Un grup de lucru, format din reprezentanţi ai Consiliului Mondial al Uniunilor de Credit, WOKKU şi Ligii Uniunilor de Credit din statul Idaho, SUA, au vizitat recent Moldova, unde s-au informat despre modul de funcţionare al sectorului de Asociaţii de Economii şi Împrumut (AEÎ). La finalul vizitei a fost semnat şi un acord de colaborare între instituţia din Idaho şi Asociaţia Centrală a Asociaţiilor de Economii şi Împrumut din R. Moldova. Vă propunem un interviu cu Shane Berger, preşedintele Ligii Uniunilor de Credit Idaho, şi cu Robert Taylor, directorul Universităţii de Stat Idaho a Uniunilor de Credit.
– Timp de o săptămână aţi efectuat vizite la mai multe asociaţii de economii şi împrumut din R. Moldova. Care este prima impresie despre sistemul nostru şi care sunt diferenţele în comparaţie cu uniunile de credit din SUA?
Robert Taylor: Am rămas la ideea că sistemele noastre au multe afinităţi. De asemenea, am înţeles că asociaţiile de economii şi împrumut trec prin aceleaşi etape pe care şi uniunile de credit americane le-au parcurs cândva. Scopul vizitei noastre în Moldova, de fapt, a fost să identificăm posibilităţi de a ajuta asociaţiile mici să se dezvolte, să devină mai puternice şi mai eficiente. Evident, în discuţiile cu directorii de asociaţii din Moldova am învăţat foarte multe lucruri utile şi pentru noi.
Shane Berger: Am avut ocazia să vizităm câteva asociaţii mici, de tip A, şi asociaţii mai mari care atrag depozite de la populaţie şi am rămas foarte impresionaţi. Considerăm că sistemul din Moldova are suficiente oportunităţi de creştere. Cel mai curios este că în timpul vizitei parcă parcurgeam propriile etape de dezvoltare. Chiar dacă uniunile noastre au evoluat substanţial şi prestăm o gamă largă de servicii, oricum rămânem să avem aceeaşi motivaţie de dezvoltare şi o deservire cât mai bună a membrilor noştri. Nu mă sfiesc să zic că cea mai intrigantă discuţie aici a fost cu un beneficiar de credite, care a pornit o afacere cu banii câştigaţi peste hotare, iar apoi şi-a deschis propria asociaţie de economii şi împrumut.
– Una dintre carenţele sectorului moldovenesc este dominanţa asociaţiilor de tip A. La moment, unele fac faţă mai greu cerinţelor de piaţă şi sunt, practic, inactive. Din acest considerent, în ultimii doi-trei ani se discută intens necesitatea reorganizării, inclusiv prin fuziune. Aţi remarcat că şi uniunile de credit americane au trecut printr-un proces similar. Cât timp a durat şi la ce metode aţi recurs ca să convingeţi organizaţiile mici să facă acest pas?
Robert Taylor: Să ştiţi că şi în SUA mai există încă această problemă. La fel, avem uniuni de credit mici şi mari. Cele mici sunt antrenate într-o luptă continuă pentru supravieţuire, deoarece nu au mereu experienţa necesară, surse şi, din acest considerent, se întâmplă să fie incapabile să atragă finanţări la scară mare. Şi acele uniuni care au un management rezonabil nu aşteaptă să fie convinse să înceapă reformarea, ele singure ajung la ideea asta. Desigur, nimeni nu zice că este uşor şi că, odată începută reorganizarea, ele devin brusc mai competitive. Este un efort de durată! Agenţia de reglementare le aminteşte cât de important este să fuzioneze şi să crească. De altfel, opţiunea cea mai reuşită este anume asta: să tindă spre atragerea unui număr cât mai mare de membri şi să ofere o gamă variată de servicii. Am observat că şi Comisia Naţională a Pieţei Financiare depune eforturi pentru a aduce asociaţiile mici la ideea reorganizării. Chiar am fost impresionat de dialogul dintre regulator şi membrii unei asociaţii din Oneşti şi am văzut câtă pasiune aveau membrii acelei entităţi, dar şi cât de preocupat este membrul Consiliului de administraţie al CNPF, care doreşte ca politica de creditare a acestei asociaţii să fie cât mai flexibilă. Dacă va fi păstrat acest spirit, asociaţiile o să parcurgă o perioadă de ascensiune.
– Câte uniuni de credit erau anterior în statul Idaho şi câte sunt funcţionale în prezent?
