Moldova Agroindbank este una dintre cele mai bune bănci în Europa Centrală şi de Est

BC „Moldova Agroindbank” SA a fost recunoscută cea mai bună bancă din Moldova, fiind singura instituţie bancară din ţara noastră inclusă în Topul celor mai bune bănci de pe pieţele emergente din Europa Centrală şi de Est (The World’s Best Emerging Markets Banks in Central & Eastern Europe 2016).

Criteriile de selectare a celor mai bune bănci au fost dinamica creşterii activelor, profitabilitatea, calitatea relaţiilor strategice cu clienţii, preţurile competitive şi produsele inovatoare. Pe lîngă editorii „Global Finance”, analiştii din industrie, directorii şi consultanţii bancari, la desemnarea celor mai bune bănci din această parte a Europei au participat şi cititorii revistei, astfel fiind asigurat un nivel înalt al exactităţii şi fiabilităţii clasamentului.

În comentariile făcute pe marginea Topului celor mai bune bănci în Europa Centrală şi de Est, Joseph D. Giarraputo, editor şi director editorial al “Global Finance”, menţionează că băncile din lume continuă să se confrunte cu un număr mare de riscuri, inclusiv cel geopolitic, condiţiile economice şi de piaţă volatile, modificări în regimurile de reglementare. “Noi omagiem acele bănci care, în pofida condiţiilor incerte cu care se confruntă, excelează în abordarea aşteptărilor clienţilor lor şi au cel mai responsabil angajament faţă de pieţele în care îşi desfăşoară activitatea”, spune Jo­seph D. Giarraputo.

Comentînd această înaltă distincţie, Preşedintele Comitetului de Conducere al BC “Moldova Agroindbank SA, Serghei Cebotari, s-a arătat recunoscător pentru aprecierea activităţii echipei băncii la un nivel atît de prestigios. “Este o confirmare a corectitudinii strategiei urmate de Moldova Agroindbank, a responsabilităţii sale faţă de clienţi, a inovaţiilor care ne permit să ne racordăm la schimbările rapide ce se produc pe piaţă în ţară şi la nivel global”, a remarcat Serghei Cebotari.

De menţionat că BC “Moldova Agroindbank” SA a obţinut în luna februarie 2016 cel mai mare volum al profitului pentru piaţa internă, care a constituit la 29 februarie anul curent 130,6 mln lei sau o pondere de 40,7% pe sistem. De asemenea, MAIB deţine cote maxime la active (26,43%), credite brute (29,1%), depozite persoane fizice (30,1%).

Notă: “Global Finance” este o revistă internaţională de profil care anual desemnează cele mai bune instituţii financiare din întreaga lume. Premierea de către Global Finance a devenit un semn al confirmării standardelor superioare promovate de instituţiile nominalizate şi o importantă sursă de informare asupra evoluţiilor instituţiilor financiare şi bancare din circa 200 de ţări ale lumii. În actuala ediţie a Topului Celor mai bune bănci în Europa Centrală şi de Est au fost incluse 21 de instituţii.

Numarul ziarului: 
Nr.12 (633) din 23 martie 2016