Obiceiul de altădată: Importurile cresc mai repede decât exporturile

Criza COVID-19 a pus la pământ toate domeniile economiei Republicii Moldova. Efectele au fost amplificate şi de seceta din anul trecut, care a dus la reducerea exporturilor. Datele Biroului Naţional de Statistică relevă că în primele două luni ale anului 2021 exporturile continuă să fie pe un trend negativ, iar importurile sunt în creştere. Este un semn al consumului mai accentuat al populaţiei.

Astfel, în ianuarie-februarie 2021, exporturile de mărfuri au însumat 425,6 milioane dolari SUA, valoarea acestora fiind mai mică cu 8,4%, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2020.

Exporturile de mărfuri autohtone, în ianuarie-februarie 2021, au constituit 318,2 milioane dolari SUA (74,8% din total exporturi), fiind în scădere cu 11,2% faţă de perioada similară din anul 2020, fapt care a contribuit la diminuarea valorii totale a exporturilor cu 8,6%.

Reexporturile de mărfuri străine (după prelucrare şi clasice), în ianuarie-februarie 2021, s-au cifrat la 107,4 milioane dolari SUA (25,2% din total exporturi), cu 0,8% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2020. Această creştere a atenuat micşorarea pe total exporturi cu 0,2%.

Reexporturile de mărfuri după prelucrare (inclusiv îmbrăcăminte, încălţăminte şi părţi de încălţăminte, seturi de fişe pentru bujiile de aprindere şi alte seturi utilizate în mijloacele de transport, cabluri coaxiale, conductoare şi transformatoare electrice, genţi, articole de buzunar din piele şi din materiale textile, nuci decojite, scaune, părţi de scaune, jucării, volane, coloane şi cutii de direcţie pentru autovehicule) au deţinut 16,6% în total exporturi, iar reexporturile clasice de mărfuri, care nu au suferit transformări esenţiale (motorină, medicamente, articole de transport sau de ambalare din materiale plastice şi din lemn, ţigarete care conţin tutun, tutun pentru pipă cu apă, whisky, votcă, lichioruri, distilate de vin sau de tescovină de struguri, vinuri spumante, rom, gin, bere, parfumuri, ape de toaletă, produse pentru înfrumuseţare) – 8,6%.

Pe ţări, exporturile s-au redus la principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova. Este vorba despre Italia (-42,2%), Elveţia (-61,5%), Portugalia (-99,0%), România (-3,4%), Bulgaria (-33,1%), Republica Cehă (-19,1%), Franţa (-33,0%), Spania (-29,9%), Polonia (-13,6%), Austria (-44,5%), Indonezia (-99,2%).

O creştere modestă a exporturilor a fost înregistrată în Turcia (+36,2%), Federaţia Rusă (+19,8%), Ungaria (de 2,3 ori), Germania (+3,6%), Ucraina (+13,2%), Liban (+42,6%), Canada (de 2,1 ori), Olanda (+21,2%), Belgia (de 1,5 ori), Egipt (de 36,8 ori), Slovacia (+38,0%), Serbia (+37,9%), Belarus (+3,4%), Swaziland (de 4,1 ori), Letonia (de 1,5 ori).

Seceta care a afectat agricultura în anul 2020 se simte şi în prezent în datele privind exporturile produselor. În primele două luni ale anului 2021 s-au redus exporturile de cereale şi preparate pe bază de cereale (-55,5%), legume şi fructe (-24,8%), grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate (-65,6%), îmbrăcăminte şi accesorii (-10,2%), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (-58,5%), hrană destinată animalelor (-32,3%), animale vii (-51,2%), încălţăminte (-23,5%), tutun brut şi prelucrat (-35,4%), produse chimice organice (-17,3%), uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare (-36,7%), seminţe şi fructe oleaginoase (-1,3%), îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (-38,1%), influenţând micşorarea pe total exporturi cu 16,1%.

Dacă în primele două luni se atestă o comprimare a exporturilor, atunci în ceea ce priveşte importurile, trendul este pe plus. În ianuarie-februarie 2021, importurile de mărfuri au constituit 923,2 milioane dolari SUA, nivel superior cu 6,8% celui realizat în perioada similară din anul 2020.

În topul ţărilor de origine a importurilor de mărfuri, care au reprezentat 86,3% din total importuri au fost: Federaţia Rusă (13,4% din total importuri), România (12,6%), China (12,5%), Ucraina (8,3%), Germania (7,9%), Turcia (7,5%), Italia (6,3%), Polonia (4,0%), Franţa (3,1%), Ungaria (2,2%), Belarus (1,9%), Republica Cehă (1,8%), Spania (1,4%), Austria (1,3%), Statele Unite ale Americii (1,1%), Olanda (1,0%).

