Decizii ale Consiliului de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare

În cadrul şedinţei ordinare publice din 3 februarie 2022, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), potrivit misiunii şi atribuţiilor conferite de legea-cadru, a aprobat decizii aferente pieţei financiare nonbancare, mai cu seamă:

I. Reglementare

• Modificarea Anexei nr. 4 din Hotărârea CNPF nr. 20/5/2008 cu privire la aprobarea formei şi conţinutului cererilor de asigurare, contractelor de asigurare şi poliţelor de asigurare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, urmare a schimbării conţinutului certificatului de asigurare “Carte Verde”, după retragerea Regatului Unit al Marii Britanii din Spaţiul Economic European. Astfel, începând cu 28 septembrie 2021 соdul utilizat în certificatul de asigurare „Carte Verde” pentru regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord este substituit din „GB” în „UK”. O altă modificare a conţinutului certificatului de asigurare „Саrtе Verde” a fost determinată de eliminarea casetei cu indicarea statului Israel, codul ţării „IL”, după retragerea, începând cu 1 ianuarie 2022, a statului Israel din Sistemul International de Asigurare „Carte Verde”. Documentul urmează să fie supus procedurii de consultări publice.

II. Autorizare

• Aprobarea Firmei de audit „MOLD­AUDITING” SRL şi a membrilor echipei acesteia pentru efectuarea misiunilor de audit obligatoriu pentru perioada de gestiune aferentă anului 2021 în cadrul „ACORD GRUP” SA, după cum urmează:
– auditul situaţiilor financiare (în componenţa: D. Plugaru, L. Solomon-Griniuc şi N. Iliev);
– auditul în scop de supraveghere în partea ce ţine de adecvarea şi implementarea politicilor şi procedurilor interne în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi analizarea efectuării tranzacţiilor (în componenţa: G. Nistor, V. Castraveţ, D. Plugaru, L. Solomon-Griniuc şi N. Iliev);

• Aprobarea Firmei de audit „MOLD­AUDITING” SRL şi a membrilor echipei acesteia în scopul efectuării misiunilor de audit obligatoriu pentru perioada de gestiune aferentă anului 2021 în cadrul SAR „MOLDCARGO” SA, după cum urmează:
– auditul situaţiilor financiare (în componenţa: D. Plugaru, L. Solomon-Griniuc şi N. Iliev);
– auditul în scop de supraveghere în partea ce ţine de adecvarea şi implementarea politicilor şi procedurilor interne în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului (în componenţa: G. Nistor, V. Castraveţ, D. Plugaru, L. Solomon-Griniuc şi N. Iliev);

• Aprobarea companiei “AUDIT-CONCRET” SA şi a membrilor echipei acesteia (în componenţa: A. Litr, V. Furculiţa, S. Slobodeanu şi N. Iliev) pentru efectuarea, în cadrul CA „ASTERRA GRUP” SA, a auditului situaţiilor financiare şi auditului în scop de supraveghere în partea ce ţine de adecvarea şi implementarea politicilor şi procedurilor interne în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi analizarea efectuării tranzacţiilor pentru anul 2021;

• Aprobarea Întreprinderii Mixte Moldo-Engleze „FIRST AUDIT INTERNATIONAL” SA şi a membrilor echipei acesteia pentru efectuarea misiunilor de audit obligatoriu pentru perioada de gestiune aferentă anului 2021 în cadrul Companiei „INTACT ASIGURĂRI GENERALE” SA, după cum urmează:
– auditul situaţiilor financiare (în componenţa: S. Şoimu, M. Lungu, I. Lîsenco şi G.-V. Cornaciu);
– auditul în scop de supraveghere în partea ce ţine de adecvarea şi implementarea politicilor şi procedurilor interne în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului (în componenţa: S. Şoimu şi I. Lîsenco).

• Reperfectarea licenţei ÎM CA „GRAWE CARAT Asigurări” SA pentru dreptul de a desfăşura activitate în domeniul asigurărilor (asigurări generale), prin substituirea anexei la licenţă cu includerea Clasei 9 „Alte asigurări de bunuri” cu condiţii de asigurare facultativă a recoltei culturilor agricole cu subvenţionarea primelor de asigurare;

• Exprimarea acordului pentru desemnarea (V. Perju, J. Veretenco şi N. Dohotaru) în funcţiile de membri ai comitetului de audit în cadrul ÎM CIA „TRANSELIT” SA;

• Exprimarea acordului pentru desemnarea (O. Verejan) în calitate de persoană cu funcţie de răspundere – actuar al SAR “MOLDCARGO” SA;

• Înregistrarea AA „ASIGUR-PLUS” SRL în Registrul agenţilor de asigurare şi agenţilor bancassurance. De asemenea, autoritatea de supraveghere a aprobat candidaturile (I. Ferfeţcaia) în funcţia de administrator şi (A. Povonscaia) în funcţia de contabil-şef la AA „ASIGUR-PLUS” SRL.

