Asociaţia Investitorilor Străini (FIA) a marcat săptămâna trecută cea de-a 15-a aniversare sub sloganul “15 ani de investiţii în viitorul Republicii Moldova”. Organizaţia a fost fondată în septembrie 2003 şi a devenit prima asociaţie non-profit şi non-politică a companiilor cu capital străin care activează în Republica Moldova. Investiţia totală a companiilor-membre FIA este de aproximativ 1,15 miliarde euro.
Companiile-membre FIA consideră că prin schimbul de experienţă şi coordonarea comună a eforturilor investitorilor străini şi autorităţilor se poate forma o înţelegere clară a problemelor şi deciziilor specifice care afectează mediul de afaceri şi climatul investiţional în Republica Moldova. Esenţa acestei activităţi este reflectată în Cărţile Albe ale FIA, care descriu planurile de acţiune specifice pentru îmbunătăţirea climatului investiţional în ţară.
A 5-a ediţie a Cărţii Albe a fost prezentată în septembrie 2017 şi conţine 73 de propuneri în domenii precum legislaţie fiscală, relaţiile de muncă, concurenţă, sistemul bancar, energetică, subiecte funciare, medicină şi sănătate. Rezumând un an de lucru cu autorităţile din Moldova, după prezentarea Cărţii Albe din 2017, directorul executiv al FIA, Ana Groza, a menţionat nivelul de punere în aplicare a acestor propuneri: 70% din propunerile FIA au fost acceptate, 18%, adică 13 propuneri, sunt deja implementate şi aplicate în practică, iar alte 38 de propuneri (52%) se află în stadiul de proiecte de lege, hotărâri ale Guvernului etc.
“Investitorii străini au adus în Moldova nu doar bani. Am creat un mediu care ne permite nu numai să asigurăm dezvoltarea durabilă a afacerilor noastre, dar şi să influenţăm pozitiv dezvoltarea durabilă a întregii ţări”, a declarat preşedintele FIA Alexander Koss. El a adăugat că perspectiva investiţiilor în Moldova, inclusiv a celor străine, depinde în mod direct de cât de mult atât investitorii, cât şi Guvernul sunt vizionari şi capabili să facă faţă provocărilor – globale şi locale. “În acelaşi timp, nu vrem să măsurăm totul cu perioade scurte – de la alegeri la alegeri. Asociaţia Investitorilor Străini este în afara politicii şi este capabilă să interacţioneze eficient cu fiecare guvern. Cu o viteză şi eficienţă diferită, însă experienţa de 15 ani a FIA şi mai ales ultimii doi ani au arătat că expertiza şi viziunea noastră sunt mereu la mare căutare”, a spus preşedintele FIA.
Şefii companiilor-membre ale FIA notează că astăzi Moldova nu se poate îndepărta de schimbările globale legate de provocările la scară largă, cum ar fi încălzirea globală şi cea de-a patra revoluţie industrială prevăzută.
Prezent la eveniment, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a menţionat că meritul investitorilor străini nu constă doar în afluxul de capital în economia ţării, dar şi asigurarea dezvoltării durabile a mediului de afaceri.
“Asociaţia Investitorilor Străini nu înseamnă doar o comunitate a oamenilor de afaceri, ci vorbim despre o echipă de profesionişti care, împreună cu autorităţile, promovează cele mai bune politici în vederea atragerii investiţiilor şi îmbunătăţirii mediului de afaceri”, a declarat Andrian Candu.
Preşedintele Parlamentului a apreciat propunerile valoroase care au venit, de-a lungul timpului, din partea mediului de afaceri şi a făcut o trecere în revistă a politicilor realizate de autorităţi pentru ca mediul de afaceri să fie mai atractiv. Speakerul a remarcat faptul că oamenii de afaceri au contribuit la reforma regulatorie şi reforma fiscală, semnalând şi abuzurile instituţiilor care ar fi putut să se implice în activitatea mediului de afaceri.
Venirea unei companii străine în Republica Moldova înseamnă nu doar bani şi profit, înseamnă educaţia angajaţilor şi politica corporativă, inovaţii, ştiinţă, dezvoltare în diferite domenii, a punctat Andrian Candu. „Prezenţa companiilor străine în Moldova este importantă pentru economie, deja este vorba de investiţii de peste un miliard de euro în Republica Moldova. Pe lângă asta sunt aduse inovaţii, o anumită cultură corporativă. Asociaţia Investitorilor Străini a jucat şi joacă un rol important în promovarea politicilor şi reformelor în mediul de afaceri, în aşa fel încât Moldova să devină o piaţă şi o ţară în care economia să crească”, a mai notat Andrian Candu.
La rândul său, ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici, a îndemnat oamenii de afaceri să vină cu iniţiative, care ar contribui la modernizarea economiei naţionale. “Îmi amintesc că acum şapte ani făceam şi eu parte din Consiliul de directori ai Asociaţiei şi mă bucur să văd numărul membrilor crescând. Mă bucur că muncim şi reuşim, în parteneriat, să creăm condiţii favorabile pentru toţi cei care vin şi investesc. Vă mulţumesc tuturor pentru încrederea avută în ţara noastră, pentru că aţi venit, aţi investit şi continuaţi să vă creşteţi afacerile aici, în Republica Moldova”, a menţionat ministrul Chiril Gaburici.
În prezent, Asociaţia Investitorilor Străini este formată din 18 membri din 11 ţări – cele mai mari companii din Republica Moldova cu capital străin, în cadrul cărora lucrează peste 16.500 de persoane. Aceste companii funcţionează în aproape toate sectoarele economiei: industrie, agricultură, infrastructură, telecomunicaţii, medicină, distribuţie, consultanţă etc.
Din componenţa Asociaţiei Investitorilor Străini fac parte companii din Franţa, Germania, Marea Britanie, Turcia, Austria, Suedia, Japonia, Ucraina, Italia şi Kazahstan.
Lilia Alcază