Decizii ale Consiliului de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare

În cadrul şedinţei din 29 decembrie 2022, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), potrivit obiectivelor de bază şi atribuţiilor conferite de legea-cadru, a aprobat o serie de decizii aferente pieţei financiare nebancare, inter alia:

I. Autorizare

• Radierea din Registrul organizaţiilor de creditare nebancară autorizate a următoarelor OCN-uri: „EURO CREDIT GRUP” SRL, „LUCKY INVEST” SRL şi „PERSONAL-CREDIT” SRL, în baza cererilor depuse.

• Înregistrarea AA „EURO-ASIST” SRL în Registrul agenţilor de asigurare şi agenţilor bancassurance. De asemenea, au fost aprobate candidaturile propuse pentru funcţia de administrator al entităţii respective – dl Josan Mihail şi de contabil-şef – dna Josan Victoria.

• Înregistrarea AA „AUTOASIG” SRL în Registrul agenţilor de asigurare şi agenţilor bancassurance. Totodată, au fost aprobate candidaturile înaintate pentru funcţia de administrator al entităţii – dna Tatiana Cheptea şi de contabil-şef – dna Angela Şişcanu.

• Eliberarea BAR „AMBER ASIG” SRL a licenţei pentru dreptul de a desfăşura activitate de intermediere în asigurări şi/sau reasigurări, pe termen nelimitat. Activitatea licenţiată se va desfăşura pe adresa: mun. Chişinău, str. Mihai Eminescu 30 „E”. În aceeaşi şedinţă, a fost aprobată candidatura dlui Ion Postovanu în funcţia de administrator al acestei entităţi. De asemenea, a fost exprimat acordul pentru delegarea împuternicirilor contabilului-şef al BAR „AMBER ASIG” SRL către compania „BANAGA CONSULTING” SRL.

• Înregistrarea în Registrul agenţilor de asigurare şi agenţilor bancassurance a OCN „FLEX FINANCIAL” SRL.

• Aprobarea dlui Ion Bicec în funcţia de contabil-şef al CA “GARANŢIE” SA.

• Înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare:
– conform dării de seamă privind rezultatele emisiunii suplimentare de acţiuni ale „AGROPRODSERVICE” SA, în sumă de 580 000 lei, în număr de 58 000 acţiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 10 lei, din contul capitalului propriu;
– a restructurării emisiunilor anterioare de valori mobiliare plasate de „CARTUŞ” SA, prin mărirea valorii nominale a unei acţiuni ordinare nominative de la 1 leu la 3 lei, respectiv, majorarea capitalului social cu 247 124 lei din contul capitalului propriu. Capitalul social al societăţii după restructurarea emisiunilor va constitui 370 686 lei, divizat în 123 562 acţiuni ordinare nominative de clasa I, cu valoarea nominală de 3 lei;
– conform dării de seamă privind rezultatele emisiunii suplimentare de acţiuni ale „ENERGOCOM” SA, în sumă de 511 000 000 lei, în număr de 511 000 acţiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 1 000 lei, din contul mijloacelor băneşti;
– conform dării de seamă privind rezultatele emisiunii suplimentare de acţiuni ale „MINA DIN CHIŞINĂU” SA, în sumă de 8 411 510 lei, în număr de 841 151 acţiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 10 lei, din contul mijloacelor băneşti.

• Autorizarea reorganizării „DUNAV” SA prin transformare în societate cu răspundere limitată.

• Radierea din Registrul emitenţilor de valori mobiliare, în rezultatul reorganizării prin transformare în societăţi cu răspundere limitată, a valorilor mobiliare emise anterior de societăţile pe acţiuni:
– „AJUTORUL”, în număr de 24 292 acţiuni ordinare nominative;
– CAFENEA “VISTERNICENI”, în număr de 18 005 acţiuni ordinare nominative;
– „MOLMETAL”, în număr de 1000 acţiuni ordinare nominative.

II. Supraveghere

• Prescrierea repetată administratorului OCN „ZOOM CREDIT” SRL să execute, în termen de 60 zile, Hotărârea CNPF nr. 20/1/2022. Concomitent, organizaţia urmează să întreprindă toate măsurile necesare şi să depună diligenţă maximă în vederea conformării necondiţio­nate prevederilor hotărârii menţio­nate şi să informeze săptămânal autoritatea de supraveghere privind măsurile întreprinse, inclusiv cu anexarea copiilor documentelor confirmative.

• Aprobarea rezultatelor controlului complex privind respectarea de către AEÎ “VIIŞOARA-DOMNEASCĂ” a cadrului normativ aferent activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut, pentru perioada de activitate 01.11.2019-31.10.2022. Totodată, autoritatea de supraveghere a prescris administratorilor entităţii respective să depună diligenţă în vederea conformării activităţii pe piaţa financiară nebancară cerinţelor regulamentare şi să întreprindă măsurile de rigoare în vederea înlăturării abaterilor reflectate în cadrul misiunii de control.

• Suspendarea, până pe 22.06.2023, a activităţii AA „MODERN-ASIG” SRL, cu înregistrarea menţiunii respective în Registrul agenţilor de asigurare şi agenţilor bancassurance, la cererea acestuia.

• Aplicarea sancţiunii sub formă de retragere a certificatului de calificare eliberat dlui Oleg Carauş, administrator al SI „VALINVEST” SA, pentru dreptul de a activa pe piaţa de capital. Totodată, administratorul societăţii respective, în termen de 5 zile, urmează să depună la CNPF certificatul de calificare în original.

În cadrul şedinţei din 10 ianuarie 2023, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, potrivit obiectivelor de bază şi atribuţiilor conferite de legea-cadru, a aprobat o serie de decizii aferente pieţei financiare nebancare, inter alia:

Autorizare

• Radierea OCN „START CREDIT” SRL din Registrul agenţilor de asigurare şi agenţilor bancassurance, în baza cererii depuse.

• Radierea din Registrul emitenţilor de valori mobiliare, în rezultatul lichidării, a valorilor mobiliare emise anterior de societăţile pe acţiuni:
– „MALTEX GRUP”, în număr de 2 acţiuni ordinare nominative;
– „ASTRAEA”, în număr de 22 958 acţiuni ordinare nominative.

• Radierea OCN „LIKE CREDIT” SRL din Registrul organizaţiilor de creditare nebancară autorizate. În acelaşi timp, se interzice desfăşurarea activităţilor de creditare nebancară, OCN „LIKE CREDIT” SRL gestionând creditele acordate anterior datei de suspendare a activităţii, cu respectarea legislaţiei în vigoare.

Serviciul de presă al CNPF

Numarul ziarului: 
Nr.01 (976) din 11 ianuarie 2023