• Avizarea înregistrării de stat privind lichidarea OM „CREDITPLUS” SRL (aprobată prin decizia unicului asociat din 20.09.2021);

• Acordarea AEÎ „BLEŞTENI-VOLODENI” a licenţei de categoria A pentru desfăşurarea activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut, pe termen nelimitat, în limita s. Bleşteni, rl. Edineţ. Totodată, se recunoaşte nevalabilă licenţa de categoria B pentru desfăşurarea activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut, eliberată anterior entităţii respective;

• Reperfectarea licenţei AEÎ „LOZOVA” pentru desfăşurarea activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut, cu eliberarea unui nou formular de licenţă prin: schimbarea denumirii din AEÎ „LOZOVA” în AEÎ „ECONOMPROSPER”; includerea Sucursalei nr. 1 “Străşeni”, cu adresa juridică: MD-3701, mun. Străşeni, str. Mihai Eminescu nr. 31/a; extinderea teritorială a ariei de activitate în raionul Orhei;

• Avizarea înregistrării de stat privind constituirea OCN „PRO GAJ ST” SRL (aprobată prin decizia asociatului unic din 10.08.2021);

• Înregistrarea în Registrul organizaţiilor de creditare nebancară autorizate a entităţii „BMONEY” SRL şi reînregistrarea entităţii „EURO CAPITAL” SRL;

• Radierea OCN „MICROCAPITAL” SRL din Registrul organizaţiilor de creditare nebancară autorizate;

• Sistarea activităţii de creditare nebancară a OCN „SE FINANCE” SRL pe un termen de 1 an (conform deciziei adunării generale a asociaţilor organizaţiei de creditare nebancară din 15.09.2021) şi a OCN „PERSONAL-CREDIT” SRL pe un termen de 2 ani (conform deciziei adunării generale a asocia­ţilor organizaţiei de creditare nebancară din 27.10.2021). În aceeaşi şedinţă, Consiliul de administraţie al CNPF a aprobat suspendarea activităţii de creditare nebancară a OCN „MEGA CREDIT” SRL din Registrul organizaţiilor de creditare nebancară autorizate (conform deciziei adunării generale a asocia­ţilor organizaţiei de creditare nebancară din 05.08.2021);

• Înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare (REVM) a restructurării emisiunilor anterioare de valori mobiliare, plasate de societăţile pe acţiuni:
– „PROAJIOC” cu majorarea capitalului social (60 000 lei) prin majorarea valorii nominale a unei acţiuni ordinare nominative de la 1000 lei la 2000 lei din contul capitalului propriu. Capitalul social al societăţii după restructurarea emisiunii va constitui 120 000 lei, divizat în 60 acţiuni ordinare nominative de clasa I, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 2000 lei;
– „IMTEHCOM” cu majorarea capitalului social (580 000 lei) prin majorarea valorii nominale a unei acţiuni ordinare nominative de la 10 lei la 300 lei din contul capitalului propriu. Capitalul social al societăţii după restructurarea emisiunii va constitui 600 000 lei, divizat în 2 000 de acţiuni ordinare nominative de clasa I, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 300 lei;
– „VALINVEST” cu majorarea capitalului social (520 000 lei) prin majorarea valorii nominale a unei acţiuni ordinare nominative de la 10 lei la 75 lei din contul capitalului propriu. Capitalul social al societăţii după restructurarea emisiunii va constitui 600 000 lei, divizat în 8 000 de acţiuni ordinare nominative de clasa I, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 75 lei;
– „DIRON” cu majorarea capitalului social (487 840 lei) prin majorarea valorii nominale a unei acţiuni ordinare nominative de la 1 leu la 5 lei din contul capitalului propriu. Capitalul social al societăţii după restructurarea emisiunii va constitui 609 800 lei, divizat în 121 960 acţiuni ordinare nominative de clasa I, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 5 lei;
– Societatea de valori mobiliare „IUVEN­TUS-DS” cu majorarea capitalului social (525 000 lei) prin majorarea valorii nominale a unei acţiuni ordinare nominative de la 1 000 lei la 8 000 lei din contul capitalului propriu. Capitalul social al societăţii după restructurarea emisiunii va constitui 600 000 lei, divizat în 75 de acţiuni ordinare nominative de clasa I, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 8 000 lei;

• Înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare a rezultatelor emisiunilor suplimentare de acţiuni ale societăţilor pe acţiuni:
– Întreprinderea Mixtă „FARMACO” SA, în sumă de 41 254 371 lei în număr de 1 114 983 acţiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală de 37 lei, din contul convertirii datoriilor creditoriale;
– „CODRENII-COM”, în sumă de 300 000 lei, în număr de 30 000 acţiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală de 10 lei, din contul mijloacelor băneşti;
– „ENERGOCOM”, în sumă de 1 393 784 000 lei, în număr de 1 393 784 acţiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 1 000 lei, din contul mijloacelor băneşti;
– „CENTRUL II”, în sumă de 5 473 939 lei, în număr de 5 473 939 acţiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 1 leu, din contul mijloacelor băneşti;

• Înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare a reducerii capitalului social al societăţilor pe acţiuni:
– „JAVGURVIN” cu 3 244 400 lei prin anularea acţiunilor de tezaur. Capitalul social al societăţii după reducere va constitui 678 700 lei, fiind divizat în 67 870 acţiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală de 10 lei;
– „ELECTROTEHNICA” cu 3 027 730 lei prin micşorarea valorii nominale a acţiunilor emise de la 10 lei la 5 lei. Capitalul social al societăţii după reducere va constitui 3 027 730 lei, fiind divizat în 605 546 acţiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală de 5 lei;

• Autorizarea reorganizării prin transformare în societăţi cu răspundere limitată a 16 societăţi pe acţiuni: „COTEAF”, „UNITEH-SERVICE”, „PRESUDOR”, „DACIA-MCI”, „AUTORAPID”, „BADEN-BADEN”, „ROMALINA”, AGENŢIA „TREI G”, „TORENT-ELSA”, „VICTORIA-ROM”, „TRANSENERGO-REPARAŢIE”, „ENERGOCONSTRUCŢIA”, „MIRVLAD”, „MAPASAUTO”, „VICTORIA-ŢUM” şi „GRADALOGISTIC”;

• Aprobarea reorganizării Companiei de Asigurări “GALAS” SA prin fuziune (absorbţie) a Societăţii Comerciale „GALAS LEASING” SRL;

• Autorizarea reorganizării societăţilor pe acţiuni ÎM „GLASS CONTAINER COMPANY” şi ÎM „GLASS CONTAINER PRIM” prin fuziune cu absorbţia ÎM „GLASS CONTAINER PRIM” SA de către ÎM „GLASS CONTAINER COMPANY” SA. De asemenea, în Registrul emitenţilor de valori mobiliare au fost înregistrate rezultatele emisiunii suplimentare de acţiuni ale ÎM „GLASS CONTAINER COMPANY” SA în sumă de 165 376 024 lei, în număr de 341 686 acţiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 484 lei, urmare a reorganizării;

• Radierea din Registrul emitenţilor de valori mobiliare, în rezultatul reorganizării prin transformare în societate cu răspundere limitată, a valorilor mobiliare emise anterior de societăţile pe acţiuni:
– „NUCUŞOARĂ”, în număr de 20 000 acţiuni ordinare nominative;
– „TALIGAL”, în număr de 20 000 acţiuni ordinare nominative;
– „AIEA”, în număr de 100 000 acţiuni ordinare nominative;
– „SERVISTRANSEXPRES”, în număr de 3 107 672 acţiuni ordinare nominative;

• Radierea din Registrul emitenţilor de valori mobiliare, în rezultatul lichidării, a valorilor mobiliare emise anterior de societăţile pe acţiuni:
– „IALTRANSAUTO”, în număr de 87 200 acţiuni ordinare nominative;
– „CONCOM-MODERN”, în număr de 280 422 acţiuni ordinare nominative;
– „AIIF-ROMANIŢA”, în număr de 37 247 acţiuni ordinare nominative;
– „LEMNAR”, în număr de 439 312 acţiuni ordinare nominative;
– „MEZELURI-EXTRA”, în număr de 20 886 acţiuni ordinare nominative.

III. Supraveghere

• Anularea suspendării operaţiunilor bancare la conturile curente şi de depozit ale AEÎ „VELINO PRIM” şi ale OCN „PROGRESS CAPITAL FINANCIAL SERVICE”;
• Prescrierea companiilor fiduciare „BV Fiduciar Invest” SA, „Econ-Renaştere” SA şi „Companiei Fiduciare a Feroviarilor” SA privind notificarea în scris a autorităţii de supraveghere nebancară cu referire la procurarea/înstrăinarea valorilor mobiliare de stat (VMS) pe piaţa primară/secundară, precum şi a sumelor înregistrate în conturile curente ale companiilor fiduciare pentru răscumpărarea VMS la/înainte de data scadenţei VMS, cu anexarea documentelor corespunzătoare.

Numarul ziarului: 
Nr.05 (929) din 9 februarie 2022