Dreptul de control al angajatorului asupra concediului medical

Interviu în exclusivitate cu directorul general al Societăţii pe acţiuni “Casa Mobilei”, Adrian Severovan

Angajatorii care plătesc lucrătorilor concediu medical, nu ar trebui să fie privaţi de dreptul de control, precum şi de posibilitatea de a încheia contracte pentru îngrijirea medicală a lucrătorilor cu centre private şi clinici.

– Există opinia că angajatorii din Moldova nu sunt mulţumiţi cu ordinul de a plăti indemnizaţii angajaţilor în timp ce aceştia sunt în concediu medical în primele cinci zile. De ce?

– Pentru că un astfel de ordin este anti-antreprenorial.

– Dar cum rămâne cu “responsabilitatea socială” a companiilor?

– Companiile au un alt scop. Scopul lor este de a acumula un profit. Dar responsabilitatea înseamnă să achiţi la timp în diverse bugete taxe şi impozite, contribuţii, din cauza cărora statul ar trebui, în primul rând, să efectueze compensaţia pentru zilele aflate în concediu medical. Statul, prin introducerea acestei obligaţii, nu a definit modul în care aceste costuri trebuie să fie calculate de către angajator.

Costul de producţie sau de distribuţie nu sunt un aglomerat de costuri haotice. Aceasta este o listă a unor componente de cost. De exemplu, cheltuielile pentru remunerarea forţei de muncă şi costul materialelor, contribuţiile la fondul de asigurări sociale şi cel medical, uzura utilajului, impozitele şi taxele obligatorii. Aceste cheltuieli, ce sunt ele?

Salariu? Nu, din moment ce Codul Muncii al Republicii Moldova precizează că salariul reprezintă orice recompensă sau câştig evaluat în bani, plătit salariatului de către angajator în temeiul contractului individual de muncă, pentru munca prestată sau care urmează a fi prestată.

Contribuţii la bugetul asigurărilor sociale? Nu. Deoarece legile anuale ale bugetului de asigurări sociale nu prevăd contribuţii din aceste plăţi.

Taxe sau impozite? Nu. Deoarece Codul Fiscal nu consideră aceşti “bani” drept impozit. Iar la calcularea sarcinii fiscale pentru afaceri, de asemenea, nu sunt luate în considerare, ceea ce, în opinia mea, este greşit, având în vedere că plata indemnizaţiilor este o obligaţie impusă de stat. Am întrebat la biroul de statistică: de ce nu iau în considerare aceste costuri la calcularea sarcinii fiscale? Şi am primit răspunsul: aceste cheltuieli nu sunt taxe sau impozite!

Guvernul nu le consideră ca fiind o sarcină fiscală, iar antreprenorii sunt obligaţi să le achite. Problema se agravează în momentul în care aceşti antreprenori doresc să iniţieze o afacere cu investitori străini. Ei pun întrebarea: de ce sarcina fiscală oficială este exprimată în unele cifre, iar cea reală – în altele? Iar răspunsul nu este deloc plăcut. Partenerii străini sunt interesaţi de rezultatul final al unei afaceri – profitul. Iar plata indemnizaţiilor reduce acest profit. Şi dacă dorim ca în Moldova să vină investiţii serioase, trebuie să avem reguli clare şi lipsite de ambiguitate.

– În cazul în care Guvernul va considera plata “concediului medical” drept o sarcină fiscală, va dispărea oare nedumerirea angajatorului?

– În ceea ce priveşte semnificaţia statistică – da. Dar problema are un alt aspect, ceea ce face ca angajatorii să fie stresaţi. Nu toată lumea ştie cum a fost pusă în aplicare această practică. La început, a fost obligatoriu să se plătească angajatului o zi de concediu medical, apoi trei, acum cinci, iar mâine ce surprize ar trebui să mai aşteptăm?

Dar angajatorii sunt interesaţi nu numai de răspunsul la această întrebare. Este, de asemenea, important ca “certificatul de concediu medical” al salariatului să fie eliberat de o instituţie medicală cu care acesta a semnat un contract. Desigur, în cazul în care doreşte acest lucru.

