Toate entităţile economice ce deţin statut de plătitor a TVA şi cele care nu sunt înregistrate în calitate de plătitor a TVA, însă au obligativitatea ţinerii evidenţei contabile, vor utiliza, în procesul desfăşurării activităţii economico-financiare, formularul cu regim special – factura fiscală unificată pentru documentarea atât a livrărilor impozabile cu TVA, cât şi a celor neimpozabile. Reglementarea intră în vigoare începând cu 28 octombrie curent, a anunţat şefa de direcţie de la Ministerul Finanţelor, Alesea Boghiu, în cadrul unei conferinţe de presă, transmite MOLDPRES.
Sursa citată a menţionat că scopul acestei schimbări este de a simplifica modul de documentare a operaţiunilor economice prin utilizarea unui singur document primar cu regim special pentru justificarea operaţiunilor de livrare a activelor şi serviciilor, indiferent de faptul dacă acestea sunt impozabile cu TVA.
„Pentru facilitarea utilizării de către entitate a formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală” a fost aprobat formularul facturii fiscale noi, precum şi instrucţiunea privind completarea acesteia. Totodată, factura fiscală se va utiliza şi în cazurile transportării/transmiterii activelor fără transferarea dreptului de proprietate”, a spus Alesea Boghiu.
La rândul său, şeful-adjunct de direcţie din cadrul Serviciului Fiscal de Stat (SFS), Igor Stavinschi, a specificat că însăşi procesul de obţinere a facturilor fiscale de model nou nu a fost modificat. „Ca şi până acum, entităţile care solicită documente primare de strictă evidenţă, vor putea beneficia şi în continuare de serviciile fiscale electronice, care permit comandarea lor la distanţă de la Serviciul Fiscal de Stat. Totodată, preţul facturilor fiscale de tip nou nu va fi modificat”, a afirmat Stavinschi.
Aceeaşi sursă a precizat că stocurile facturilor şi facturilor fiscale executate tipografic până la 28 octombrie curent pot fi utilizate până la epuizarea totală.
Conform datelor SFS, pe parcursul ultimilor doi ani are răspândire tot mai largă în rândul contribuabililor metoda de obţinere a facturii fiscale prin atribuirea de către SFS a diapazonului de serie şi numere. Această procedură se realizează exclusiv prin canale electronice de comunicare între autoritatea fiscală şi contribuabili. Astfel, pe parcursul anului 2016, de către Serviciul Fiscal de Stat au fost atribuite pe această cale, 11,4 milioane de serii şi numere pentru imprimarea de sine stătător a facturilor şi facturilor fiscale, iar în nouă luni ale acestui an au fost deja eliberate 13,8 milioane de serii şi numere.