Interviu acordat în exclusivitate agenţiei “INFOTAG” de către şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru
– Domnule Prisăcaru, ce aşteaptă persoanele juridice şi fizice în domeniul administrării fiscale în 2015?
– Numai bine. Iar despre perspectivele activităţii mele în anul viitor astăzi este inoportun de vorbit. Decizia de demisie poate fi luată în orice moment. În plus, un aspect decisiv va fi cine va ocupa postul de ministru al Finanţelor. Nu voi accepta să lucrez cu orice ministru.
– Veţi pleca, lăsând nerealizate multiplele planuri profesionale?
– Acestea sunt actualele realităţi legislative. Dacă Parlamentul ar fi examinat şi adoptat iniţiativele legislative propuse de IFPS, atunci despre viziunile mele în ceea ce priveşte îndeplinirea sarcinilor în 2015 puteam vorbi deja astăzi.
– Să presupunem că Parlamentul a accepta propunerile IFPS. Ce s-ar fi schimbat în activitatea Serviciului fiscal?
– În primul rând – statutul juridic al Serviciului Fiscal de Stat (SFS). În prezent, IFPS este o persoană juridică. Acelaşi statut îl au şi alte 35 de inspecţii fiscale teritoriale care au buget, drepturi şi obligaţii separate. Şeful IFPS nu are dreptul să se implice în activitatea organelor teritoriale şi în politica de personal. Se implică doar în cazul apariţiei divergenţelor între inspectoratele locale şi contribuabili, dar şi atunci IFPS se implică la cererea agentului economic.
Serviciul Fiscal de Stat trebuie să fie o singură persoană juridică, cum este, de exemplu, în ţările din Europa occidentală. Cum sunt astăzi în Moldova Curtea de Conturi, Serviciul Vamal şi Casa Naţională de Asigurări Sociale. Modificarea juridică a statutului SFS va economisi bani din buget şi va oferi conducătorilor libertate juridică la luarea deciziilor privind utilizarea raţională a resurselor umane. În legătură cu trecerea, deja în curând, la comunicarea prin poşta electronică între contribuabili şi fiscalităţi, direcţia de deservire poate fi amplasată, de exemplu, la Briceni, iar direcţia marilor contribuabili, să zicem, la Ceadîr-Lunga.
– Actuala denumire a serviciului, de asemenea, va fi modificată?
– Denumirea va rămâne aceiaşi, însă şeful SFS va fi numit în funcţie nu de ministrul Finanţelor, ci de Guvern, pe un mandat de şase ani.
– De ce anume pentru un astfel de termen?
– Pentru că, indiferent de aprobarea noii componenţe a Guvernului, după desfăşurarea alegerilor parlamentare, să fie continuitate în activitatea SFS.
– De ce, atunci, nu pentru cinci ani?
– În multe ţări europene şeful Serviciului fiscal este numit chiar pentru şapte ani, dar, în schimb, poate ocupa acest post cel mult două mandate.
– Amendamentele legislative elaborate prevăd că SFS nu se va mai supune Ministerului Finanţelor?
– Nu. Ministerul este responsabil de realizarea politicii bugetare, fiscale, vamale, de contabilitate. Pentru coordonarea eficientă a activităţii, ar fi rezonabil ca SFS să fie subordonat Ministerului Finanţelor. Repet: pentru coordonarea activităţii, nu pentru supravegherea SFS, cu atât mai mult pentru a da ordine în legătură cu administrarea fiscală. Nici într-o lege moldovenească nu se vorbeşte că ministrul, cu atât mai mult viceministrul (aşa-numitul supraveghetor al SFS), este responsabil de administrarea fiscală. Responsabil este şeful IFPS. De aceea, toate ordinele ministrului sau viceministrului în acest sens sunt ilegale. Or, cu conducerea Ministerului Finanţelor întotdeauna găsim limbă comună. Blocarea iniţiativelor IFPS, deseori, are loc la nivel secundar, ba chiar primar. Iar direcţia politicii fiscale din cadrul Ministerului, în general, se consideră că este superioară IFPS. Ridicol, dacă nu ar fi atât de trist.
De aceea în noul proiect al legii se prevede delimitarea aplicării politicii fiscale de aplicarea politicii de administrare fiscală. De prima, este responsabil Ministerul Finanţelor, de a doua – SFS. În procesul de lucru în privinţa contribuabilului, la calcularea impozitelor, apar multe întrebări. Obligaţia organului fiscal este să ofere răspunsurile necesare. Este inadmisibil de a ţine contribuabilul în ignoranţă pe parcursul mai multor luni. De aceea, în noua lege se propune de a introduce răspundere individuală pentru acordarea răspunsurilor întârziate şi incorecte.
– La alegerile parlamentare precedente, pe lista PLDM numele dumneavoastră a figurat în a doua sută. În lista PLDM de la alegerile recente nu sunteţi menţionat. Nu v-aţi indispus?
– M-am interesat. Mi s-a răspuns că doresc să folosească potenţialul meu profesional în structurile executive ale puterii.
– Şefii de partid deseori vi se adresează cu rugăminţi de a “înţelege” situaţia unui anumit agent economic?
– Pot spune, cu mâna pe Biblie, că pe parcursul a 1,5 ani de când sunt în funcţia de şef al inspectoratului, niciodată nu s-a întâmplat aşa ceva. Iurie Leancă de trei ori a vizitat IFPS. Datorită Premierului, IFPS are la dispoziţie o clădire pentru amplasarea Serviciului Fiscal.
– Clădirea trebuie reconstruită. Pentru aceste scopuri este prevăzută finanţare?
– Da, finanţarea în acest scop este prevăzută în proiectul legii privind bugetul de stat pentru 2015. Deja a fost elaborat proiectul de renovare. Va fi cea mai modernă clădire în care au fost amplasate ministere şi structuri ale RM. E un proiect reuşit, realizat cu scopul de a contribui la activitatea fructuoasă a colaboratorilor IFPS, precum şi a contribuabililor. De exemplu, planificăm să amenajăm o odaie de joacă pentru copii, în cazul în care contribuabilii vor veni cu copiii.
– Finanţarea abia urmează a fi acordată, iar proiectul deja este elaborat. Institutul de Proiectări a realizat acest proiect din contul viitoarei plăţi?
– Elaborarea proiectului a fost achitată din economiile resurselor bugetare prevăzute pentru finanţarea IFPS în 2014. Din aceleaşi economii au fost conectate gratis la serviciile electronice ale Serviciului fiscal întreprinderile mici şi mijlocii (cei ce plătesc TVA sunt conectaţi gratis). Businessul mic şi mijlociu trebuie sprijinit nu doar în declaraţii, dar şi prin fapte!