Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) reaminteşte că la 1 septembrie curent a intrat în vigoare Regulamentul privind cerinţele de creditare responsabilă aplicate organizaţiilor de creditare nebancară, scopul căruia este limitarea supraîndatorării excesive a consumatorilor – clienţi ai organizaţiilor de creditare nebancară – în procesul de acordare a creditelor nebancare şi/sau a leasingului financiar.
Regulamentul stabileşte că în cadrul activităţii de creditare, organizaţia de creditare nebancară (OCN) va efectua o evaluare a bonităţii debitorului, care reprezintă evaluarea capacităţii debitorului de a-şi asuma o anumită obligaţie în temeiul contractului de credit/leasingului financiar pe care debitorul ar putea să o onoreze împreună cu obligaţiile de credit/împrumut deja asumate. Toate aceste măsuri au scopul de a preveni orice întârzieri în efectuarea plăţilor, nerambursarea creditului acordat sau exercitarea dreptului de gaj.
În acest sens, Regulamentul prevede că la evaluarea bonităţii unui debitor, creditorul asigură colectarea şi evaluarea informaţiilor cu privire la:
De asemenea, Regulamentul introduce cerinţe faţă de modul de calcul al unor indicatori individuali, la nivelul consumatorului, şi limitarea nivelurilor acestora, având menirea de a asigura o creditare sustenabilă. Astfel, indicatorul raportul credite la garanţii (RCG) reprezintă raportul dintre valoarea creditului acordat persoanei fizice şi valoarea imobilului gajat aferent creditului respectiv, exprimat în % şi nu poate depăşi 80%. La rândul său, indicatorul raportul dintre serviciul datoriei şi venituri (RSDV) sau gradul total de îndatorare reprezintă raportul dintre serviciul datoriei şi venitul mediu al debitorului, exprimat în % – limita maximă fiind de 40%.
Autoritatea de supraveghere relevă că neadmiterea împovărării excesive a consumatorilor trebuie să fie prioritatea de bază în procesul de creditare. Creditele contractate de la organizaţiile de creditare nebancară trebuie să ajute consumatorul să-şi realizeze scopurile, fără a crea situaţii ce pot duce la supraîndatorarea debitorului şi compromiterea istoriei de credit.
Serviciul de presă al CNPF