiile mari, precum Draexlmaer sau Gebauer&Griller, au interesul să-şi amplaseze activitatea într-o zonă economică liberă, operând cu volume enorme de materie primă şi producţie pentru export. Iar companiile mai mici, care nu sunt dependente de volume mari, sunt motivate să aleagă parcurile industriale.
Cadrul legal prevede posibilităţi ca şi parcurilor industriale să le fie oferite facilităţi fiscale şi vamale. Spre regret, acestea încă nu au fost aprobate, însă Ministerul Economiei a început să elaboreze un mecanism de scutiri fiscale pentru rezidenţii parcurilor industriale, care vor permite acestora să-şi reducă costurile de producere. Credem că binevenite ar fi vacanţele fiscale cu anumite condiţii şi examinăm posibilitatea de a oferi parcurilor tarife reduse pentru energia electrică.
– Când ar putea fi introduse aceste facilităţi fiscale?
– Nu putem spune cu certitudine când se va întâmpla acest lucru, având în vedere că documentul trebuie să fie avizat şi aprobat, însă cred că deja în trimestrul unu al acestui an vom propune primul pachet spre examinare. Desigur, înţelegem că introducerea oricăror facilităţi fiscale în actualele condiţii economice poate deveni un proces extrem de complicat.
– Dna Badan, în vara anului trecut a fost creată Asociaţia parcurilor industriale din Moldova. După părerea Dvs., organizaţia poate influenţa în vreun fel situaţia?
– Crearea asociaţiei nu a fost impusă de nimeni, a fost iniţiativa administratorilor celor nouă parcuri industriale din ţară. Şi chiar dacă e vorba de patru ani de la crearea primelor structuri, este, totuşi, o experienţă. Nu putem generaliza – fiecare parc are propriile probleme, dar există o serie de deficienţe care pot fi înlăturate numai printr-un efort comun. O asociaţie de profil prin asta şi este utilă, de fapt. Deja pe agendă sunt introduse mai multe chestiuni pentru autorităţile statului. Cred că dacă vor fi acceptate, configuraţia parcurilor industriale se va schimba, astfel încât în cadrul lor să apară şi investitori mari, dar şi întreprinderi individuale. Asociaţia deja a venit cu o propunere rezonabilă de a crea un Fond al parcurilor industriale, în care să fie acumulate surse pentru proiectele de dezvoltare a acestora. Noi, de asemenea, aşteptăm de la asociaţia respectivă o implicare activă în procesul de elaborare a strategiilor şi propuneri adecvate pentru rectificarea cadrului legal existent.
Un alt obiectiv forte al organizaţiei este că orice investitor interesat poate primi direct informaţiile referitor la parcurile industriale din Moldova, fără a fi nevoit să le viziteze separat. Este o economie serioasă de timp, în condiţiile în care investitorul a venit în ţara noastră doar pentru 2-3 zile.
– Până la urmă, dezvoltarea acestor entităţi depinde mult şi de finanţările pe care le pot obţine...
– Aceasta este cea mai serioasă problemă la etapa actuală. Legea parcurilor industriale propune câteva modalităţi de finanţare – din bugetul de stat, bugetul local sau prin intermediul Fondului de dezvoltare regională. Din păcate, din aceste surse au fost alocate finanţări doar pentru trei parcuri industriale şi sperăm că vom reuşi să atragem finanţări pentru celelalte şase cu ajutorul programelor europene Cosme şi Orizont 2020, ultimul fiind cel mai amplu program de cercetare şi inovare şi are componenta destinată dezvoltării industriale.
Din lipsă de finanţări pentru parcurile industriale, statul a ratat venituri la buget care se ridică la câteva zeci de milioane de euro anual. Părerea aparţine preşedintelui Asociaţiei Patronale a Parcurilor Industriale din Moldova, Vitalie Vrabie.
Parcurile industriale din Moldova şi-ar putea creşte simţitor numărul locurilor de muncă şi volumul de producţie, iar în rezultat ele ar genera mai multe venituri la buget. Potrivit unui studiu, acestea ar putea efectua defalcări anuale de aproximativ 27,7 mil. euro. Asta însă cu condiţia că în parcuri vor fi investite circa 100 de milioane de euro.
“Ipotetic, dacă s-ar fi întâmplat să dispunem de resursele necesare, care sunt estimate la 100 mil. euro, am putea mări suprafeţele de producere până la 800 mii metri pătraţi sau, echivalentul acestora, 9 mii de locuri de muncă create, cu toate plăţile ce rezultă din activitatea angajaţilor. Noi le-am ratat, însă nu definitiv”, susţine Vitalie Vrabie.
Lilia Platon