Robert Taylor: Sunt directorul executiv al unei uniunii de credit din statul Idaho pe parcursul ultimilor 30 de ani. Când mi-am început activitatea, în stat funcţionau în jur de 125 de organizaţii. Pe parcursul anilor, multe dintre ele au fuzionat, iar în prezent sunt doar 35 de uniuni de credit. În pofida faptului că numărul uniunilor de credit s-a diminuat cu mult în această perioadă, numărul de membri, din contra, a fost în creştere. Conform ultimelor estimări, numărul de membri ai uniunilor de credit din SUA se ridică la peste 100 de milioane.
– Ştiu că aţi efectuat o vizită şi la Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF), regulatorul sectorului. Recent, CNPF a elaborat ajustări la legea asociaţiilor de economii şi împrumut. Una dintre cele mai esenţiale modificări ţine de formarea Fondului de garantare a depunerilor, măsură care a fost dictată de faptul că există şi o experienţă mai puţin pozitivă pentru imaginea de ansamblu a sectorului. Ce părere aveţi despre proiect, aţi făcut careva recomandări?
Shane Berger: A fost o plăcere să ne întâlnim cu conducerea CNPF şi să aflăm mai multe despre cadrul de reglementare a sectorului asociaţiilor de economii şi împrumut, fiindcă la venirea noastră aici, cunoşteam destul de puţine. Am observat că regulatorul moldovean şi-a asumat multe angajamente vizavi de dezvoltarea acestui sector. De asemenea, am văzut că există o cooperare foarte bună între Asociaţia Centrală a Asociaţiilor de Economii şi Împrumut şi CNPF, dar şi alţi actori importanţi de pe piaţă. Am discutat posibilităţile de oferire a asistenţei pentru crearea Fondului de garantare a depunerilor. Din experienţa SUA vă putem spune că atunci când uniunile noastre au decis să creeze un astfel de fond, administrat în prezent de Agenţia de Reglementare, numărul depozitelor şi numărul clienţilor au crescut semnificativ. Consiliul local al WOKKU a ajutat mai multe ţări din Europa, America de Sud, Africa să-şi formeze un astfel de fond. Ei pot contribui cu asistenţă tehnică, noi însă putem oferi un alt fel de ajutor – idei!
Referitor la cazurile de corupţie din sistemul moldovenesc al asociaţiilor de economii şi împrumut, nu cunoaştem şi nu ne putem exprima. În schimb, am văzut că există un angajament ferm al CNPF, Asociaţiei Centrale şi Corporaţiei de Finanţare Rurală de a contribui la îmbunătăţirea guvernării corporative, iar în acest mod pot fi preîntâmpinate şi cazurile de corupţie în cadrul asociaţiilor. Noi am povestit cum am reuşit să marginalizăm aceste cazuri în SUA şi sper că recomandările noastre vor fi utile pentru regulatorul sectorului.
– Asociaţiile autohtone sunt într-o concurenţă acerbă cu organizaţiile de microfinanţare, dar, mai cu seamă, cu instituţiile bancare. Cum derulează lucrurile în SUA şi care sunt sursele de finanţare pentru uniunile de credit?
Robert Taylor: Crezul meu este că orice persoană din orice colţ al lumi merită să aibă acces la produsele oferite de uniunile de credit, în caz contrar, trebuie să apeleze la serviciile unei bănci comerciale. Până la urmă, trăim într-o epocă avansată şi e firesc să existe concurenţă la fiecare pas. Totuşi, trebuie să facem o diferenţă simplă – băncile acţionează în interesul de a-şi majora profitul, iar uniunile de credit au cu totul altă misiune: reuşesc să ofere împrumuturi la condiţii mult mai avantajoase. Şi da, există concurenţă între uniunile de credit şi băncile americane, dar aceasta este doar în beneficiul membrilor. Recent, în cadrul uniunii de credit în care activez, a fost făcut un studiu. Acesta a constatat că în acele localităţi unde există măcar o uniune de credit, ratele dobânzilor percepute de bănci sunt mai mici.
Shane Berger: Cea mai bună sursă de finanţare pentru orice uniune de credit sunt depozitele atrase de la membrii ei. De fapt, în SUA o condiţie ca să devii membru al uniunii de credit este să-ţi deschizi un depozit, iar ulterior, aceste surse financiare devin bani ieftini pentru acordarea împrumuturilor. Pe acest spirit de cooperare trebuie să se bazeze o uniune de credit.
Lilia Platon
