Moldovenii prind gustul achitărilor cu cardul. Ei preferă tot mai mult să achite plăţile pentru cumpărături în magazine sau pentru servicii cu instrumente de plată electronică.
Iată doar câteva cifre concludente. Dacă în anul 2010 valoarea operaţiunilor cu carduri emise în Republica Moldova efectuate în ţară fără numerar era de 431 milioane de lei, în 2018 s-a ajuns la o cifră de neimaginat acum nouă ani – 7 miliarde de lei. Astfel, din 51 miliarde de lei, cât au ajuns pe conturile de card ale cetăţenilor noştri, 13,5 la sută au fost cheltuite achitând cu cardul.
Iar în primul trimestru această pondere a atins un nivel record de 16,34 la sută. Evident, suntem departe de ţările civilizate, unde cei ajunşi la tejghea nu mai numără cenţii sau euro din portmoneu.
Deşi, dacă vorbim de schimbarea mentalităţii de consumator, dar şi deţinător de card, probabil aceasta a avut un rol cheie în evoluţia impresionantă a acestor instrumente de plată. Numărul POS terminalelor instalate în reţelele comerciale, benzinării şi alte unităţi de prestare a serviciilor a crescut în anii 2010–2018 mult mai încet decât plăţile fără numerar. Dacă în 2010 erau instalate 7315 POS terminale, în anul trecut erau 19366, cu 264% mai mult decât acum opt ani.
Politica de stat care a stimulat, în special achitarea salariilor pe card, inclusiv drept remediu pentru combaterea salariilor „în plic”, dar şi interesul băncilor de a dezvolta acest domeniu, a avut ca efect mai mult decât dublarea numărului cardurilor aflate în circulaţie. Dacă în 2010 aveam 817520 deţinători de carduri, în 2018 numărul lor s-a ridicat la 1 936255.
Chiar dacă aceşti doi factori au contribuit, într-o măsură mai mare sau mai mică la dezvoltarea pieţei, cifrele referitoare la achitările fără numerar denotă mai curând o schimbare a mentalităţii, decât un salt în dezvoltarea infrastructurii pieţei şi numărului de instrumente de plată electronică.
Ceea ce este cert e că în ultimii cinci ani s-a produs o accelerare a pieţei cardurilor emise în Republica Moldova, în general, şi a achitărilor fără numerar, în particular.
În anul 2019, tendinţa a continuat. Plăţile cu cardurile emise în Republica Moldova efectuate în ţară s-au majorat, în primul trimestru 2019, cu circa 50 la sută faţă de perioada similară a anului precedent şi au atins o pondere record de 16,8 la sută din totalul tranzacţiilor, potrivit datelor Băncii Naţionale a Moldovei.
Este al nouălea an consecutiv în care plăţile cu instrumente de plată electronică în reţelele comerciale şi alte unităţi ce prestează servicii cresc puternic, cu mult peste media pieţei. Moldovenii au făcut cumpărături în ţară şi au achitat servicii la POS terminale în valoare totală de 2,35 miliarde de lei, faţă de 61 milioane de lei, acum zece ani, în 2009. Dacă am extrapola această valoare de 2,35 miliarde, cu unele rezerve, achitările cu cardul se vor apropia de un nou prag istoric de 10 miliarde de lei, iar într-un an-doi ponderea acestora va trece de 20 la sută.
Fiecare a doua operaţiune cu cardul emis în Republica Moldova efectuată în ţară în ianuarie-martie 2019 a reprezentat-o plăţile fără numerar. Zilnic au fost efectuate peste 87 mii de tranzacţii de achitare prin POS terminale pentru servicii sau cumpărături.
“Volumul plăţilor cu cardul efectuate de moldoveni se dublează la fiecare doi ani. În aceste condiţii, este necesar să fie creat, de urgenţă, un sistem naţional de plăţi”, este de părere economistul Veaceslav Ioniţă.
El afirmă că până în 2016 au dominat plăţile cu cardul efectuate de moldoveni peste hotarele ţării, iar în ultimii trei ani, datorită faptului că plăţile cu cardul în Moldova cresc de 1,5-2 ori mai rapid decât cele realizate peste hotarele ţării, deja de doi ani plăţile din interiorul ţării le depăşesc pe cele din străinătate (în anul 2018 achitările cu instrumente de plată electronică emise în Republica Moldova şi efectuate în ţară au fost cu puţin peste 7 miliarde, iar peste hotare cu aceleaşi instrumente de plată au fost făcute achitări în sumă de 5,2 miliarde lei – n.r.). În aceste condiţii este inoportun achitarea unor comisioane spre Sisteme de peste hotarele ţării, mai ales că deja 60 la sută din tranzacţii sunt în interiorul ţării. Astfel, toate cardurile bancare emise de băncile din Republica Moldova trebuie să aibă două sisteme de plăţi: cel naţional – pentru achitările cu cardul în interiorul Moldovei – şi unul din sistemele internaţionale pentru achitările cu cardul peste hotarele ţării.
Datele BNM pentru primul trimestru 2019 mai arată că operaţiunile cu carduri emise în Republica Moldova efectuate în străinătate şi-au menţinut tendinţele din ultimii ani, o creştere relativ mai puternică a valorii operaţiunilor şi o pondere înaltă a plăţilor fără numerar. Tranzacţiile peste hotare efectuate de posesorii cardurilor moldoveneşti au constituit în primul trimestru 1,6 miliarde lei, iar aproape 90 la sută din totalul operaţiunilor le-au reprezentat achitările fără numerar.
Potrivit BNM, valoarea totală a operaţiunilor cu carduri emise în Republica Moldova efectuate în ţară în ianuarie-martie 2019 au depăşit 13,98 miliarde lei, cu 2,5 miliarde peste nivelul înregistrat în perioada similară a anului precedent.
Pe de altă parte, străinii sau moldovenii care au carduri emise în străinătate au cheltuit în Moldova în ianuarie-martie a acestui an circa 1,7 miliarde de lei, faţă de 1,56 miliarde în perioada corespunzătoare a anului trecut.
Veniturile pe cardurile emise în ţară ale moldovenilor se vor cifra, în anul 2019, la 67 miliarde de lei şi, pentru prima dată vor depăşi încasările cash. Acum zece ani, încasările cetăţenilor pe cardurile bancare aveau o pondere de 25 la sută în raport cu veniturile în numerar, iar în prezent acestea ajung la jumătate din totalul veniturilor încasate de moldoveni, în special salariale, aprecia anterior economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniţă.
Potrivit BNM, numărul plăţilor fără numerar cu carduri, emise în Republica Moldova în primul trimestru s-a ridicat la 11 035 047 mii lei, dintre care:
– operaţiuni cu cardurile de debit – 10 592 669 mii lei;
– operaţiuni cu cardurile de credit – 442 378 mii lei.
Valoarea plăţilor în ţară şi peste hotare fără numerar cu carduri emise în Republica Moldova, a constituit 3 792 793,7 mii lei, inlusiv:
– operaţiuni cu cardurile de debit – 3 598 676,8 mii lei;
– operaţiuni cu cardurile de credit – 194 116,9 mii lei.
Vlad Bercu