Analiza evoluţiei importurilor pe ţări în ianuarie-februarie 2021, comparativ cu perioada similară din anul 2020, relevă majorarea importurilor provenite din China (+24,1%), Italia (+15,8%), Franţa (+33,0%), Turcia (+10,3%), Germania (+8,1%), Polonia (+10,0%), Belarus (+20,3%), Vietnam (de 1,6 ori), Austria (+19,8%), Republica Cehă (+11,8%), Elveţia (+40,4%), Ucraina (+2,0%), Ungaria (+7,4%), Portugalia (+38,7%), Grecia (+47,0%), Slovacia (+29,4%), Belgia (+20,7%), Coreea de Sud (+17,1%), Australia (de 9,3 ori), India (+12,6%), Ecuador (+18,4%), Danemarca (+34,1%), Macedonia de Nord (de 18,0 ori), Letonia (+28,6%), Tunisia (de 2,4 ori), Luxemburg (de 4,6 ori), Maroc (+42,2%), Israel (+28,1%), Spania (+2,8%), Malaysia (+17,2%), Insulele Feroe (de 1,9 ori), care a influenţat creşterea pe total importuri cu 9,0%.

Pe categorii de mărfuri, cel mai mult s-au majorat importurile de maşini şi aparate electrice şi părţi ale acestora (+25,8%), vehicule rutiere (+30,4%), produse medicinale şi farmaceutice (+30,5%), maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale (+24,9%), maşini şi aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (de 1,9 ori), aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii (+18,6%), articole prelucrate din metal (+17,8%), cereale şi preparate pe bază de cereale (+21,9%), materiale plastice prelucrate (+22,0%), instrumente şi aparate profesionale, ştiinţifice şi de control (+40,1%), îmbrăcăminte şi accesorii (+13,0%), mobilă şi părţile ei (+33,3%), uleiuri esenţiale, rezinoi­de şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare (+14,1%).

Diferenţa dintre volumul exporturilor şi cel al importurilor a dus la un decalaj considerabil şi a determinat acumularea în ianuarie-februarie 2021 a unui deficit al balanţei comerciale în valoare de 497,6 milioane dolari SUA sau cu 97,8 milioane dolari SUA (+24,5%) mai mult, comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi perioadă din anul 2020.

În ianuarie-februarie 2021, balanţa comercială cu ţările Uniunii Europene (UE-27) s-a încheiat cu un deficit de 156,1 milioane dolari SUA, iar cu ţările CSI – 153,9 milioane dolari SUA, faţă de valorile înregistrate în perioada similară din anul 2020.

Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-februarie 2021 a fost de 46,1%, în scădere cu 7,7 puncte procentuale, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2020.

Potrivit prognozelor Ministerului Economiei, în anul 2021 va fi o evoluţie pozitivă a sectorului real, consumului intern, înviorarea cererii externe, majorarea preţurilor externe la produsele petroliere şi materie primă, precum şi baza scăzută de comparaţie.

Conform estimărilor, în anul 2021 un factor principal de creştere a exporturilor va fi sectorul agricol, care va impulsiona exporturile de produse agroalimentare. Astfel, se prognozează un volum al exporturilor cu 14,7% mai mare decât în anul 2020. Pentru următorii ani se prevede relansarea treptată a economiei şi, astfel, va continua promovarea exporturilor pe pieţele tradiţionale, dar şi penetrarea pieţelor noi de desfacere.

Dezvoltarea Zonelor Economice Libere va stimula în continuare expansiunea sectoarelor orientate spre pieţele externe. Luaţi la un loc, multitudinea de factori, pentru anii următori 2022-2024 exporturile se vor majora în medie cu 8,3%.

Majorarea consumului din contul creşterii veniturilor populaţiei, urmare relansării activităţilor economice, majorarea necesarului de materie primă în sectoarele productive ale economiei, vor influenţa pozitiv cererea pentru bunurile de import. Deficitul de producţie agricolă în anul 2021, ca rezultat al condiţiilor meteorologice nefavorabile din anul precedent, va determina creşteri ale importului de produse ale regnului vegetal. În acest context, estimăm pentru anul 2021 un volum al importurilor în creştere cu 13,7%. Importurile vor fi influenţate negativ de deprecierea monedei naţionale. Pentru anii 2022-2024 este anticipată o creştere a importurilor în medie cu circa 6,7%.

Eduard Lupu

Numarul ziarului: 
Nr.15 (889) din 21 aprilie 2021