S.A. ICAM este o întreprindere veche, cu tradiţii. A reuşit să supravieţuiască “seismelor” care au tot zdruncinat spaţiul economic postsovietic în ultimii douăzeci de ani. S.A. ICAM există pe piaţa moldovenească al şaptelea deceniu, mobila produsă aici fiind foarte apreciată de consumatorul autohton. Recent, întreprinderea a participat la expoziţia “Furniture”, organizată la Centrul expoziţional internaţional Moldexpo, în perioada 21-25 septembrie. Mobilele de la standul ICAM impresionau prin aspectul sobru, clasic, dar şi modern, prin designul inteligent, capabil să satisfacă chiar şi cele mai rafinate gusturi. Tot aici, la stand, l-am întâlnit pe Leonid Todorov, director general al întreprinderii de producere şi comerţ ICAM şi i-am şi solicitat un interviu.
– Stimate dle Leonid Todorov, ce părere aveţi despre expoziţia la care tocmai participaţi. Aveţi solicitări, aţi încheiat contracte?
– Avem câteva propuneri de colaborare importante. Expoziţia mi se pare reuşită. Despre noi pot spune că ne străduim să nu ratăm asemenea acţiuni, unde ne putem expune produsele şi putem vedea ce fac şi alte întreprinderi. Este o modalitate de a ne face un pic de publicitate, dar şi o şansă de a găsi noi clienţi. Noi suntem deschişi pentru colaborare şi ne străduim să ne respectăm atât pe noi, cât şi pe clienţii noştiri.
– Care este aria de activitate a S.A. ICAM în momentul de faţă?
– Întreprinderea noastră este una dintre cele mai vechi din republică. Recent, a împlinit 65 de ani. Am activat pe parcursul acestei perioade, practic, fără întreruperi. Întreprinderea are un magazin al său, de 3000 m.p., unde expunem tot ce producem. De notat, că producem mai mult de 200 de titluri. Facem dormitoare, bucătării, paturi pentru copii, scaune, mese, mobilă moale, foarte variată. Avem tot ce şi-ar dori oricare dintre cumpărătorii noştri. Producem mobilă atât pentru cumpărătorii bogaţi, cât şi pentru cei cu venituri mai modeste. Aş putea spune că, pentru categoriile de cumpărători cu venituri mici, producem mobila cea mai ieftină de pe piaţă. Avem utilaje dintre cele mai moderne. Scopul nostru e ca oricine ar intra în magazinul nostru, să-şi poată găsi mobilă pe plac.
– Cum stau lucrurile la capitolul angajaţi?
– Avem două sute de persoane angajate permanent. Cândva erau peste o mie. Avem muncitori care lucrează de 30-40 de ani, dar avem şi tineri de 20 de ani. Salariile sunt de 3-5 mii lei lunar. Poate nu este chiar atât de mult, pentru această perioadă, dar e un salariu stabil. Angajaţii ştiu că la o anumită dată a lunii îşi vor ridica salariul şi că acesta nu întârzie niciodată. În afaraă de aceasta, angajaţii noştri pot lua prânzul, gratuit, zilnic, oferit de întreprindere. Pentru că un om flămând nu va lucra calitativ. Eu cred că muncitorii sunt foarte mulţumiţi.
– Cum rezistaţi în aceste timpuri de criză?
– În perioada sovietică mai activau aproximativ 20 de asemenea întreprinderi pe teritoriul Moldovei. Acum, dintre cei vechi am rămas doar noi. Restul au ”murit”. Nouă tot nu ne vine uşor. Dar acceptăm orice comandă, care promite un profit cât de mic, altfel ne-am duce şi noi de râpă. Sunt perioade când nici vânzări nu prea avem. Ne salvează tenderele, deoarece nu ratăm nici o şansă de a participa la tenderele organizate de anumite instituţii.
– Ce reprezintă aceste comenzi?
– În ultima perioadă am făcut multă mobilă pentru copii, pentru şcoli şi grădiniţe: bănci, scaune, dulăpioare. În mod normal, asemenea obiecte nu aduc mari venituri, deoarece cheltuielile de producere sunt aproape aceleaşi ca şi la mobilele obişnuite. Totuşi, când e vorba de comenzi mari, lucrurile stau un pic altfel.
– Cine sunt clienţii Dvs. cei mai importanţi?
– Am avut mai multe comenzi de la Fondul de Investiţii Sociale, comenzi câştigate prin tender. În prezent facem pentru grădiniţe căsuţe din lemn pentru terenurile de joacă, foarte frumoase. Anul acesta am mobilat astfel 12 grădiniţe, din Cimişlia, Ungheni şi în alte raioane. Altă comandă, obţinută tot prin tender, ne-a parvenit de la Academia de Şah din R. Moldova, care a comandat mobilier pentru clasele de şah, ce urmează să se deschidă pe tot teritoriul republicii. Deja am realizat primele seturi. Dacă e să vorbim în cifre, atunci rulajul anual al întreprinderii e de 15 milioane de lei.
– Lucraţi numai pentru piaţa internă sau şi pentru export?
– Cândva exportam, însă după destrămarea Uniunii Sovietice, odată cu înăsprirea condiţiilor economice, cu creşterea cheltuielilor de transport, ne-am orientat către piaţa internă. Am avut, e adevărat, şi un contract cu o firmă americană, dar n-a durat prea mult, deoarece s-au răzgândit americanii.
– Ce ne puteţi spune despre acţionarii şi acţiunile S.A. ICAM?
– Acţionarii noştri îşi ridică anual dividendele, nu avem probleme în acest sens, iar acţiunile noastre nu se vând. Oamenii au în fiecare an un venit de pe urma lor, venit ce variază în funcţie de numărul de acţiuni pe care le au în posesie. Sunt acţionari care primesc şi 10, şi 15 mii de lei anual. Ce sens ar avea să le vândă?
– Care este costul unei acţiuni ICAM?
– Preţul unei acţiuni e de 5 lei, dividendul fiind de 10%, adică 0,5 lei.
A discutat Ana Struţă