La 1 ianuarie 2023 va intra în vigoare noua Lege privind activitatea de asigurare sau de reasigurare

Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) reaminteşte că, începând cu 1 ianuarie 2023, va intra în vigoare noua Lege privind activitatea de asigurare sau de reasigurare. În scopul aducerii în concordanţă a activităţii participanţilor profesionişti la noile prevederi legale, CNPF îndeamnă entităţile vizate să se familiarizeze din timp cu reglementările documentului respectiv.

Legea privind activitatea de asigurare sau de reasigurare reglementează regulile de înregistrare, autorizare, licenţiere, precum şi activitatea de asigurare sau de reasigurare şi cea de intermediar. De asemenea, aceasta stabileşte cerinţele prudenţiale pentru participanţii pe piaţa de asigurări şi regulile de supraveghere a societăţilor de asigurări sau de reasigurări.

Noul document stipulează o majorare treptată a cerinţei de capital minim (capital propriu) pentru societăţile de asigurări, care va putea fi realizată în etape, pe parcursul a cinci ani.

Totodată, actul normativ prevede şi o conformare etapizată (în patru ani) la restricţiile normative privind activele admise pentru acoperirea rezervelor tehnice şi la cerinţa de capital minim.

De menţionat că, începând cu 1 ianuarie 2023, Legea cu privire la asigurări (nr. 407/2006) va fi abrogată. Reglementările emise de autoritatea de supraveghere în baza Legii nr. 407/2006 vor fi aplicate în continuare în măsura în care nu contravin Legii cu privire la activitatea de asigurare sau de reasigurare, până la declararea explicită a nulităţii lor, context în care CNPF a iniţiat elaborarea cadrului regulator secundar.

Amintim că, Legea privind activitatea de asigurare sau de reasigurare a fost votată de Parlament la 7 aprilie 2022.

Documentul a fost elaborat de CNPF cu asistenţa tehnică a experţilor Băncii Mondiale, în cadrul proiectului “Reforma pieţei de asigurări din Moldova” şi are drept scop transpunerea parţială a Directivei 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25.11.2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi reasigurare.

Pentru a asigura transparenţa activităţii şi a simplifica accesul la informaţie pentru toate părţile interesate, precum investitorii străini, autorităţile de supraveghere financiară nebancară din alte state, organismele internaţionale ş.a., CNPF a tradus documentul în limba engleză.

Notă: Textul legii în limba engleză reprezintă o traducere neoficială.

Serviciul de presă al CNPF

Numarul ziarului: 
Nr.51 (975) din 28 decembrie 2022