Infecţiile respiratorii acute (ARI) sau gripa sunt tratate, în general, într-o săptămână. Ele reprezintă, în total, 75-80% dintre boli. Nici spitalele, acum, mai mult de o săptămână nu ţin pacienţii. Reiese că statul, a transferat obligaţia de a plăti concediul medical angajatorilor. Şi dacă e aşa, atunci de ce, în afară de aceste cheltuieli, ne obligă să achităm contribuţii de asigurări sociale de stat datorate de angajator în mărime de 23%?! Apoi se mai achită şi contribuţii individuale din contul salaria­ţilor în mărime de 6%. Ar fi fost mult mai logic dacă statul ar retrage angajatorilor această responsabilitate financiară. Cu toate acestea, mulţi angajatori sunt preocupaţi nu numai de plata pentru primele cinci zile de concediu medical, dar şi de faptul că nu au niciun drept legal de a efectua verificări pentru a vedea dacă angajatul este bolnav sau a decis să-şi aranjeze un scurt concediu plătit.

– După recuperare, salariatul nu prezintă certificat de concediu medical?

– Ba da, însă angajatorul trebuie să se asigure că angajatul nu “îl duce de nas”. Când statul achita salariatului primele cinci zile de concediu medical, acesta avea dreptul de a exercita un control asupra persoanei pentru a vedea dacă urmează un tratament. Angajatorul, astăzi, este lipsit de o astfel de posibilitate. De ce?

În plus, companiile care plătesc pentru primele câteva zile de concediu medical, ar trebui să obţină dreptul de a încheia contracte cu instituţii medicale (indiferent dacă acestea sunt publice sau private), unde salariaţii vor trebui să se adreseze pentru tratament, în cazul în care aceştia s-au îmbolnăvit.

– Este oare constituţional să impui un angajat ca la primele simptome ale bolii, să nu se adreseze la clinica unde este înregistrat, ci să meargă la instituţia cu care compania a încheiat un contract?

– Verdictul dacă este constituţional sau nu ar trebui să decidă Curtea Constituţională. Dar statul, punând responsabilităţile pe umerii angajatorilor, în scopul de a plăti indemnizaţii pentru cele cinci zile de concediu medical, nu s-a deranjat să le ofere posibilităţi de control. Acest lucru nu se aplică în cazurile în care salariatul este internat în spital de urgenţă. Într-un spital exisă întotdeauna posibilitatea de a vizita pacientul.

– În cazul în care angajatul nu doreşte să se adreseze instituţiei medicale sugerate, cine ar trebui, în acest caz, să plătească indemnizaţia?

– Statul. Salariaţii aduc contribuţii, din veniturile lor, în bugetul asigurărilor sociale. În plus, angajatorul achită, de asemenea, în fond o mulţime de bani. Aici este un lucru şi mai important de observat. Şeful companiei, în bază de non-divulgare a secretului medical, ar trebui să deţină informaţia despre bolile de care suferă subordonaţii săi. Acest lucru nu înseamnă că o persoană care suferă, de exemplu, de epilepsie, ar trebui să fie privată de dreptul la muncă. Este un drept care ar trebui să fie garantat. Cu toate acestea, compania trebuie să ştie despre boala lui cronică. Cel puţin, cu scopul de a lua măsuri corespunzătoare în cazul unei crize la locul de muncă.

– Antreprenorii sunt confuzi de faptul că o sumă semnificativă este transferată în bugetul de asigurări sociale, iar certificatele de concediu medical sunt eliberate de instituţiile medicale.

– Nu contează ce instituţie a eliberat certificatul medical. Este important ca acesta să fie eliberat de o instituţie în care avem încredere.
Vreau să pun punct acestei probleme şi să ridic o altă întrebare importantă care mă îngrijorează. Astăzi, în Moldova, nivelul serviciilor de sănătate publică este scăzut. Mulţi oameni care doresc să obţină ajutor profesionist în tratarea maladiilor merg în clinici private sau apelează la specialişti cu renume. Iar dacă acest lucru este OK, atunci medicina privată ar trebui să aibă aceleaşi drepturi ca şi cea de stat. Şi nu ar trebui să fie nicio restricţie, în cazul în care o entitate doreşte să încheie un contract colectiv pentru îngrijirea medicală a salariaţilor săi cu un centru medical privat. Şi nu numai pentru tratarea lucrătorilor în timpul concediului medical, dar şi pentru efectuarea unor proceduri de prevenire sau menţinere a sănătăţii angajaţilor.

– Vă mulţumesc pentru interviu!

Infotag

Numarul ziarului: 
Nr.37 (658) din 21 septembrie 2016