Ministerul Economiei şi Infrastructurii s-a pronunţat pentru diversificarea exporturilor moldoveneşti

Ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici, s-a pronunţat pentru diversificarea exporturilor moldoveneşti. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a declarat în cadrul unei şedinţe cu privire la elaborarea şi implementarea activităţilor pentru promovarea exporturilor, atragerea investiţiilor şi promovarea imaginii ţării, prevăzute în Strategia naţională de dezvoltare “Moldova 2020”.

Chiril Gaburici a menţionat că ministerul are ca obiectiv trecerea de la modelul de creştere economică bazat pe consum către o creştere axată pe atragerea de investiţii şi pe dezvoltarea industriilor exportatoare.

“Dacă ne dorim să creştem exportul, trebuie să ne axăm pe fiecare ţară în parte, să analizăm care sunt cerinţele pieţei de acolo şi ce produse putem noi să le oferim. Totodată, este necesară diversificarea structurală a exporturilor moldoveneşti. Acest lucru ne va permite să cunoaştem ce şi cât producem, unde exportăm, care sunt pieţele unde putem deveni competitivi. Astfel vom dezvolta infrastructura industrială şi nu vom fi în situaţia în care am produs mai mult decât avem unde exporta”, a menţionat Chiril Gaburici.

El a subliniat că autorităţile şi exportatorii nu trebuie să se concentreze doar pe agricultură.

“Trebuie să promovăm şi alte ramuri unde ţara noastră are potenţial de dezvoltare: industria uşoară sau sectorul automotive. Astăzi, produsele moldoveneşti au un spectru mai îngust decât este cererea pe pieţele externe. Dorim să creăm condiţii favorabile, pentru ca antreprenorul să-şi poată diversifica mărfurile destinate exportului, ceea ce va echilibra balanţa comercială şi va duce la crearea de noi locuri de muncă bine plătite”, a declarat ministrul.

În cadrul şedinţei au mai fost discutate aspecte ce ţin de comerţul extern şi regimurile comerciale preferenţiale atât cu statele Uniunii Europene şi cele ale Comunităţii Statelor Independente, cât şi cu cele din partea euro-asiatică: Turcia, China, Egipt şi ţările EFTA, ceea ce va asigura o dezvoltare economică durabilă a Republicii Moldova.

Numarul ziarului: 
Nr.32 (756) din 15 august 2018